Municipiul Mediaș sărbătorește „Noaptea Cercetătorilor Europeni"

Acasa >

Articol

Primăria Municipiului Mediaș se alătură și în acest an evenimentului internațional „Noaptea Cercetătorilor Europeni“, organizat în data de 29 septembrie 2023. Inițiată în anul 2005, manifestarea este o inițiativă a Comisiei Europene, constituind cel mai cunoscut și longeviv eveniment despre știință și cercetare. La nivelul întregului continent, vor lua parte anul acesta 26 de țări cu peste 400 de orașe, iar la nivel național vor participa 28 de orașe din întreaga țară. 
În municipiul Mediaș, „Noaptea Cercetătorilor Europeni“ se va desfășura la Muzeul Municipal Mediaș, situat pe strada Mihai Viteazu nr. 46, între orele 17:00 – 21:00, medieșenii fiind invitați să ia parte la ateliere de lucru, activități educative, concursuri cu premii pentru participanți și multe alte surprize.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Intrarea la eveniment este liberă, iar agenda Muzeului Municipal Mediaș cuprinde următoarele activități:

1. Demonstrații și prezentări interactive susținute de echipele de robotică ale Liceului Teoretic „Axente Sever” și ale Colegiului „Școala Națională de Gaz”
2. Metode științifice de studiu al fluturilor 
3. Tehnici de conservare a patrimoniului
4. Din tainele arheologiei

28 septembrie 2023 la 22:29

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 5 ore
Marea bicicleală: se deschide sezonul de pedalat, cu gogoși și vărzar
Duminică, 11 mai ac, sibienii sunt invitați la o tură cu bicicleta pentru a marca deschiderea sezonului din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 5 ore
VIDEO | Voluntarii lui Nicușor Dan, în stradă de Ziua Europei: mobilizare în toată ţara și la Sibiu
Zeci de voluntari și susținători ai lui Nicușor Dan s-au adunat vineri, în jurul orei 18:00, în fața...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Măldărășanu n-are emoții înaintea ultimului joc de-acasă, din acest sezon: ”Vrem să facem un meci perfect!”
Sibienii joacă, sâmbătă după-masă, ultimul joc de pe ”Municipal”, din acest sezon al Superligii. Antrenorul acestora speră să...
Actualitate
5 min de citit
acum 6 ore
O veste bună! Cristi Neguț, încă două sezoane la FC Hermannstadt. ”Mai urmează și altele…”
Cu o zi înaintea meciului cu CSM Poli Iași, din penultima etapă în play-out-ul Superligii, ultimul test al...
Actualitate
1 min de citit