Beție cu apă rece pe strada Arhivelor și în Piața Schiller

Beție cu apă rece pe strada Arhivelor și în Piața Schiller

Uneori, argumentarea unor proiecte reușește să te uimească mai mult prin lipsa ei de rațiune, decât însuși proiectul. După cum am aflat cu toții, Primăria a pus în dezbatere publică (asta e procedura, nu vă iluzionați că e atât de importantă părerea cetățenilor) proiectul prin care se va hotărî transformarea străzii Arhivelor și a Pieței Schiller în zone pietonale. Se poartă și pe la case mai mari, mai bine organizate, zonele pietonale, nu e rău că omul poate circula pe străduțele din centrul istoric fără grija evitării mașinilor și fără să se îngrămădească pe trotuare înguste, dar sunt importante și rațiunile ce duc la aceste măsuri, ca să nu mai vorbim despre efectele lor. Reprezentanții Primăriei ne-au spus că năstrușnica idee face parte din la fel de năstrușnicul Plan de mobilitate urbană și că se dorește reducerea emisiilor de carbon. Ni s-a mai comunicat că tichetele de parcare rămân valabile, doar că posesorii lor vor trebui să plimbe ursul nițel, căutându-și loc în altă parte. În traducere liberă, asta înseamnă că străzile învecinate vor fi și mai aglomerate după punerea în aplicare a proiectului (căci nu are nimeni vreun dubiu în această privință), cât despre emisiile de carbon, să fim serioși, nu se vor reduce. Poate cei de la Primărie își închipuie că închizând acea zonă numărul mașinilor care circulă pe acolo se va reduce. Cât de naiv să fii să îți închipui așa ceva? Emisiile de carbon ce se vor diminuate prin astfel de măsuri vor rămâne aceleași, dacă nu cumva vor crește respectivele valori, pentru că șoferii se vor plimba mai mult în respectiva zonă până vor găsi un loc de parcare. Apropo: în prezent se duc bătălii mari pentru locurile de parcare insuficiente din centrul istoric, deci „luptele” se vor înteți pentru că nu, nu s-au creat spații noi de parcare, ci s-a diminuat numărul acestora. E la mintea cocoșului ce fenomen va genera această măsură. Am mai spus-o: nu transformi Sibiul într-un oraș verde doar prin măsuri iluzorii cum ar fi circulatul cu bicicleta, trotineta, desființarea parcărilor, închiderea unor străzi, atâta vreme cât razi copaci într-o veselie, betonezi în prostie și cotropești puținele spații verzi existente în oraș. Că se vor reduce emisiile de carbon o dată cu închiderea străzii Arhivelor și a Pieței Schiller e o poveste pe care nici copiii de grădiniță nu o mai cred, dar, asta e, și îmbătatul cu apă rece e, până la urmă, o îndeletnicire. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - Dragos BAKO
02 iulie 2023 la 10:02
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 1 lună
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.