Amânat de câteva ori, Programul ”Rabla Local” a fost băgat în viteză (mă rog, e un fel de a spune) de autorități, acestea anunțând cu surle și trâmbițe că, în sfârșit, minunea minunilor se va înfăptui. Cei care au mașini vechi ce îi încurcă prin curte, prin fața porții sau a blocului s-au bucurat nevoie mare că pot scăpa de rable și că vor primi în schimbul lor 3000 de lei. Nu e mult, însă, vorba aia, e mai mult decât nimic. În plus, acest tip de program nu te obligă să cumperi o mașină nouă, ci îți interzice doar achiziționarea în următorii trei ani a unui autoturism cu normă de poluare mai mică sau egală cu Euro 5. Având în vedere că trăim în România cine va dori să își cumpere o astfel de mașină în intervalul de interdicție, va găsi un artificiu achiziționând autoturismul pe numele soțului, soției, copilului, mătușii, bunicii etc. Dar să lăsăm în plata inventivității aceste soluții și să revenim la demarajul de luni dimineața al Programului ”Rabla Local”. Aș fi putut paria că ceva se va întâmpla, că nu va funcționa softul, mă rog, orice, numai să nu se poată înscrie românul la 10 trecute fix. Asta e, n-am pus rămășag, n-am câștigat nimic. Cei care au încercat să se înscrie la primele ore au simțit pe pielea buricelor degetelor lor și pe elasticitatea răbdării ce înseamnă să iei pieptiș softul unei instituții publice românești. În scurt timp au început să curgă mesajele oamenilor revoltați care nu reușeau să se înscrie, pentru că ba nu li se încărcau datele, ba nu puteau trece de etapa aceea idioată prin care confirmi că nu ești robot. Am o cunoștință care a tunat și a fulgerat trei ceasuri în fața a cinci dispozitive până a reușit să se înscrie. Nu vorbesc despre vreo persoană neștiutoare într-ale înformaticii, aș putea spune că omul se pricepe mult mai bine decât toți părerologii care-și vor da cu presupusul pe la secțiunea ”comentarii”. Adevărul e că nu ne puteam dezice, după atâtea rateuri ale acestui program, de proverbiala noastră bâlbâială tehnologică. Revin cu întrebarea retorică pe care o lansam nu cu mult timp în urmă: cine măiculița lui plătește pentru nervii suprasolicitați ai celor ce au încercat să utilizeze o platformă teoretic funcțională? Cine decontează orele pierdute în fața ecranului, păcatele săvârșite cu vorba și poate chiar cu fapta, căci poate unii au dat cu laptopul de pământ? Firește, nimeni. De ce să răspundă cineva pentru un tratament devenit firesc? Nu e batjocura o modalitate atât de obișnuită în relația stat-contribuabil? Anormal ar fi fost, pentru această țară, ca softul să fi funcționat ireproșabil.