Spune-mi cu cine te solidarizezi, ca să-ți spun cine ești!

Spune-mi cu cine te solidarizezi, ca să-ți spun cine ești!

Pentru că nu ne place deloc să pășim pe calea de mijloc a rațiunii, nu e de mirare că, după izbucnirea războiului din Israel, au apărut purtători de voci tunătoare care ne explică de ce palestinienii au dreptate. Orice trimitere la istorie, orice conexiune cu situații politice discutabile ar invoca acești inconștienți, nimic nu poate scuza crimele unor descreierați care au ucis copii nevinovați, femei, bătrâni. Când vorbim despre încleștări între armate, e altceva, însă când dai buzna și ucizi în masă, când te comporți aidoma hoardelor primitive, nu mai e nimic de discutat. Am văzut în mai multe orașe ale lumii indivizi care ieșiseră în stradă, în manifestări de solidaritate cu inițiatorii acestui dezastru. Cu cine sunt ei solidari? Cu criminalii, cu fața hidoasă a extremismului desăvârșit? Sunt voci care încearcă să cauționeze crimele dezlănțuite la sfârșitul săptămânii trecute; oare dacă acei indivizi și-ar vedea copiii sau părinții decapitați, așa cum s-a întâmplat în cazul unor israelieni, ar fi la fel de sfătoși? Progresul tehnologic nu a reușit și nu va reuși niciodată să anihileze dezumanizarea, transformarea omului în fiară, și de aceea vom avea, în continuare, printre noi, sălbăticiuni bipede, capabile să aplaude monstruozitățile unor inși pe care e prea mult să îi numești semeni. Discuțiile despre politica internațională, poli de putere și interese globale sunt una, iar acceptarea crimelor deliberate, premeditate împotriva civililor, e alta. Vor spune unii că solidarizarea cu oricine ține de libertatea de exprimare. Nu, are și acest drept o graniță; acolo unde începe încurajarea crimei se termină orice toleranță față de exteriorizarea acestei susțineri. Istoria omenirii are o mulțime de episoade sângeroase și mulți dintre noi le-am privit ca pe ceva ce nu se poate repeta în vremurile în care credeam că valorile umane guvernează această planetă. Nebunia, fanatismul, radicalizarea sunt boli de care mai suferă destui viețuitori ai Globului, așa că nici vorbă să se fi încheiat istoria atrocităților. Și nu e de ajuns că fiarele seamănă moarte pe unde nu te aștepți, se mai găsesc și suporteri ai lor care să le facă galerie în văzul unor mulțimi mult prea indulgente.     

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
12 octombrie 2023 la 17:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 14 ore
Cât de greu este să scrii despre chestii frumoase
De mult timp tot sunt sfătuit, îndemnat, atenționat, prin viu grai sau pe alte căi, să scriu și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Despre cum nu poți fi si nimic nu poate fi 100% retro, oricât te-ai chinui
De multă vreme sunt la modă evenimentele retro, care te rup de prezent pentru a te duce înapoi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Și dacă se ambiționează lumea să nu fie la modă?
Da, pe bune. Nu te poate obliga nimeni să te supui unei mode, unui curent, sau altor chestii....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Dacă nu-ți place ceva, înseamnă că ți-e ciudă că nu ai tu
Cel puțin așa funcționează logica unora. Adică de la Miorița încoace, nu s-a schimbat nimic. Totdeauna este un...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
În caz că nu știați, bio este fostul normal
Să facem următorul exercițiu, că și așa tehnic nu se poate. Să aduci un strămoș de-al tău în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Greu să fii autobuz în orașul mașinilor
Treceam pe Mihai Viteazu iar la stația de lângă biserică era ceva tevatură. Un autobuz oprit și lângă...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Cât de ușor este să dovedești dacă tunelurile dacice există
Evident că orice adevărat patriot, iubitor de țară și de neam, care știe exact cum e cu istoria...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când cei care erau cu tine nu mai sunt alături de tine. Sau invers
Puteam să spun "sic transit gloria" dar e prea pe latinește și pariez că unele voci mai vehemente...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Istoria a fost așa cum a fost nu așa cum crezi sau cum ți s-a spus
Mă amuză foarte tare cei care, în contextul actual, ca dealtfel și în cel trecut și chiar în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Rockul a devenit o chestie pentru fițe și corporatiști
Chiar dacă m-am lăsat de sportul ăsta de destulă vreme, nu pot să nu remarc că rockul, ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Să faci un lucru bun pentru ca după aia să-l strici…
De mai mult timp văd că este o modă în comerțul acesta capitalist de la noi și nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
E mult mai simplu să insulţi decât să aduci argumente
Ați observat ceva la populația actuală a României? În copleșitoarea ei majoritate, nu mai are puterea, nici cheful,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.