(vac)Cinicii

Când am îndrăznit să scriu, în toiul campaniei de vaccinare, că s-a sărit puțin calul cu promovarea vehementă a serului anti-covid, mi-au sărit unii în cap, făcându-mă retrograd și putinist. Nu am contestat niciodată că vaccinul poate contribui la o trecere mai ușoară prin covid, eliminând riscul unor complicații, dar am spus și atunci că îi lipsește ceva important pentru orice ser de acest fel, proba timpului. Ea ne ajută să aflăm care sunt efectele secundare, pentru că orice leac are contraindicații. După aproape un an de la domolirea pandemiei a apărut și raportul în care se vorbește despre câteva cazuri de îmbolnăviri post-vaccinare, dar oficialii se grăbesc să ne explice, din nou, că e vorba despre un număr infim de persoane care au suferit după ce au fost imunizate (?). Pe vremea când de peste tot izvorau îndemnuri la vaccinare și aproape că erai luat cu arcanul pentru a fi înțepat, a pune niște întrebări legitime despre riscurile pe care le presupune administrarea serului, era un fel de blasfemie. Nevinovata precauție era considerată o hulire ce merita pedepse aspre, poate chiar arderea pe rug, în piața publică. Te întrebi dacă raportul în jurul căruia s-a făcut multă vâlvă în aceste zile reflectă realitatea. Cum s-a ajuns la numărul reacțiilor adverse pomenite? Să vă spun o scurtă poveste dramatică: o doamnă face un accident vascular cerebral puternic la trei zile după administrarea celei de a treia doze de vaccin anti-covid. Fiica ei, vaccinată și ea, întreabă, fără a turna apă la rădăcina teoriilor conspiraționiste, dacă poate exista vreo legătură între administrarea dozei de vaccin și accidentul mamei sale, cu atât mai mult cu cât toate investigațiile medicale din ultima vreme nu reclamaseră nimic suspect. Nu și-a terminat bine întrebarea că i s-a răspuns vehement că nu are cum să existe vreo legătură. Au fost voci din lumea medicală care au lansat avertismente cu privire la posibile efecte secundare ale serului, voci care nu aparțineau unor antivacciniști, ci ridicau doar câteva probleme firești. Coruri de susținători ai vaccinării îi desființau, prezentându-i ca pe niște incompetenți ori rău-voitori. Azi, vedem cum în multe țări din Europa sunt recunoscute efectele secundare ale vaccinului. La noi, culmea, persoane publice care acum un an și jumătate susțineau isteric vaccinarea, azi vorbesc despre problemele lăsate în urmă de imunizare (?). Când au mințit: atunci sau acum? Poate că azi, recunoașterea riscurilor pe care le-a implicat vaccinarea e o armă politică, pentru că s-au reașezat taberele și polii de putere. Avem dreptul să credem că, în realitate, au avut de suferit mult mai mulți decât cei cuprinși în raport? Unii nu au mai raportat patimile post-vaccinare, alții nu au fost luați în seamă. Oricum, la nivelul populației există multe semne de întrebare și o infinită îndoială, dincolo de cifrele unui raport fluturat pe sub nasul oamenilor, document în care poate nu cred nici cei ce trebuie să îl prezinte. Pe lângă problemele de sănătate cauzate de vaccin sunt de reținut și răzgândelile unor militanți din politichie care una spuneau acum un an și jumătate și alta susțin acum.