Dacă n-avem cablu, să dăm măcar sfoară în țară

N-om excela noi când vine vorba să punctăm la capitolul investiții executate, dar ne pricepem, ca nimeni alții, să îngropăm bani în studii de fezabilitate. Ele, aceste tatonări supraevaluate sunt specialitatea noastră. Sâmbătă s-a cutremurat România sub povara entuziasmului slobozit de semnarea acordului privind realizarea unui proiect prin care se va aduce energie electrică printr-un un cablu submarin, din Azerbaidjan. S-au întâlnit la București reprezentanții României, Azerbaidjanului, Georgiei și Ungariei, iar la semnarea documentului a fost prezentă și Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene. Toate bune și frumoase, s-au împărțit politețuri, complimente, declarații de dragoste cu parfum diplomatic, s-a bifat și la capitolul „eco-friendly”, căci energia ce se va scurge prin cablul lung de 1200 de kilometri va fi – ați ghicit – verde. Verzi, adică necoapte, au fost și reacțiile unei părți importante a presei, comentatorilor și chibiților politici care vorbeau de parcă acel cablu era deja montat și livra energie electrică pentru toată Europa. Mai aveau puțin și îi vedeai alergând cu ștecherul în mână, grăbiți să îl bage în priza alimentată de cablul din Azerbaidjan. Aceasta e reacția alor noștri de fiecare dată când e demarat un proiect; se comportă de parcă a fost implementat, finalizat și își arată deja beneficiile. Despre cablul vedetă, se spune că ar putea deveni realitate abia peste 5-6 ani, mai sunt o droaie de etape de parcurs, dar ai noștri vorbeau de parcă ar fi fost o chestiune de ore până când energia electrică din Azerbaidjan ar fi pus în funcțiune mașinăriile Europei. În lume, lucrurile se schimbă cu o repeziciune uimitoare, așa că nu poți ști ce se întâmplă în 5-6 ani, care va fi situația din Azerbaidjan, Georgia, România, Ungaria, cât de securizat va fi spațiul Mării Negre. Exploziile de entuziasm de la București sunt gratuite, căci, până una-alta, suntem tot în situația de până acum, nu va crește peste noapte cablul ăla submarin, de am umplut cu el jurnalele sfârșitului de săptămână. Un studiu de fezabilitatea înseamnă doar începutul unui drum lung și anevoios prin hățișurile birocrației românești și mărăcinișul delăsării ancestrale. Să ne amintim de nenumăratele autostrăzi care au murit în fașă, pe hârtie și pe panourile studiourilor de televiziune? Și ele fuseseră introduse în scenă cu surle și trâmbițe, erau descrise delirant, de parcă românii ar fi putut circula pe ele încă din faza studiului de fezabilitate. Ei, dar să luăm partea plină a paharului: au avut și analiștii de studio ce dezbate în dungă, la finalul săptămânii, majoritatea dintre ei trezindu-se brusc, în postura experților în politică externă. Nu-i nimic, peste câteva zile se vor întoarce la profundele lor analize din gama fenomenelor sociale, generate de inaugurarea șaormeriei vreunui manelist de mare angajament.