Un băiat de comitet care dă de băut la toată crâșma

Un băiat de comitet care dă de băut la toată crâșma

Că unii crâșmari mai toarnă apă în vin, o știm cu toții, ne-a spus-o însuși François Villon, într-o poezie. Politicienii noștri sunt și ei ca niște crâșmari ce toarnă apă în orice inițiativă aparent folositoare, diluând-o prin norme de aplicare, chichițe și portițe de ieșire, care abat bunele intenții de la drumul drept. Am spus încă de când era în fașă că inițiativa acordării unor vouchere în valoare de 50 de euro, o dată la două luni, persoanelor cu venituri modeste, e o frecție la piciorul de lemn. Lăsând la o parte faptul că măsura e verișoară primară cu ajutorul social pentru care mulți nu prestează muncă în folosul comunității, deși legea prevede acest lucru, cu siguranță cei 50 de euro oferiți ciclic vor avea soarta unor trocuri clasice. Nu e doar o presupunere, pentru că au fost semnalate deja primele tentative de schimbare a voucherelor pe votcă, țuică și țigări. Nu, nu e un schimb direct, dar alimentele de bază cumpărate cu voucherul pot fi evaluate și oferite în schimbul băuturii și țigărilor, cu o valoare mai mică. În mărinimia lor otrăvită, guvernanții au vrut să le ofere celor nevoiași făină și ulei, uitând că pentru mulți mâncarea e fudulie, iar băutura e temelie. Cu un voucher nu se face primăvară, 125 de lei cât reprezintă cuantumul lunar al ajutorului fiind insuficienți pentru a scoate o familie din sărăcie. Dacă vom calcula însă purcoiul de bani alocat acestei pomeni cu iz electoral, vom constata că efortul financiar e unul consistent. Cu acei bani s-ar fi putut pune în practică investiții aducătoare de locuri de muncă, s-ar fi putut implementa facilități care să fie cu adevărat un sprijin pentru cei cu venituri modeste. Există ceva mai ușor de făcut pentru oamenii din țara asta: ar putea fi gândite niște legi care să-i sprijine cu adevărat. Unde mai pui că ele nu costă. Motorul economiei nu sunt ajutoarele sociale, ci reglementările permisive care asigură o dinamică a banilor, o creștere a consumului. Împovărând contribuabilul cu dări aberante, cu impozite tot mai mari, nu vei mișca economia, ci o vei înțepeni și vei pune la contribuție mintea românului inventiv, gata oricând să găsească un șperaclu potrivit pentru păcălirea yalei legislative. Astfel de pomeni nu fac altceva decât să ne afunde în mlaștina crizei și să crească frustrările în rândul celor ce muncesc din greu pentru tot mai puțini bani. Nu generalizăm, nu toți beneficiarii de voucher îl vor transforma în rachiu, votcă sau vin, dar dacă numai un sfert dintre ei vor face asta, avem deja o mare problemă, căci statul nu trebuie să fie băiatul de gașcă ce le dă de băut tuturor din cârciumă pentru a-și lustrui renumele. Până la urmă, la așa stat, așa comportamente. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
17 august 2022 la 13:19
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 1 lună
Cine începe școala: copilul sau inteligența artificială?
În două săptămâni începe un nou an școlar și, gândindu-mă la listele cu rechizite, haine, ghiozdane, cine îi...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 luni
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 luni
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.