Când vezi niște țânci sfădindu-se în curtea școlii pentru o gogoașă cu gem ori pentru a impresiona vreo jună răsfățată, pui gâlceava pe seama frăgezimii vârstei și nu picuri în episodul al cărui spectator ești nici măcar un strop de supărare. Când se întâmplă însă ca ditamai politicienii să se comporte ca niște beizadele râzgâiate, puse mereu pe harță, dănțuind în jurul unor mize turnate în bronzul ipocriziei, nu mai poți manifesta aceeași clemență. În Capitala României, acolo unde existența șobolanilor fuzionează cu traiul cotidian al omului, unde trecerea apei calde prin țevile din baie naște zile de sărbătoare, unde poluarea și traficul exasperant sunt un mod de viață, unde opulența se lăfăie lângă tablouri sordide, s-a consumat un episod ce definește clasa politică autohtonă. Primarul sectorului 3, Robert Negoiță, s-a gândit să înlocuiască celebrul măr al discordiei cu un copac mai exotic, numit palmier. A târguit primarele niște palmieri cică rezistenți și la temperaturi mai scăzute, după care i-a plantat în Piața Unirii, să aibă și Bucureștiul un aer mediteraneean. Rănit în orgoliul de șef al șefilor din sectoarele de pretutindeni, Nicușor Dan a dat ordin să fie scoși palmierii din țărâna strămoșească a Bucureștilor și duși în fața Primăriei Sectorului 3. Motivul dezgropării arborilor și, implicit, a securii războiului, ar fi acela că Negoiță l-a sfidat și nu i-a solicitat nu știu ce aviz prevăzut de lege. În realitate, comportamentul celor doi este traducerea noduroasă a unei lupte politice: Negoiță a băgat bățul prin gard, plantând palmierii și invocând nevoia acută de oxigen în București, în vreme ce Nicușor Dan a vrut să își arate mușchii de matematician, tonifiați la sala de studiu. Probabil că palmierii ăia se potrivesc precum nuca în perete în capitala unei țări cu climă temperat-continentală. Dar și reacția primarului general are ceva din comportamentul unui gâgă ofuscat, care face o criză pentru că nu a fost băgat în seamă de unul care se crede mai șmecher decât el. Dacă urmărești declarațiile celor doi, vei înțelege că bieții palmieri sunt niște victime colaterale și că, de fapt, ipocrizia și cinismul politic sunt, în realitate, resorturile acestui scandal. Avizele, palmierii nepotriviți și sfidarea sunt elementele de fațadă ale unei încleștări, ce indică faptul că strategia electorală a fost deja scoasă la încălzire. Dacă i-am numi puerili pe cei doi, ar însemna că îi alintăm puțin, și probabil că niște etichete mai dure, dar amendabile ar fi potrivite pentru a descrie fidel starea de fapt. Acest episod al nesfârșitului circ românesc ne arată încă o dată nivelul scăzut sub genunchiul broaștei al beligeranților și ne încredințează  – pentru a câta oară? – că nu avem vreun motiv să nădăjduim în însănătoșirea clasei politice.