Tânăr frumos și liber, pierdut voce și civism. Le declar nule

Zici că-s blestemate căile ferate din România. Nu cu mult timp în urmă, două trenuri s-au ”pupat” pentru că pe mecanic l-a lăsat rece culoarea roșie a semaforului. La scurt timp, o locomotivă a lovit cu putere un vagon pentru că sistemul de frânare era defect și o femeie și-a pierdut viața. La sfârșitul săptămânii trecute, un tren a lovit un camion încărcat cu lemne, pentru că trecerea peste calea ferată nu era nici bine semnalizată și nici prevăzută cu barieră. Peste toate acestea, ni s-a spus că foarte multe dintre locomotivele care circulă pe șinele din țară sunt vechi și au defecțiuni care le pot transforma în adevărate pericole. Spre norocul nostru, n-am avut parte de o catastrofă precum cea din Grecia, dar asta nu înseamnă că transportul feroviar de la noi e mai breaz decât cel elen. După accidentul din Grecia, țara s-a confruntat cu un val de proteste, oamenii cerându-le socoteală guvernanților pentru halul în care a ajuns rețeaua de căi ferate de acolo. Bineînțeles, la noi nu a tresărit niciun mușchi pe fața românului, altădată plin ciucur de simț civic. Mă rog, nu a ieșit nimeni în stradă nici când s-a dus pe copcă asiguratorul la care încheiaseră polițe 2,5 milioane de români, nici când s-au scumpit alimentele, carburanții, gazele naturale, energia electrică ori când s-a adus în discuție creșterea vârstei de pensionare. Niciuna dintre aceste pietre de moară atârnate de bugetul cetățeanului de rând nu a reușit să trezească revolta pe care a generat-o Ordonanța 13 în vremurile când civismul clocotea în protestatarii mobilizați pe rețelele de socializare. Curios, atunci zeci de mii de oameni declarau ritos că le pasă de semenii lor, de ceea ce se întâmplă în această țară, că nu mai vor să tolereze batjocura politicienilor. Am înțeles, aveam de-a face cu o formă de exprimare a nemulțumirii și o manifestare a dreptului conferit de orice democrație, acela de a protesta. Problema nu e că în 2017 unii români au ieșit în stradă, ci că, în anii care au urmat, nu s-a ridicat nimeni împotriva multiplelor atentate la un trai decent. Pasivitatea, incompetența și duplicitatea politicienilor nu au mai deranjat pe nimeni și te întrebi unde s-o fi pierdut, de ce bizar guturai o fi fost paralizată vocea străzii. Desigur, pentru cei ce nu cred în basmele cu revolte populare spontane lucrurile sunt cât se poate de limpezi, muțenia tinerilor frumoși și liberi fiind lesne de priceput. Dar, poate că foamea de principii e mai mare decât cea fiziologică și atunci îi putem înțelege pe cei ce se fac foc și pară la un semn mobilizator, iar în rest privesc cu ochi străini și goi dezastrul.