După ce ni s-a tot fluturat pe sub nas basmul acela în care se spunea că am mai putea încerca o dată cu intrarea în spațiul Schengen în luna martie, semănătorii acestor boabe de speranță deșartă au revenit cu picioarele pe pământ, explicându-ne că nu pupăm undă verde în mandatul Suediei la președinția forului european. Acum, nădejdea noastră și-a luat calabalâcul și s-a așezat cuminte în băncile toamnei când sperăm că în mandatul fraților spanioli întru latinitate vom putea forța ușa spațiului Schengen. Nu întâmplător am spus că vom forța ușa pentru că, dacă e să fim cinstiți, eșecul din decembrie nu poate fi pus doar în cârca austriecilor și olandezilor, o mare parte din vină aparținându-le slujbașilor de ieri și de azi ai statului român. Poate că ați vorbit cu oameni cărora li s-au lungit urechile de așteptare la granița cu Ungaria sau Bulgaria, ați văzut pe aplicațiile dedicate traficului de la frontieră punctele roșii și ați auzit de cozile kilometrice formate de autotrenuri care așteaptă să intre ori să iasă din țară. Oficialii au bâiguit câte ceva despre lipsa personalului care împovărează activitatea în vămi, despre neputința cronică în fața acestei situații. Buuun. Carevasăzică eram pregătiți ca niște roboți performanți să asigurăm paza la frontiere în cazul în care eram primiți în spațiul Schengen, vigilenți până la desăvârșire, încât să nu intre nici pasărea migratoare în spațiul comunitar, darămite fugarii bipezi. Daaa, eram impecabili, cu temele făcute, doar că atunci când vine vorba de asigurat fluiditatea circulației în vămi, ne izbim violent de o problemă minoră precum lipsa de personal. Nu se prea leagă lucrurile între ceea ce declarăm și ceea ce demonstrăm că putem (sau nu) face. Cei ce vor să treacă granița așteaptă ore în șir pentru o formalitate banală, ceea ce conturează imaginea unui sistem deficitar. Cum poate să se transforme același sistem într-unul performant când vorbim despre asigurarea securității la frontiere? Știu, vor spune unii că sunt lucruri diferite, dar modul de abordare, maniera în care se lucrează, sunt expresia unei împotmoliri generalizate. Problemele de la frontierele cu Ungaria și Bulgaria pot da apă la moară austriecilor, olandezilor sau suedezilor care ne acuză că nu ne-am făcut temele. Și, ne place sau nu, cam ăsta e adevărul. Avem un talent înnăscut în a ne demonstra incapacitatea de gestionare eficientă a problemelor, de a complica lucrurile și a bulibăși orice sistem.