Când proiectele și oportunitățile scurse din televizor sunt ingerate fără a fi mestecate, ele produc, inevitabil, niște reacții neplăcute în stomac. S-au cocoșat calupurile publicitare de atâtea reclame la mașini electrice sau hibrid, pentru care statul aruncă după cumpărător cu prime de casare oferite dacă te desparți de o rablă poluantă. Cum în România socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, cei ce dau buzna să afle cum își pot cumpăra minunea tehnologiei ce te plimbă pe bază de baterii și nu de benzină sau motorină au o mică – mare surpriză. De fapt, bonificația mare se acordă pentru mașinile hibrid plug-in, prețul nu e cel prezentat în spotul publicitare, ci unul – ați ghicit – mai mare, iar cireașa de pe tort are gust de așteptare pentru că livrarea mașinii noi durează în general între 6 și 8 luni, dar intervalul se poate întinde până la un an. Carevasăzică, visul achiziționării unei mașini hibrid se ofilește pentru că potențialul cumpărător nu are răbdare să aștepte un an, iar la reprezentanță constată că prețul e mai mare decât cel pe care și-l creionase el în buget. În aceste condiții, omul se îndreaptă către piața auto second-hand, și ea afectată de scumpiri. Sau reevaluează rabla la care voia să renunțe; măcar în asta se poate urca. Iată cum o campanie furibundă precum cea de promovare a înnoirii parcului auto și a trecerii la mașinile hibrid sau electrice se dovedește o gargară de duzină. E criză de mașini, sunt tot mai scumpe, dar guvernanții ne îndeamnă delirant să cumpărăm autoturisme noi și (sanchi!) ecologice. De unde și cu ce? Am mai spus-o, povestea asta cu mașinile electrice care vor salva lumea e o ipocrizie cu duhoare politică globalistă. Calculele făcute de unii mult mai pricepuți decât noi arată că însumarea costurilor de producție, utilizare și neutralizare ale unei mașini electrice arată clar că aceasta e mai scumpă decât una convențională. Cât despre poluare, energia electrică nu se obține din morile de vânt, iar construcția și distrugerea bateriilor înseamnă multă poluare. Poate nu întâmplător trăim o criză pe piața carburanților și când spunem asta ne gândim la multe ciudățenii din ultima vreme care se leagă între ele, eliminând un eventual caracter fortuit. Ne afundăm tot mai mult într-o lume a falselor teme, o lume artificială în care se produce carne în laborator, se comunică schizoid, chiar dacă există multiple canale de comunicare, se răstoarnă valorile cu susul în jos, se pun boii înaintea carelor. În fond, e normal să fim îndemnați să cumpărăm mașini noi (de parcă ar avea prețuri pe care și le permite oricine) din moment ce Cîțu ne spunea că economia duduie, încercând să ne convingă că prețurile și facturile halucinante la care ne uităm sunt o iluzie optică.