De ce ne-am crede cei mai (co)rupți în coate?

Ani de zile ni s-a băgat în cap că suntem printre cele mai corupte țări, că în România e leagănul matrapazlâcurilor desăvârșite. Că noi eram și suntem niște găinari în materie de mișmașuri, comparativ cu state care se dau mult mai spălate pe dinți, e o altă poveste. Da, România avea un soi de corupție oarecum bolovănoasă, pe alocuri primitivă, flagelul șlefuindu-se nițel în ultima perioadă. Cu toate acestea, nu am inventat noi șpaga, ungerea unor funcționari, parandărătul, ele fiind practici utilizate în țări cu pretenții mult mai mari de bună rânduială, care, chipurile, nici usturoi corupt n-au mâncat, așa că nici gura nu le miroase. Scandalurile din ultimele două săptămâni, atât cele de la vârful Uniunii Europene cât și devoalarea unor practici dubioase de sorginte austriacă, ne demonstrează că nu suntem cei mai tari în materie de corupție, ci doar că ne-am făcut și ni s-a făcut o reclamă excesivă în acest sens. Nu cumva coana Eva Kaili, acuzată acum de ipotetice fapte de corupție, se uita pieziș la noi, dojenindu-ne pentru că ne-am fi dat în bărci cu Ordonanța 13? Da, Dragnea și Iordache au încercat să mermelească o lege după asfințit, când poporul se uita la meci sau telenovele, dar uite că nici madam Kaili nu era tocmai îndreptățită să intre în pielea moralistului. Iar ăsta e doar ultimul scandal de corupție ale cărui răcnete se aud dinspre stabilimente cu pretenții de practici salubre, ca să nu mai vorbim de alte și alte încrengături dubioase din trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat al Europei scrobite la guler. Avem încă în România multe probleme, ne mai împotmolim în apucături noduroase, continuăm să executăm lovituri cu stângul în dreptul sau unele cu efect de bumerang, dar parcă prea ne înveșmântăm în pufoaica scămoșată a complexelor. Avem hibe, ca mulți alții, dar nu suntem codașii Europei sau inventatorii corupției. După ani și ani de amenințări cu sperietoarea MCV, am scăpat de acest instrument, ceea ce este, probabil, tot o mutare politică, vecină cu strategia inoculării unui permanent sentiment de vinovăție din partea celor ce ne-au numit, de atâtea ori, corupți, rudimentari și nealiniați politicilor europene. Să nu uităm însă că și cei care ne certau au bădălăii, cocoșii, udrele sau fenechiii lor. Poate că la noi corupția umblă mai mult în cizme de cauciuc, nu are gulerul întotodeauna alb, dar să nu uităm că s-au mai spălat lucrurile și prin Românica cea mult hulită de lupii moraliști în ale căror dulapuri poți găsi câte un schelet. Să nu ne dăm imaculați, căci nu e cazul, dar să nici să ne înfigem privirea în țărână, rușinați de etichetele de corupți pe care, din rațiuni politice, mai marii Vestului ni le-au tot lipit pe frunte, cu scuipat.