Teoretic, am intrat în zodia toleranței. Nu e o tragedie, ține doar o săptămână, ca mâine trece. Ca în fiecare an, auzim îndemnuri rostite cu un automatism care nici nu îți mai dă de gândit: „Să fim mai buni! E Săptămâna Mare!”. Cu alte cuvinte, să ne abținem, doar pentru o săptămână, de la a bârfi, de la a face rău, de la a pizmui. După ce se va fi isprăvit Săptămâna Patimilor și ne vom fi revenit din moleșeala în care ne vor arunca ospețele pantagruelice, putem redeveni veroși, înveninați, gata oricând să mușcăm din oricine și orice, indiferent de miză sau conjunctură. Felul ăsta de a ne fura singuri căciula prin îndemnul la abținere de la clevetiri, pe o perioadă determinată, are un gust tragi-comic. Ieri auzeam pe stradă două doamne al căror dialog oglindește perfect ipocrita pornire. „Vai, ce m-a enervat asta, să vezi ce îi zic!” spune una dintre ele, pufnind. La care cealaltă, vizibil dispusă să se înroleze în conflict, îi răspunde cu un regret nu greu de întrezărit: „Lasă, tu, că acuma e Săptămâna Mare, îi zici după!”. Iată cum, ciclic, mestecăm formala bunătate, pozând în buni creștini ce respectă parțial îndemnurile divine. Carevasăzică, dacă avem oarece uneltiri de făcut, denigrări de pus în frază, trebuie să așteptăm puțin până trece săptămâna asta care ne încurcă socotelile și ne taie elanul de neobosiți justițiari. Nici prin gând nu le trece unora să bage în prelungiri toleranța și blândețea din intervalul ce precede Sărbătorile Pascale, de ai impresia că abținerea de la jongleriile cu baloanele ce zboară din Cutia Pandorei sunt preocupări vitale pentru ei. Asta e, ne abținem o săptămână, dar nu-i nimic, ne revenim imediat, ca Van Damme din bătaie, și ne vom întoarce la lupta fără miză, și mai încrâncenați. Așa se întâmplă în fiecare an: vedem o mulțime de semeni care își impun să fie răbdători, iar după ce trec Sărbătorile se dezlănțuie, ca niște stătuți care au postit cu ochii și gândul la oala cu sarmale. Firește, nu suntem sfinți, tuturor ne mai scapă o bârfuliță, o răutate, dar important e să încercăm să ne temperăm, să ne mai îmblânzim. Numai că pentru a încerca ceva e nevoie de voință, iar dacă privim săptămâna asta de abținere ca pe o corvoadă, n-avem cum să o extindem și să ne diluăm pornirile în apa limpede a bunăvoinței.