Pichetare și-un praz verde

Periodic, personalul din sistemul de învățământ amenință cu mișcări de protest extreme. Pichetările sunt un fel de joc de glezne care nici nu încurcă, nici nu ajută. Dascălii și personalul auxiliar scandează o oră în fața instituțiilor publice, cei din interior îi privesc de după perdea, guvernanții ridică poate o sprânceană, după care se alege praful de această formă benignă de revoltă. Mai ieri auzeam că sindicaliștii au amenințat cu încheierea anului școlar mai devreme și bulversarea calendarului, cu efecte directe asupra procesului de învățământ. Nu e pentru prima oară când sunt aruncate pe piață astfel de ipoteze și nici ultima. Nu-mi amintesc să se fi dus în ultimele trei decenii la capăt vreun demers de acest fel. De ce? Pentru că liderii naționali ai sindicaliștilor au găsit mereu formula ”datului la pace” cu guvernanții, indiferent de culoarea politică a acestora. În altă ordine de idei, sindicaliștii sunt, până la urmă, angajați într-un sistem în care ar putea suporta consecințe în cazul tulburării apelor. Pentru că o boicotare a încheierii anului școlar, cu tot ceea ce presupune el, de la examene de admitere la Bacalaureat, ar genera nemulțumiri mari în societate, dascălii nu își vor asuma o astfel de acțiune. Politicienii ar avea grijă să îi demonizeze și să-i facă răspunzători de o parțială destabilizare socială. Având în vedere toate acestea, ținând cont de amenințările neconcretizate din trecut, niciun guvern nu va lua în serios planurile sindicaliștilor ce vorbesc despre măsuri radicale. În cazul sindicaliștilor din învățământ funcționează două tipuri de cenzură: una discretă, indusă de la nivel înalt și autocenzura, izvorâtă din teamă. Întotdeauna, dascălilor li s-a dat de înțeles că trebuie să se situeze, prin misiunea lor, deasupra nemulțumirilor lumești și că nu pot îmbrățișa forme de protest precum minerii sau cei din transporturi. Astfel, încetul cu încetul, s-a cimentat logica malformată a unei relații guvernanți-sindicaliștii din învățământ. Cei din urmă amenință din când în când că vor face și vor drege dacă nu li se respectă drepturile, în vreme ce ocârmuirea îi tratează cu disprețul scuipat peste cel despre care știi că nu îți poate face nimic. Cu siguranță, amenințările care i-au pus pe gânduri pe elevii și părinții mai slabi de înger sau nefamiliarizați cu istoria recentă a acțiunilor sindicale din învățământ nu vor afecta simțitor calendarul anului școlar. Vom asista, probabil, la o nouă mână de praf aruncată în ochii nemulțumiților și la o sesiune de promisiuni ce vor fi date uitării, imediat după încheierea anului școlar. Cu alte cuvinte, alte lozinci, alte pichetări, alte fluierici, aceeași piesă.