Cineva s-a deghizat în unchiul din America și face pe mărinimosul

Când vine vorba de populism, politicienii noștri pot candida, liniștiți, la titlul de campion. Nicio doctrină și niciun raționament nu rămân în picioare când începe să tragă la poartă sesiunea de periuțe aplicate electoratului. Ultimul exemplu de încercare de a se pune bine cu votanții este cel al unui deputat PSD care propune sprijin de la stat pentru românii ce simt povara ratelor tot mai mari. E adevărat, atât cei care au credite în lei, cât și cei care au făcut împrumuturi în euro sunt nevoiți să plătească rate mult mai mari decât la momentul contractării. Însă orice demers financiar de acest fel presupune asumarea unor riscuri. Personal, plătesc cu aproape 400 de lei mai mult rata lunară, dar sunt conștient că nu am de ce să aștept un sprijin de la stat. Că statul putea interveni în politica băncilor ce practică dobânzi mult mai mari decât în Vest, jecmănind clienții, e cu totul și cu totul altceva. Dar știm bine că atunci când s-a încercat o diminuare a câștigurilor băncilor comerciale (majoritatea cu capital străin) s-au burzuluit unii și alții și nimeni nu a putut să se atingă de un fir de păr al dobânzilor practicate. Orice om cu scaun la cap, care cunoaște mecanismele economice și manifestările specifice crizelor, știe că statul nu are cum și de ce să suporte o parte din rate. În cazul în care o face, generează încă o pomană cu iz electoral. Curios, ne place să ne boim cu fardurile capitalismului, să susținem sus și tare că avem orientare liberală, dar dacă pică o pleașcă cu miros social ne lepădăm de așa-zisele simpatii de dreapta. Statul nu trebuie să fie unchiul din America de la care așteptăm să ne plătească facturile, ci ar fi mai nimerit să așeze lucrurile, din timp, în așa fel încât consecințele economice să nu fie atât de puternic resimțite la nivelul populației. Un eventual sprijin pentru plata ratelor celor ce au credite va semăna frustrare în rândul celor care nu au. ”De ce să plătesc eu pentru locuința altcuiva?”, se vor întreba cei ce nu au vrut sau nu au putut să contracteze un credit, dar se trezesc, indirect și involuntar, giranți. Repet, toate acestea le spune cineva care are un credit ale cărui rate au crescut simțitor. Doar că nu cred că alți concetățeni trebuie să îmi plătească mie ratele prin intermediul bugetului statului. În 1989 am fost bucuroși să ieșim de sub tutela partidului unic ce se îngrijea (?) de traiul nostru, declarând mândri că am luat în mână hățurile propriului destin. Ce facem acum? Ne întoarcem la acele vremuri, găsindu-le convenabile? Politicienii populiști ar trebui să implementeze soluții funcționale pentru protejarea populației, nu să arunce cu pomeni în stânga și în dreapta.