Sibiul și-ai lui șomeri. Nu foarte mulți, dar paradoxali

Ați încercat în ultima vreme să găsiți un zugrav, un meseriaș care să vă pună parchet, gresie, faianță, un instalator, un electrician? Dacă vrei pe cineva care să îți facă o lucrare de calitate, ai de așteptat, meseriașii buni sunt la mare căutare, trage toată lumea de ei. Cei care au de făcut una, alta prin curte, prin grădină și caută pe cineva să îi ajute, simt din plin criza de pe piață a forței de muncă; nici cu o sută pe zi, bașca un pachet de țigări și ceva trăscău nu mai găsești oameni dispuși să pună osul la treabă. Am o mulțime de cunoștințe care m-au întrebat dacă nu știu pe cineva pentru cutare sau cutare post și nu vorbim de salarii aruncate în batjocură. Carevasăzică, e criză de forță de muncă în mai toate domeniile, cererea angajatorilor fiind mai mare decât oferta celor dispuși să se angajeze. Ei bine, în aceste condiții, județul Sibiu are vreo 5.000 de șomeri. Vorbim despre oameni luați în evidență, dar, cu siguranță, există mulți alți care taie frunză la câini, fără a fi incluși în scripte. Sibiul a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare accelerată, așa că în companiile nou create e nevoie de forță de muncă. Ne place sau nu, la capitolul ăsta ne-au salvat „imigranții” din județele limitrofe și nu numai, cei fără de care investițiile demarate în ultima perioadă nu ar fi putut funcționa. Să revenim însă la cei ce ignoră valul cererii de forță de muncă: oricine are înțelegere pentru un om bolnav, care nu poate lucra, pentru cei aflați în dificultate. Când însă vezi coșcogeamite voinicul atârnache la ajutorul de șomaj sau la mila unuia și altuia, în condițiile în care nu găsești pe cineva care să-ți cosească, să-ți zugrăvească, în condițiile în care angajatorii se plâng că duc lipsă de forță de muncă, te apucă o lehamite amestecată cu revolta. Culmea, și cei ce preferă trândăveala în detrimentul muncii beneficiază de aceleași drepturi de care se bucură (?) cei ce cotizează la marele storcător de taxe și impozite, statul român. Da, da, și trândavii folosesc străzile, parcurile, se bucură de iluminatul public, copiii lor merg gratuit la școală, chiar dacă nu vor să miște un deget, fiind sub demnitatea lor să muncească aidoma fraierilor plătitori de dări babane la bugetul statului. Într-adevăr, Sibiul are o rată a șomajului mai mică decât alte județe, dar și o ofertă de locuri de muncă mult mai bogată, așa că e greu de înțeles cum câteva mii de oameni preferă să frece menta cu grație. Dar ce mai contează un paradox între atâtea și atâtea situații absurde?