Și cu troienele cum rămâne?

E joi. Dacă ar fi să ne luăm după ceea ce anunțau la sfârșitul săptămânii trecute cucuvelele știriste, probabil trebuia să fim acum înghețați bocnă. Sâmbătă și duminică panicarzii de serviciu scoteau pe nări fumigenele prevestirilor înfricoșătoare: avea să vină peste noi valul de aer polar cu ale sale grade puține. Câte? Între -5 și 2. În cazul în care aveam dubii în privința perioadei în care ne aflăm, să aruncăm o privire asupra calendarului. Suntem totuși la mijlocul lunii decembrie, când, îndeobște se întâmpla să ningă abundent și să crape pietrele de frig. Îmi amintesc cum, în adolescență, temperaturile de -10 grade Celsius ni se păreau blânduțe, gerul propriu zis începând de la -17. Ce să mai spun, la 0 grade Celsius te simțeai într-un soi de primăvară rătăcită în miezul iernii. Ori cei care se înspăimântă de temperaturile care coboară cu 2-3 grade sub pragul înghețului au fost deconectați de la realitățile climatice, ori jucăm într-o piesă absurdă în care ne căznim să redesenăm lumea, să-i reinterpretăm funcționarea. Astă vară ne miram că în luna lui Cuptor era foarte cald, iar acum ne îngrozim dacă temperaturile ajung, pe timpul nopții, la – 7 grade Celsius, ziua urcând la 0-2 grade. Am ajuns precum cei din țările mediteraneene, care atunci când stratul de zăpadă ajungea la 3 centimetri paralizau toate transporturile? Nu suntem nici Malta, nici Cipru, nici Sicilia și am uitat prea ușor de troienele copilăriei. Ne șochează firescul temperaturilor scăzute din decembrie, dar nu ne-a surprins căldura neobișnuită din noiembrie. Poate că mulți au trecut ca vodă prin lobodă prin școală, mai ales prin orele de geografie, dar amintirea iernilor în care mai și ningea și-ți clănțăneau dinții în gerul Bobotezei ar fi trebuit să îi aducă cu picioarele pe pământ. Devenim foarte sensibili, orice strănut prevestește o potențială tragedie medicală, tușitul poate fi prilej de linșare în piața publică, orice guturai e privit ca un ipotetic covid, iar bietul om atins de răceală intră în pielea unui prigonit din vremea ciumei. Cel mai afectat organ e creierul, căci tot mai mulți semeni încep să se comporte bizar, să reacționeze ciudat. Oameni pe care îi știai până mai ieri întregi la minte încep să se comporte dubios, cum nu ai fi bănuit vreodată că o vor face, au ieșiri inexplicabile în decor. Și la nivelul societății (nu doar în România) observăm modificări comportamentale dubioase, unele mirosind a pionierat de alienare. Dacă vom continua să ne minunăm că în decembrie ninge sau se răcește vremea, e semn clar că spitalele de nebuni ar trebui să își extindă pavilioanele și că lumea în care trăim a luat-o pe arătură.