Să te scarpini cu deștu-n creștet și să zici că-i digitalizare

În România se vorbește foarte mult despre digitalizare, dar când alături acest concept imaginilor cu sate uitate de lume, cu drumuri desfundate, cu veceuri ce te privesc sfidător din fundul curții, parcă vezi cum se înfoaie în pene curcanul paradoxului. Teoretic, țara noastră a pornit pe drumul digitalizării, dar practic ne împiedicăm în buturugile democrației și horcăim de sub munți de hârțoage. L-am auzit deunăzi pe premierul Marcel Ciolacu vorbind cu părere de rău despre absurdul unei situații reale: suntem considerați un fel de Silicon Valley al Europei, dar nu transpunem toată priceperea alor noștri în marea cumpănă a digitalizării. Ei, păi când vine vorba de făurit soft-uri care să ușureze relația dintre instituții și contribuabil, să elimine birocrația, drumurile și cozile inutile la ghișee, în România prioritățile nu sunt cele firești într-un astfel de demers. Poate că e mai important ca acele companii care livrează soft-uri să fie ale unor prieteni, apropiați sau poate că prețul scăzut al serviciilor e un criteriu ce primează în alegerea furnizorului. Cum de multe ori ieftin nu înseamnă și de calitate, nu e de mirare că programul care citește cardurile de sănătate se blochează periodic sau că platformele electronice unde contribuabilii trebuie să depună o droaie de declarații încremenesc taman în ultima zi din termenul legal. Nu de oameni pricepuți în IT duce lipsă România, ci de instituții publice care să aibă pentru ei o ofertă corectă. Nu e de ajuns ca îndeletnicirea din multe birouri să fie introducerea degetului în nas pentru a vorbi, cu mult patos, despre digitalizare. Sunt două chestiuni total diferite, chiar dacă au în comun un element precum degetul care poate explora deopotrivă atât nările, cât și tastatura sau ecranul tabletei. La noi digitalizarea înseamnă mai degrabă scărpinatul cu arătătorul în creștet înaintea unor dileme legate de rezolvarea simplă a unor chestiuni stufoase; sau invers, rezolvarea stufoasă a unor chestiuni simple. Suntem neîntrecuți când vine vorba să complicăm orice activitate, îi dăm înainte cu digitalizarea teoretizată, dar rămânem captivi în căratul roabelor de hârtii spre și dinspre instituțiile publice. Să mai vorbim despre faptul că aceleași instituții nu sunt interconectate și că ești nevoit să multiplici documente pe care le vei plimba ulterior prin tot orașul de la o clădire la alta, când două-trei click-uri ar putea rezolva problema într-un sistem digitalizat complex bine pus la punct? Există destui oameni care ar putea transforma acest vis în realitate, doar că ei nu au cum să ajungă într-un parteneriat cu statul, atâta vreme cât nu sunt prieteni/rude cu decidenții sau nu practică tarife de milogi în schimbul cărora nu poți primi decât servicii neperformante. Suntem un fel de Silicon Valley al Europei doar pentru cine e dispus să plătească prețul corect, ceea ce statul român nu a făcut în trecut și nu face în acest moment.