Un gropar conducea o locomotivă și un mecanic săpa în cimitir. Poate era invers, dar să nu ne pierdem în amănunte!

Un gropar conducea o locomotivă și un mecanic săpa în cimitir. Poate era invers, dar să nu ne pierdem în amănunte!

Din fericire, n-am reușit să-i copiem pe greci în privința dezastrului feroviar, dar am punctat la capitolul incidente aberante. Accidentul produs luni pe calea ferată, în urma căruia au fost rănite mai multe persoane și avariate câteva mașini noi, ce erau transportate către Portul Constanța, cu un tren de marfă, oglindește nivelul profesional scăzut din mai toate domeniile. Mecanicul care a lovit marfarul practica această meserie de doar doi ani și probabil că face parte dintre cei ce cred, cu religiozitate, în sintagma liniștitoare „Las-o, bă, că merge și așa!”. L-au lăsat rece regulile feroviare, culoarea roșie a semaforului și puțin a lipsit ca niște oameni nevinovați să devină reci. Tot mai mulți dintre cei ce ajung să profeseze în ramuri cu risc, unde e în joc viața unor semeni, demonstrează că priceperea și responsabilitatea nu-s tocmai punctele lor forte. Un personaj de tristă amintire spunea că școala românească produce tâmpiți pe bandă rulantă. Dacă termenul vi se pare prea dur, îl putem înlocui cu habarniști. Dincolo de ofuscările pe care le-ar putea genera o formula tăioasă, neacademică, ceea ce se întâmplă în realitate confirmă, într-o îngrijorătoare măsură, constatarea personajului amintit. Într-o societate cu valori diluate, răsturnate, în care, uneori, sistemul de învățământ e privit doar ca sursă de înavuțire și trambulină de promovare a rubedeniilor, prietenilor ori valeților ce alcătuiesc găștile privilegiaților, Educația nu poate fi rodnică, n-are cum să livreze angajați de calitate pe piața muncii. Firește, nu tot sistemul de învățământ e cuprins de cangrena cârdășiilor cu miros înțepător de avantaj material, dar făbricuțele ce produc în serie analfabeți funcțional sunt suficiente pentru a căra lovituri de târnăcop la temelia societății. Un mecanic de locomotivă trecut prin școală precum trenul InterRegio prin halta Frecăței are la degetul mic, purtător de unghie mare, viața a sute de călători. La fel, ai putea fi tratat de un medic pentru care anatomia mai păstrează destule mistere sau ți-ar putea ridica o casă un ”specialist” pentru care amprenta la sol reprezintă ingredientul unui roman polițist. Dascălii ce nu izbutesc să ia notă de trecere la titularizare, gălăgioșii reporteri pe microfoanele cărora se preling dezacorduri, instalatorii care îți inundă baia încercând să dreagă o țeavă sau neamul doreilor care lasă cartiere întregi fără curent, gaz sau apă sunt dovada vie a stării comatoase în care se află Educația românească, aici fiind cuprinse toate formele de învățământ, inclusiv cel profesional. Legiunile de inconștienți, ce decapitează șansa acestei țări de a-și asigura viitorul prin oameni bine pregătiți, alimentează, de fapt, industria groparilor sârguincioși, care aruncă lopeți de țărână peste o societate îngropată de vie.    

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
14 martie 2023 la 13:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 1 lună
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.