Primele trei zile ale anului ne-au ajutat să facem încălzirea pentru primăvara care, cel puțin din punct de vedere calendaristic, va sosi peste mai bine de două luni. Am profitat ca mulți alți concitadini de vremea bună pentru a lua la picior aleile parcului și străduțele neaglomerate, cu mașini parcate pe trotuar astfel încât să renunți la a te freca de garduri și să circuli pe carosabil. Dar nici nu mai contează astfel de amănunte, când miroase a primăvară, soarele te mângâie pe frunte și câte o undă ușoară de vânt rătăcit te ciufulește. Nu cred că am văzut atâta lume ieșită la plimbare, de astă vară. Care cu țânci pe tricicletă, bebeluși în cărucioare, care cu prieteni necuvântători ținuți în lesă, oamenii au ieșit să se plimbe, să se aerisească. Bineînțeles, pe aleile parcului am întâlnit și bicicliști, dar am avut norocul să mă intersectez doar cu unii care au înțeles că pista împărțită cu pietonii nu e circuit de viteză. Nu erau prea mulți, în comparație cu pietonii, dar e loc pentru toată lumea. Pe ”vale”, adică pe întinderea de iarbă de pe marginea străzii Theodor Aman, mai mulți câini se joacă sub privirile stăpânilor care socializează. Nimeni nu deranjează pe nimeni, e o armonie care te bucură. Pe alee, adică pe strada Theodor Aman, se plimbă părinți care împing cărucioare, copilași pe triciclete, pensionari, adolescenți. Din când în când, trece câte un biciclist ce se strecoară printre plimbăreți. Probabil că pe pista ce trece pe lângă terenul de rugby și pe cea de pe Calea Dumbrăvii sunt mai mulți. Îmi amintesc că și aici, pe Theodor Aman, se va amenaja o pistă pentru biciclete, prin fonduri din PNRR. Am mai vorbit despre asta, pista urmează să fie construită la vreo 100, respectiv 200 de metri de alte două astfel de căi de rulare paralele. Poate că o plimbare în zonă, pe vremea de primăvară a zilelor de început de an, e cea mai bună explicație pentru inutilitatea acestei investiții (ea ar fi fost cu totul legitimă dacă nu ar fi existat, la o aruncătură de băț, celelalte două). E păcat de tihna celor ce vor să se plimbe la pas, să trebuiască să-și sporească vigilența în vecinătatea unei piste pe care se va circula cu viteză. Pista de pe Theodor Aman este, probabil, investiția cu cel mai mare grad de inutilitate din ultima perioadă, iar asta nu pentru că bicicliștii trebuie ignorați, ci pentru că, repet, mai există două piste în vecinătate și duc în același loc. Cu siguranță nu aș mai fi abordat subiectul dacă n-aș fi văzut atâta mulțumire pe chipul celor ieșiți în număr mare la plimbare, zilele trecute.