Dumnezeu nu e Teodosie și nici Teodosie nu e Dumnezeu

Am reușit, în sfârșit, să văd filmul ”Între chin și Amin” în care am trăit de la distanță și cu siguranța dată de cele șapte decenii depărtare, drama unor oameni pe care semeni de-ai lor au încercat să îi transforme până în profunzimea celulară. Experimentul de la Pitești prin care tovarășii au vrut să-i facă pe deținuți să se lepede de credință, de principii și de ei înșiși e o mostră de imaginație bolnavă pusă în practică de creaturi sinistre pentru care eticheta ”criminal” e doar un alint. Filmul e bine realizat, prea dur după părerea unora, dar să nu uităm că acea realitate nu putea fi confundată cu vreo atmosferă de pension. Nu mi-am propus să povestesc azi un film ce stârnește în orice om revoltă și înverșunare față de un regim odios, ci l-am invocat doar ca anticameră pentru un subiect pe care doream să îl abordez de mai multă vreme. M-a cutremurat și m-a pus pe gânduri replica unui torționar care îi reproșa unui deținut politic faptul că nu se leapădă de Dumnezeu și că se opune ideilor progresiste. Aici s-a produs un declic: progresiștii din zilele noastre sapă și ei, de zor, la temelia credinței, încercând să pună într-o lumină reprobabilă Biserica și implicit idea de Dumnezeu. E drept, acum nu o fac cu bocancul pe gât, ci mai abil prin strategii de manipulare uneori discrete, alteori abrupte, toate cocoțate pe capra imaginarei trăsuri ce ne va transporta pe culmile progresului. Nu sunt habotnic, sunt conștient că există uscături și printre preoți, ca în orice pădure, dar dincolo de asta, cred că a-l dezrădăcina pe om din credința milenară, a-l împinge să se dezică de repere morale care îl îmblânzesc și îi activează umanitatea, empatia, e o crimă mai gravă decât cea săvârșită fizic, cu hangerul. Observăm cum, personaje precum Teodosie sunt aduse cu obstinație în atenția publicului, încercându-se o generalizare, o inducere a ideii că Biserica și Dumnezeu s-ar reduce la o gândire limitată, suficiență și împotmolire în practici medievale.Teodosie a avut, are și va avea exprimări defectuoase pentru că atât poate. Teodosie nu e Dumnezeu și nici Dumnezeu nu e Teodosie, oricât ar încerca progresiștii să pună semnul egal între cei doi. Dacă unii cetățeni dintr-o anumită etnie comit infracțiuni grave, nu înseamnă că toți acei etnici sunt predispuși la încălcarea legii și ar fi nedrept să îi judecăm după nefăcutele unora. Același lucru se întâmplă și în cazul Bisericii, instituție pe care războinicii progresiști, boiți în culorile dărâmărilor de tot felul, încearcă să o reducă la câteva exemple de găinării sau atitudini primitive ale unor rătăciți fără har. Biserica nu înseamnă câteva ziduri și sporadice ciorovăieli între unii nechemați slujitori, e mult mai mult de atât. Strădania unora de a-i dărâma pereții clădiți în sufletele oamenilor seamănă izbitor cu prigoana dezlănțuită în anii cincizeci, culmea, tot în numele progresului. Progesiștilor de azi le lipsesc băștile de ilegalist, în rest seamănă izbitor cu tovarășii ce clădeau socialismul multilateral dezvoltat.