Grevă pentru bani, că pentru ce altceva?

Scuzele mele, nu rezonez cu grevele bugetarilor. Mai ales cu cele din administraţie şi din educaţie. În primul rând pentru că, de când s-a dat liber la greve în România, se sare în sus doar pentru bani. Vrem bani. Ce să povestesc, toată lumea vrea bani, de la cerşetorul din faţă de la fastfood până la ministere. Interesant, cei mai vocali la faza asta sunt, culmea, cei care au bani. Cu mici excepţii (şi aici menţionez pe cei de la Poştă în primul rând), salariaţii la stat sunt privilegiaţi faţă de restul de oameni plătiţi pentru munca lor. 
De exemplu, apropo de salarii "decente" cu orice preţ, la privat eşti plătit dacă merge şi cât merge treaba acolo. Ai comenzi, ai de lucru, produci, firma are profit, ai bani. Nu mai produce, nu mai ai bani. La stat nu. La stat, nu contează cum, treci prin trepte de salarizare, periodic ţi se mai umflă cardul cu ceva, justificat sau nu. La privat produci, te adaptezi, te promovezi, cauţi-găseşti clienţi, ai manageri de calitate, rezişti. Dacă nu, nu. La stat nu contează, banul curge. Apoi, şi cel mai dureros, la privat se poate închide la pită şi să ajungi şomer de profesie, fără a dori asta. Nu a mai mers, asta e, nu ştim cum ne-am descurca fără voi dar ia hai să vedem, mulţumim pentru colaborare, hai dispăreţi. La Domnul Stat, nice vorbă. Poţi să stai până la frumoasa penzie, apoi şi după, că nu eşti fraier să stai acasă câtă vreme mai poţi consuma bani, că Statul este tot timpul generos cu ai săi. Că vorba aia, contribuabilul dă. Tot ce am spus aici e valabil şi în educaţie. Şi totuşi, educaţia a intrat în grevă. Generală. Pentru bani. Pentru că din 1990 încoace cei din educaţie au protestat în covârşitoarea majoritate a cazurilor, doar pentru bani mai mulţi. A, şi uneori când sindicatul de regulă "partener" al vreunui partid, a dat semnalul.

A, învăţământul e praf şi pulbere. Nu contează, se protestează pentru bani. A, profesorul nu mai are autoritate nici în faţa elevului, nici a părinţilor, pentru că legi ciudate care i-au subminat-o. Şi ce dacă au subminat-o, dacă e să se ceară ceva, evident că va fi vorba de bani. Învăţământul este un bâlci birocratic, de te miri cum de mai e timp şi pentru ore sau altele de la atâta hârţogăraie, mai ceva ca în schiţele umoristice care înfierau birocraţia de pe vremea defunctei reviste "Urzica". Ce contează, facem şi asta, numai să plătească mai mult. Fiecare ministru are ideile lui mai creţe sau mai trase cu placa de întins despre cum să facă" reforma", luându-se totul de la capăt o dată la patru ani, din 1990 încoace şi neterminându-se nimic, veac. Nu contează, totul e să fie bani de "salarii decente".

 În paralel cultivăm mitologii despre cît de sărac este sărmanul dascăl, de te umflă râsul. Apropo citisem mai demult o postare despre cum profesorii mor de foame cu salariul ce-l au, de mă temeam că nu vor mai fi mese libere la cantina de ajutor social din cauza asta. Haideţi să fim serioşi, doamnelor domnişoarelor şi domnilor: sunt bani suficienţi. Nu nemaipomenit de mulţi, nu la nivel de ţară civilizată, dar suficienţi faţă de alte salarii. Mai ale la ce produse sunt aruncate în societate de pe băncile şcolilor şi liceelor. Am toată simpatia şi empatia pentru cei care într-adevăr îşi fac meseria – cum se spune şi care sunt BUNI şi care merită toţi banii. Pentru restul, nu. Dar nu-mi veniţi cu texte că toţi sunt buni şi toţi merită banii. Iar telenovele inspirate din "Domnul Trandafir" sau din "Apostol" nu mai fumez de multă vreme.   
Am auzit unul dintre cele mai manelistice argumente cu privire la desigur, banii ce-i vor, ÎN PLUS, cei din învăţământ: că dacă ai mai mulţi bani, eşti mai respectat. Da, banii, respectul, relaţii peste tot, când e frate lângă frate, plătesc pentru plăcerea mea, bani şi respect, ca în hituriule lui Salam şi Uraganu', scuze domnilor asta sunt învăţaţi şi elevii la ore? Că dacă ai bani, eşti cel mai tare? Nu, respectul nu e la portofel. Fiţa e la portofel. Respectul se câştigă, nu se cumpără. Chiar şi la catedră sau în cancelarie.
Oare cum puteau vechii dascăli să facă performaţă cu salariile lor alea mici de atunci şi încă sub teroarea dictaturii comuniste? Poate aveţi un răspuns, dragi grevişti.