Nu-i Sibiul Paris, dar are trotinetiștii lui bezmetici

Nu-i Sibiul Paris, dar are trotinetiștii lui bezmetici

Când au apărut în oraș trotinetele electrice care se pot închiria, sibienii le-au privit ca pe un mjloc de transport complementar, accesibil, util și, pe deasupra, ecologic. Teoretic așa și este, trotinetele electrice putând fi o variantă convenabilă pentru cei ce vor să se deplaseze reprede, fără a apela la mijloacele de transport în comun. Dacă ar fi fost utilizate cu ceva mai mult bun simț și responsabilitate, am fi putut spune că introducerea lor în oraș e un loz câștigător. Cum însă responsabilitatea și bunul simț nu-s chiar la îndemâna oricui, trotinetele au iscat o mulțime de neplăceri în scurta lor existență pe meleagurile sibiene. Viteza mare și neatenția unora dintre utilizatori, abandonarea trotinetelor la întâmplare și pericolul pe care unii trotinetiști îl reprezintă în trafic sunt, credem, suficiente motive pentru a le conferi, parțial, un statut de pacoste. Și ca să nu ne mai sară trotinetiștii la gât, acuzându-ne de gândire prăfuită și încremenire în vremuri apuse, vom aduce în discuție referendumul de la Paris, prin intermediul căruia majoritatea covârșitoare a locuitorilor din capitala Franței s-au exprimat în favoarea interzicerii trotinetelor închiriate. Acestea generează haos în traficul parizian, așa că municipalitatea a decis să le interzică, cu atât mai mult cu cât, în 2024, orașul va găzdui Jocurile Olimpice. Bineînțeles că păstrăm proporțiile, că nu comparăm mere cu pere, adică Parisul cu Sibiul, dar și în burgul transilvănean trotinetele electrice produc destule probleme în trafic. Practic, în scurt timp, trotinetiștii au devenit spaima multor șoferi; te trezești cu ei tăindu-ți calea când nu te aștepți, apar din senin sprijinindu-se de mașini și chiar dacă nu îți afectează cazierul, îți ating conștiința în cazul în care îi lovești fără să vrei, pentru că nu respectă regulile de circulație. Mânați de curajul nebunului, unii dintre trotinetiști nu evaluează pericolele la care se expun când circulă ca bezmeticii și nici cele la care îi expun pe șoferii nevinovați. Firește, cum îi șade bine prostului fudul, tot ei sunt cu gura mare atunci când cineva îi apostrofează (mă rog, până într-o zi, când dau peste unul mai nedus la biserică să le tragă vreo două scatoalce). Faptul că pe la case mai mari entuziasmul față de trotinetele electrice de închiriat a intrat la apă, exprimă o atitudine sănătoasă a celor ce conștientizează că ele se transformă într-un pericol atunci când încap pe mâna unor nesăbuiți. Cum însă la noi era ”cool” e în plină desfășurare și avem talentul de a ne ține departe de măsuri utile, un astfel de referendum nu intră în discuție. Cel puțin nu într-un viitor apropiat.   

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
03 aprilie 2023 la 17:40
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 17 ore
Cât de greu este să scrii despre chestii frumoase
De mult timp tot sunt sfătuit, îndemnat, atenționat, prin viu grai sau pe alte căi, să scriu și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Despre cum nu poți fi si nimic nu poate fi 100% retro, oricât te-ai chinui
De multă vreme sunt la modă evenimentele retro, care te rup de prezent pentru a te duce înapoi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Și dacă se ambiționează lumea să nu fie la modă?
Da, pe bune. Nu te poate obliga nimeni să te supui unei mode, unui curent, sau altor chestii....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Dacă nu-ți place ceva, înseamnă că ți-e ciudă că nu ai tu
Cel puțin așa funcționează logica unora. Adică de la Miorița încoace, nu s-a schimbat nimic. Totdeauna este un...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
În caz că nu știați, bio este fostul normal
Să facem următorul exercițiu, că și așa tehnic nu se poate. Să aduci un strămoș de-al tău în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Greu să fii autobuz în orașul mașinilor
Treceam pe Mihai Viteazu iar la stația de lângă biserică era ceva tevatură. Un autobuz oprit și lângă...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Cât de ușor este să dovedești dacă tunelurile dacice există
Evident că orice adevărat patriot, iubitor de țară și de neam, care știe exact cum e cu istoria...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când cei care erau cu tine nu mai sunt alături de tine. Sau invers
Puteam să spun "sic transit gloria" dar e prea pe latinește și pariez că unele voci mai vehemente...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Istoria a fost așa cum a fost nu așa cum crezi sau cum ți s-a spus
Mă amuză foarte tare cei care, în contextul actual, ca dealtfel și în cel trecut și chiar în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Rockul a devenit o chestie pentru fițe și corporatiști
Chiar dacă m-am lăsat de sportul ăsta de destulă vreme, nu pot să nu remarc că rockul, ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Să faci un lucru bun pentru ca după aia să-l strici…
De mai mult timp văd că este o modă în comerțul acesta capitalist de la noi și nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
E mult mai simplu să insulţi decât să aduci argumente
Ați observat ceva la populația actuală a României? În copleșitoarea ei majoritate, nu mai are puterea, nici cheful,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.