Liceul Tehnologic „Avram Iancu” sărbătorește 30 de ani de când poartă numele eroului național

Luni, 11 septembrie, de la ora 9.00, odată cu deschiderea anului şcolar, Liceul Tehnologic „Avram Iancu” îşi va comemora patronul. Anul acesta, evenimentul poartă o încărcătură deosebită, deoarece se împlinesc 30 de ani de când liceul poartă numele eroului naţional Avram Iancu. Această manifestare constituie un preambul la şirul activităţilor pe care unitatea de învățământ le va desfășura pe întreg parcursul anului 2024, an închinat memoriei „Crăişorului Munţilor”. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La eveniment vor participa elevi, profesori şi invitaţi, printre care reprezentanți ai autorităţilor locale. „E un moment special pentru școala noastră, deoarece sărbătorim trei decenii de când ea poartă numele eroului național, Avram Iancu. Pe parcursul anului școlar ce urmează vom organiza mai multe activități dedicate personalității ilustrului nostru înaintaș, iar odată cu acestea sperăm să contribuim la conștientizarea rolului important pe care l-a avut în istoria națională” spune Ilie Lăutaru, directorul Liceului.

„Preotul invitat va oficia o scurtă slujbă de pomenire a eroului de la a cărui moarte se împlinesc 151 de ani. La final, se va intona Marşul lui Iancu, se va gusta din pâinea şi vinul sfinţite şi se vor răsfoi cărţile despre Avram Iancu” anunță Doina Blaga, bibliotecarul Liceului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Liceul Tehnologic Avram Iancu este un liceu cu tradiţie în pregătirea vrednicilor meşteşugari şi ingineri ai judeţului în trei mari domenii: Fabricarea produselor din lemn (Tehnician designer mobilă şi amenajări interioare), Mecanică (Tehnician proiectant CAD şi Tehnician mecatronist) şi Silvicultură. Liceul desfăşoară atât cursuri la zi )cele tre domenii amintite mai sus), învăţământ liceal şi profesional, cât şi la frecvenţă redusă (ştiinţe umane) şi seral (prelucrarea lemnului).

 

08 septembrie 2023 la 11:46
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 59 minute
„Exploratori în Satul Luminii” – mișcare în natură, socializare, voie bună și alte provocări, la Sadu
„Exploratori în Satul Luminii” este o nouă și inedită inițiativă a Primăriei comunei Sadu, sprijinită de partenerii Asociația...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 oră
Ansamblul „Cununa satului” (Turnu Roșu) vrea să-și mărească familia
Pentru a asigura continuitatea activității Ansamblului Folcloric „Cununa satului” – Turnu Roșu, instructorii voluntari ai grupării au luat...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 ore
De la caniculă la ploaie într-o singură săptămână. Aşa spune prognoza pentru săptămâna ce începe
În săptămâna ce va începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă....
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 20 ore
Sibianca Ghizela Vonica a câștigat „masters”-ul de alergare montană de a Stâna de Vale
Sâmbătă, 5 iulie, a fost o zi cu adevărat bună pentru Ghizela Vonica. Prezentă la Campionatul Național de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 23 ore
Românii par a nu mai dori intermediari pentru vacanţe. Aproape jumătate îşi rezervă direct transportul și cazarea
Un studiu realizat de către Reveal Marketing Research pentru evidenţierea principalelor comportamente și criterii de decizie ale românilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Motociclistă accidentată pe Şoseaua Alba Iulia
IPJ Sibiu informează că polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia. Polițiștii au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Ghidul Michelin: Muzeul Astra – Locul I în topul muzeelor din România. Brukenthal ocupă locul IV
Noua ediție a Ghidului Verde Michelin dedicată muzeelor și turismului cultural din România plasează Muzeul Astra din Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Accident lângă Avrig: O autoutilitară a lovit un pieton
Sîmbătă, polițiștii rutieri au intervenit, în urma unui apel la 112, la un accident produs pe DN 1,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism
Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de "standardul" Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai...
Actualitate
10 min de citit