#Rezist. La frig, la foame și la beznă

#Rezist. La frig, la foame și la beznă

În urmă cu cinci ani, cam pe vremea asta, România vuia de protestele #Rezist declanșate de încercarea Guvernului de a trece, la ceas târziu, o Ordonanță despre care unii spuneau că l-ar avantaja pe Dragnea și l-ar ține departe de închisoare. Prea multe nu știau toți cei din stradă despre afurisita aia de Ordonanță cu număr ghinionist 13, dar revolta lor invoaca revenirea la principii morale solide, ceea ce nu e greșit. Spuneau atunci liderii protestatarilor că vocea străzii trebuie să se facă auzită și că protestele sunt, de fapt, drumul către o viață mai bună, către o situație în care românii să nu-și mai dorească să plece în străinătate, în căutarea unui nivel de trai decent. Pe vremea aceea benzina și motorina costau în jur de cinci lei, chiar mai puțin în unele perioade, facturile de gaz și electricitate nu erau sperietori și nici alimentele de bază nu reprezentau un lux. Mulți români câștigau mai bine decât acum și, evident, puterea de cumpărare era mai mare decât cea din prezent. Cu toate acestea, atunci se protesta masiv, iar acum e o tăcere ce explică unele lucruri. Dacă nivelul de trai al românului era atât de important, de ce azi, când prețurile au luat-o razna iar puterea de cumpărare e schilodită, nicio scandare nu tulbură liniștea piețelor publice? Judecând după nemulțumirile de atunci și muțenia de acum, înțelegem că azi totul merge strună și că românii au evoluat, trăiesc mai bine, chiar dacă sunt mai săraci, chiar dacă inflația are două cifre, iar cu o sută de lei nu mai poți cumpăra mare lucru. Mulți dintre cei care au ieșit atunci în stradă au făcut-o cu bună credință, în numele unor principii, după care s-au lămurit cum e cu noul suflu din politică, ce potențial de damf de vechi au carcasele noi. Ce ne facem însă cu inițiatorii protestelor, cu acei ”fochiști” ce întrețineau flacăra iluzorie a spiritului civic, inși care azi stau la căldurică în ciuda prețului mult mai mare plătit pentru dogoarea caloriferului? Unde sunt acum civicii care mureau de grija României, când foarte mulți români sunt la un pas de faliment, îngropați în facturi plumbuite și sugrumați de prețuri exorbitante? Ce s-a ales de spiritul civic și de credința aceea că vocea străzii e cea care poate schimba în bine viața acestui popor? În realitate nu a fost vorba de niciun spirit civic, ci doar de valorificarea meșteșugită a unor emoții, de apăsarea dibace a unor corzi sensibile și, cu voia dumneavoastră, de nițică manipulare. Azi, când există mult mai multe motive pentru a se protesta masiv, e o liniște care spune -de fapt- povestea mută a unor jocuri politice care nu aveau nimic în comun cu nevoile imediate ale românilor. Oricât s-ar scumpi carburanții, gazul, energia electrică, pâinea, carnea sau uleiul, în absența unor mânări de la spate bine calculate, românii nu vor protesta din proprie inițiativă. Nu putem vorbi despre dispariția simțului civic, din simplul motiv că ceva ce nu exista nu avea cum să dispară.    

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - Dragos BAKO
17 martie 2022 la 20:05
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 zile
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 6 zile
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Evaluarea națională a evaluat că stăm destul de prost cu învățătura
e vremea aia care, când este menționată, unii îi acuză pe alții că erau mai tineri și că...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Dacă te iei după gălăgia pe care o generăm, reiese că ne-a pocnit claustrofobia
Sunt unii oameni pe care liniștea îi sperie. Le dă sentimentul singurătății, al neputinței de a avea pe...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
Ca la români. Când e rece e rău, când e cald e tot rău sau cum e pe cod roșu
La multe categorii de oameni care pot fi definiți ca fiind "de o frumoasă vârstă" și chiar de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 săptămâni
De ce pleacă turiștii repede din Sibiu? Păi când nu ai ce să mai faci, pleci
Am înțeles că în documentul "Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026–2036", pe care îl...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.