Lăcrămioare mii și pârtii pustii

Ai zice că e pelerinaj în România, când vezi cum vin oficiali europeni să jelească alături de noi eșecul intrării în Schengen. La catafalcul speranțelor românului de a umbla prin Europa fără a mai fi nevoit să stea la interminabile cozi formate la graniță au lăcrimat, rând pe rând, înalte fețe europene, care și-au exprimat dezacordul față de votul austriecilor. Lacrimi de crocodil au curs și de la distanță, alți oficiali plângându-ne de milă din depărtări, azvârlind către noi câte un discurs cu care să ne tamponăm rănile. Altceva? Atât. În rest, lucrurile își văd de drumul lor și, cu siguranță, Austriei nu îi va fi bătut obrazul în afara declarațiilor populiste, menite să ne mângâie pe creștet, să ne ambiționeze în privința altor și altor concesii pe care va trebui să le furnizăm. Brusc, toată Europa s-a îndrăgostit de România, toți ne consolează, plânge cămașa pe liderii occidentului, după ce niște politicieni duplicitari din Austria au spus „Niet!” aderării țării noastre la spațiul Schengen. La noi, reacțiile nu reușesc să depășească hotarele ridicolului: ne lăudăm că avem toți europenii aliniați în spatele nostru, că-i vom face pe austrieci să plângă în pumni pe pârtiile goale și că o rezolvăm noi pe la Consiliul Europei cu aderarea asta buclucașă, că doar avem prieteni pe acolo. Unii jurnaliști mai scurți la minte au plusat, acuzând statul român că a încredințat anumite lucrări de infrastructură unor firme austrice, de parcă legislația în vigoare ar fi prevăzut posibilitatea depunctării unei companii care participă la o licitație pe criterii de supărare și orgoliu rănit. Ascultându-i pe unii dintre politicienii români, ai sentimentul că trăiesc într-o altă lume, una care funcționează după reguli familiale. Oricât s-ar perinda măriile Europei pe la București pentru a ne îmbuna, indiferent de lăcrimatul vesticilor pe altarul dreptății românești călcate în picioare de austrieci, spațiul Schengen rămâne, deocamdată, unul la care nu putem decât să jinduim. Indiferent de boicotul din benzinării, de la bănci sau de răzgândirea vreunui ministru care schimbă stațiunile Austriei cu cele de pe Valea Prahovei, tot neprimiți în Schengen rămânem. Și nu e de ajuns că am fost umiliți („mulțumită” și alor noștri), ne mai și tăvălim prin făina penibilului, exaltându-ne înaintea declarațiilor diplomatice ale unor lideri europeni ce vor să fie drăguți cu unii care tocmai au primit o leapșă peste ochi. Ei, tot e și un beneficiu în toată povestea asta: măcar au revăzut doamnele Ursula și Roberta Bucureștiul. Cât despre noi, rămâne să revedem cozile de la frontiere.