Gemul românesc se poate îndulci și cu pelin

Nici îndulcirea nesănătoasă cu zahăr a amărăciunii cotidiene nu va mai fi ce a fost. Vecinii ucraineni au decis să sisteze exporturile de zahăr până în toamnă. Noi, frații lor degrabă săritori să-i ajutăm cu toate cele, eram cel mai mare importator, asigurându-le o piață de desfacere convenabilă. Brusc, nu mai suntem. De ce? Zic ei, pentru că în contextul războiului își iau măsuri de siguranță, nu care cumva să rămână fără zahăr. Așa o fi. Sau, dacă am fi suspicioși, dacă ne-am dedulci la speculații, ne-am putea gândi că e o strategie pentru a sălta prețul produsului de care procesatorii de fructe din România au acum atâta nevoie. În oricare dintre situații poate fi constatat un lucru clar ca lumina zilei: ucrainenii se protejează și încearcă să valorifice orice context nefericit. Noi, regii neîncoronați ai acțiunilor suicidale, nu știm decât să luăm poziția ”Drepți!” în orice situație, inclusiv în cele pe care le-am putea transforma în unele avantajoase. Am spus-o și cu alte ocazii, în contextul războiului din Ucraina, poziția noastră geografică ne-ar fi permis să emitem pretenții, să batem cu pumnul în masă (nu isteric, doar cu demnitate), să cerem rezolvarea unor probleme care sunt ignorate de așa-zișii noștri parteneri europeni. De la intrarea în spațiul Schengen până la acordarea unor drepturi legitime, am fi putut obține o mulțime de avantaje legitime dacă reprezentanții noștri ar fi pus interesul național mai presus de slugărnicie și jocurile politice meschine. În orice nenorocire unii găsesc și avantaje, iar noi, pentru că suntem exact lângă zona de conflict, am fi putut negocia în favoarea românilor o mulțime de beneficii. Dar cine să facă asta? Niște slugoi pentru care românii contează doar atunci când orologiul intereselor bate a ceas electoral? Multe țări europene au înțeles că trebuie să negocieze la sânge, să își vândă la prețul corect sprijinul, numai noi adoptăm o atitudine păguboasă de perdanți profesioniști care își găuresc propriul sac. După ce am pus pe butuci tot ceea ce însemna producție românească, de la agricultură la industrie, stăm ca niște milogi la mâna exportatorilor și înghițim, fără să crâcnim, toate majorările de preț argumentate cu explicații aberante. Până să ne îmbolnăvim din pricina zahărului și a altor produse dăunătoare, ne sinucidem economic cu propriile mânuțe, devenind dependenți de mizeriile pe care ni le trimit șmecherii de pretutindeni, la prețuri exorbitante.