Ar fi fost și păcat ca geniul militar latent al românului să nu fi scos capul în lume, în astă viață. Războiul pornit de ruși în Ucraina a adus în prim plan sămânța de strateg militar și de luptător imbatabil ce zăcea în mulți conaționali. Am demonstrat de-a lungul timpului că ne pricepem la fotbal și politică, dar a venit vremea să arătăm lumii întregi că suntem jupâni și într-ale milităriei. N-apucă să asfințească soarele că se și adună strategii și analiștii în studiourile devenite un fel de cârciumi în care nu se consumă alcool, dar se pune țara la cale, mai ceva decât la bodegă. În fiecare seară ”specialiștii” mai descoperă ceva, mai studiază un rid de pe fruntea lui Putin, îi citesc planurile în iris și dau în ghioc pentru a afla ce țări urmează să mai invadeze Rusia. Ei, aici să te ții delir geografic: Republica Moldova, Transnistria, Letonia, Lituania, Estonia și chiar Polonia ar fi pe lista de cuceriri a defectului de la Moscova. Armata rusă e prezentată ca ditamai forța care nu ocupă doar ce nu vrea, deși, se vede clar că, de aproape o lună se câcâie prin Ucraina. Soldații lui Putin sunt atât de dotați încât fură chiloți, șosete și mâncare de la ucraineni, sapă șanțuri ca în urmă cu 75 de ani, dar unii le atribuie puteri de mari cuceritori. O întreagă planetă își frământă mâinile privind speriată către o armată rudimentară, comandată de un inconștient, în vreme ce marea alianță militară occidentală își etalează armamentul și strategiile. Nu e -totuși- ridicol să tremuri în fața unui inamic desculț, în vreme ce faci atâta caz de bocancii tăi călduroși, impermeabili, rezistenți la orice intemperii? Pentru a cuceri cele cinci state pe care le aminteam, rușii ar avea nevoie de foarte mult timp; timp în care zmeii occidentali ar putea scuipa flăcările tehnicii de vârf asupra sovieticilor. Toate văicărerile din studiouri sunt alternate cu laude la adresa dotărilor și forței NATO. Păi, atunci, unde-i problema? Vorba aia de cartier: ”suntem golani sau nu mai suntem?”. N-ar trebui să ne hotărâm odată? Suntem protejați, imbatabili ori ne năpădesc vulnerabilitățile? Labilitatea în care schelălăim dimineața, iar seara dă pe afară vitejia din noi, e curată otravă pentru sentimentul de siguranță al românului care  nu știe dacă trebuie să se teamă de baioneta rusească ori să se încreadă în racheta aliaților. Stă în firea noastră să fim indeciși, să oscilăm între depresie și agitație vitejească, să gravităm în jurul presupunerilor și fantasmagoriilor.