Ce poți construi din spărtură de vorbe?

Ce poți construi din spărtură de vorbe?

Pentru că tot e azi Ziua Ziaristului Român, să privim puțin către această breaslă care în ultimii 25 de ani a trecut prin metamorfoze de multe ori bizare. O breaslă hulită, dar care alimentează nevoia tot mai mare de informație a publicului, o breaslă diluată, cu verzituri și uscături, ca peste tot: așa am putea caracteriza, în general, tagma ziariștilor. În urmă cu douăzeci de ani, pe când la conferințele de presă se luau notițe cu pixul în agendă, pe când documentarea se făcea pe teren sau la telefon (de cele mai multe ori fix) era greu de imaginat că vor veni vremurile lui „copy-paste”, când așa-zisele știri se vor face din postări pe Facebook, din articole gata redactate sub formă de comunicat, că reportajele vor fi scrise pe spinarea conexiunii la Internet, fără ca autorul să fi pășit, să fi amușinat locurile despre care scrie. Teoretic, totul s-a simplificat, e la îndemână, poți lucra din orice colț al lumii, cu condiția să ai o conexiune la net, care să îți asigure accesul la informație. Practic, profesia de jurnalist pălește zi de zi, se diluează, e confundată cu crizele de isterie ale oricărui postac, ce își varsă frustrările pe un blog, molfăind ciunga cu gust înșelător de lider de opinie autoproclamat. Evoluția tehnologică permite involuția profesională a multora dintre cei ce s-au dedulcit la profesia de jurnalist. Cuvântul scris are tot mai puțină greutate, proprietatea termenilor e tot mai restrânsă, iar limba română, materia primă a gazetarului, e tot mai des siluită, ciopârțită, transformată în spărtură de vorbe de unii dintre cei ce gonesc cu ochii închiși după audiență. Știrile nu mai sunt întotdeauna știri, ci aduc mai degrabă a bârfuliță publicată, interviurile seamănă a șuetă de birt, reportajele îmbracă adesea uniforma struțo-cămilei și uite așa cu genurile presei reinventate și remodelate întregul fenomen media ni se înfățișează în toată splendoarea malformațiilor sale. Din fericire, nu au dispărut cu totul ziariștii care își conștientizează rolul, își respectă menirea, publicul, nu pleacă cu tastatura pe orice fentă, dar, pentru că nu sunt foarte gălăgioși, munca lor decentă e acoperită de vacarmul celor ce au jurat credință unui modus operandi otrăvit, pe care îl putem numi generic „șoc și groază”. De ce au succes acești felceri ai profesiei de jurnalist? Simplu, pentru că au un public relativ numeros, care le devorează petardele, gogoșile oricât de mare ar fi cantitatea de aberație din textele și relatările lor. Să nu dăm vina doar pe emițător, căci nici receptorul nu e mult mai breaz, iar atâta timp cât va exista o cerere mare pentru circ și promiscuitate se vor găsi furnizori care să livreze astfel de produse toxice. E bine însă că publicul, care nu gustă zoaiele așa-ziselor mondenități și spaimele materialelor înfricoșătoare, are și varianta presei decente, făcută responsabil. Rolul presei e și acela de a educa publicul, dar și publicul poate educa presa cangrenată, prin refuzul de a savura mizerii. Până acolo – însă – mai e cale lungă, așa că să fim sănătoși cu toții, să ne coacem la minte și la gusturi împreună. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - Dragos BAKO
28 iunie 2022 la 13:01
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 9 ore
Cât de greu este să scrii despre chestii frumoase
De mult timp tot sunt sfătuit, îndemnat, atenționat, prin viu grai sau pe alte căi, să scriu și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Despre cum nu poți fi si nimic nu poate fi 100% retro, oricât te-ai chinui
De multă vreme sunt la modă evenimentele retro, care te rup de prezent pentru a te duce înapoi...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Și dacă se ambiționează lumea să nu fie la modă?
Da, pe bune. Nu te poate obliga nimeni să te supui unei mode, unui curent, sau altor chestii....
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Dacă nu-ți place ceva, înseamnă că ți-e ciudă că nu ai tu
Cel puțin așa funcționează logica unora. Adică de la Miorița încoace, nu s-a schimbat nimic. Totdeauna este un...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
În caz că nu știați, bio este fostul normal
Să facem următorul exercițiu, că și așa tehnic nu se poate. Să aduci un strămoș de-al tău în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Greu să fii autobuz în orașul mașinilor
Treceam pe Mihai Viteazu iar la stația de lângă biserică era ceva tevatură. Un autobuz oprit și lângă...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Cât de ușor este să dovedești dacă tunelurile dacice există
Evident că orice adevărat patriot, iubitor de țară și de neam, care știe exact cum e cu istoria...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când cei care erau cu tine nu mai sunt alături de tine. Sau invers
Puteam să spun "sic transit gloria" dar e prea pe latinește și pariez că unele voci mai vehemente...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Istoria a fost așa cum a fost nu așa cum crezi sau cum ți s-a spus
Mă amuză foarte tare cei care, în contextul actual, ca dealtfel și în cel trecut și chiar în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Rockul a devenit o chestie pentru fițe și corporatiști
Chiar dacă m-am lăsat de sportul ăsta de destulă vreme, nu pot să nu remarc că rockul, ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Să faci un lucru bun pentru ca după aia să-l strici…
De mai mult timp văd că este o modă în comerțul acesta capitalist de la noi și nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
E mult mai simplu să insulţi decât să aduci argumente
Ați observat ceva la populația actuală a României? În copleșitoarea ei majoritate, nu mai are puterea, nici cheful,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.