Unii iubesc școala, dar îi detestă pe profesori

Greva generală anunțată de sindicaliștii din învățământ de mai multă vreme a scos în evidență, încă o dată, lipsa solidarității sociale din România. Pentru că e un subiect ofertant, jurnaliștii l-au întors pe toate fețele, realizând inclusiv sondaje pe stradă, întrebându-i pe trecători ce părere au despre mișcarea de protest a dascălilor, ajunsă într-o etapă superioară. Am putut vedea răspunsurile unor părinți care demonstrau că nu înțeleg mare lucru din ceea ce se întâmplă în Educație și, în general, în societatea românească. Lăsând la o parte dezacordurile strecurate în răspunsuri și mostrele de neputință rațională am putut (re) descoperi o lipsă de solidaritate cu o categorie profesională a cărei misiune se pare că nu o înțeleg prea mulți. „Nu sunt de acord cu așa ceva. Ce ar fi dacă am face grevă cu toții?”, tuna cu mânie proletară o duduie oprită pe stradă de un reporter. Pentru mulți dintre cei intervievați, marea problemă era cu cine își vor lăsa copiii în zilele de grevă, o dilemă legitimă pe care o poți înțelege până la un punct. De neînțeles este faptul că mulți dintre cei care așteaptă ca școala să le educe copiii nu pricep că acei profesori pe care îi disprețuiesc au nevoie de un trai decent, pentru a putea educa, pentru a reuși să modeleze caractere. Da, învățătorii, profesorii îi pregătesc pe elevi pentru viață și, pe lângă matematică, istorie sau geografie ar trebui, teoretic, să le picure apă vie și în suflet. Că nu toți dascălii au har, e altă poveste, fiecare pădure are uscăturile ei. Neputința de a privi dincolo de gardul grijilor cotidiene denotă o stare de spirit bolnavă a societății românești, pentru care Educația e un sector ca oricare altul. A nu înțelege că vorbim despre un domeniu sensibil, direct conectat la viitorul acestei țări înseamnă a rămâne corigenți la dezvoltarea României. Vrem o țară educată, însă îi disprețuim pe educatori și îi tratăm de multe ori de la înălțimea unei gândiri mărunte. Părinții revoltați de greva profesorilor, care, pe deasupra mai și jinduiesc la dezideratul „România educată” fac parte, de fapt, din ansamblul frânelor ce țin pe loc această țară pentru că, să fim serioși, nu doar ghinionul și politicienii ne-au țintuit în vremuri neevoluate, ci și mentalitățile scorojite. Vorbeam și despre solidaritate socială, dar cred că cerem deja prea mult, intrăm pe un teren străin, unde mulți s-ar rătăci legați la ochi cu basmaua egocentrismului.