Înființat în vremea imperiului, abandonat în socialism și distrus în democrație. Gloria și decăderea ștrandului de la Moara lui Schreyer

În trecut, Sibiul stătea mult mai bine la capitolul ștranduri decât acum. Pe lângă ștrandul „principal” din cartierul cu același nume, au existat și altele, mai mici ca suprafață, dar totuși, care ofereau și ele șansa de a te răcori în apă sau de a te „încălzi” la soare.

Unul dintre ele a fost cel din Valea Aurie, de la locul numit Moara lui Schreyer. Celor de acum, numele nu spune nimic, pentru că el, fizic (adică moara aceea) nu mai există. Celor care citeau presa anilor 2000, le pot veni oarecari amintiri, pentru că „locația”, o clădire superbă de secol XVIII, a fost centrul, la propriu, a celui mai umoristic scandal de evacuare din istoria orașului. Pe scurt, clădirea era, la un moment dat, populată de locatari ilegali, care își făceau de cap pe acolo. Nefiind în stare să ia o măsură mai rațională de evacuare, Primăria a decis, simplu, să demoleze clădirea. Moara lui Schreyer (sau Schreier, în unele texte) apare în celebra „Cronica orașului Sibiu” a lui Emil Sigerus, unde se spune că, la 1770, era terminată și în arendă senatorului Friedrich Schreyer. Era o moară cu sită (Beutel­mühle) care nu doar măcina, dar și cernea făina. Era alimentată de cursul de apă care curgea paralel cu Trinkbach-ul ale cărui urme se văd și acum chiar acolo, pe locul unde era moara, sau prin Parcul Sub Arini.

Ștrandul a fost deschis la 9 iunie 1910. Era o „baie liberă” – „Schreyer-Mühle Freibad”, cu bazine cu apă (rece) și cabine din lemn. A rezistat războiului și „schimbării de țară” a Transilvaniei, fiind multă vreme unul dintre cele două locuri (organizate ca atare) de răcorire pe timp de vară a sibienilor.

Un bilet costa, la nivelul anului 1939, 10 lei, în trețul căruia puteai sta acolo de la 8 dimineața la 8 seara. Într-un anunț publicat în Gazeta Sibiului în 25 iunie 1939, se preciza în mod special că nu se ofereau costume de baie. Aceași precizare apare și un an mai târziu, la 30 mai 1940, dar cu referire la „rufe de baie„. Nu știm care era denumirea oficială în perioada inetrbelică, dar în 1944, (în ziarul „Țara”) apare ca „Baia Moara-Schreyer”.

Marele furt din 1946

Locul a supraviețuit războiului al doilea mondial și a devenit magnet pentru… hoți. În vara lui 1946, acolo operau două profesioniste, localnice (probabil spre sigur din Lazaret, după nume) și furau „avutul” celor care făceau plajă. Cel care a destructurat echipa infracțională a fost comisarul Ioan Popa, care „s-a deplasat la fața locului, unde in urma asiduelor cercetări a putut să identifice pe răufăcători„. Cu ocazia aceasta, Biroul judiciar al Poliției solicita victimelor furturilor de la baia „Moara Schreyer” să treacă pe la sediu pentru a-și identifica obiectele furate, deoarece asupra infractoarelor „s’au găsit un întreg depozit din aceste obiecte„. Printre obiectele furate au fost: trei aparate foto, multe costume bărbătești, pantofi, bocanci, rochii de damă „și alte lucruri„.

Schimbări de nume şi de „proprietari”

Dar aceasta se petrecea vorba aceea, în neagra perioadă a orânduirii burghezo-moșierești. În orânduirea socialistă a muncitorilor și a țăranilor, treaba stătea diferit. De exemplu, la începutul sezonului 1950, „Lupta Sibiului” titra că cele două ștranduri (singurele dealtfel din Sibiul de atunci) care se vor deschide pe 27 mai (într-o zi de sâmbătă) respectiv „Ștrandul din Dumbrava (Moara Schreyer)„, și Ștrandul Popular (Ștrandul din Ștrand) au fost amenajate „prin grija Comitetului Provizoriu Orășenesc„, fiind dotate chiar cu bufete unde se vor putea consuma băuturi răcoritoare.

În 1961, apare că ștrandul „din pădurea Dumbrava“ era în administrarea Întreprinderii de Gospodărire Orășenească Sibiu, faimoasa I.G.O.S. iar la 1964 avem prima „cădere” a ștrandului de la Moara lui Schreyer: pe 10 iunie, Flacăra Sibiului semnala că, în ciuda vremii calde, „în porțile ștrandurilor lacătele stau bine înfipte, ca niște cărți de vizită ale nepăsării„. iar „colbul anotimpurilor reci stă așternut peste bazine„. Sunt invocate (degeaba) autoritățile locale, cu un argument destul de solid în acea vreme: „băile de soare și aer liber sunt atît de solicitate de oamenii muncii„. Situația pare a continua în următorii ani, pentru că, în 1967, pe 28 iunie, aceeași publicație se plângea, cu fotografie, că locul este tot abandonat, deși ștrandul de la „Moara Schreier” (deci i-a revenit denumirea germană) era „unul din locurile favorite de scăldat ale sibienilor, era apreciat pentru apa răcoroasă și pentru amplasarea favorabilă, în frumoasa și cunoscuta Vale Aurie„. Se precizează totuși că existau promisiuni că după „atîția ani de inactivitate” locul se va reda în folosință. Lucru împlinit dealtfel după o lună când, pe 12 lulie, aflăm două lucruri. Unul, că s-a deschis „cel de-al doilea ștrand sibian” din „pădurea Dumbrava, la Valea Aurie” și al doilea, că nu mai aparține de I.G.O.S., ci de Clubul Sportiv Muncitoresc Sibiu (C.S.M.S.).

Ștrandul era deschis zilnic între orele 9 și 19 iar noile amenajări creau „bune condiții de plajă și baie„. Luna Iulie aduce și o cifră record de prezență aici: peste 500 de persoane. În același an, în august are loc și o competiție sportivă: Cupa „23 August” la natație.

Deceniul 7. Ultimele zvâcniri de dinaintea colapsului definitiv

Anii ’70 încep promițător. În 1972, tineretul sibian lucra gratis, prin muncă patriotică, la viitoarea bază sportivă din Valea Aurie care includea, cel puțin practic, și ștrandul. Un an mai târziu, Tribuna Sibiului menționa că, pe 22 mai după amiaza, 30 de „tineri uteciști sibieni”, prestau muncă patriotică, (re) amenajarea ștrandului numit de data aceasta „Dumbrava„. Locul și-a schimbat și proprietarul, C.S.M. cedându-l Comitetului Municipal al Uniunii Tineretului Comunist. Se promitea că „în scurt timp, și acest bazin va fi deschis sub o noua înfățișare„. Lucrările de taluzare și amenajare a ștrandului au fost în valoare de 12.150 lei.

Nu știm ce s-a mai petrecut pe acolo, cât s-a mai prestat patriotic, dar confirmarea că ștrandul care la acel, moment (iunie 1977) făcea parte din Complexul Sportiv „Valea Aurie”, devine, finalmente, funcțional, dar cu un program cam scurtuț: zilnic între orele 9 și 13. Aflăm și că are un alt proprietar: Casa de Cultură a Tineretului din Sibiu. (care ținea tot de U.T.C.).

Treaba bună durează doar un sezon, că în iulie 1978, locul arăta uluitor de abandonat și era un exemplu de izbeliște și abandon: „Ajuns la Valea Aurie, loc unde se putea amenaja o excelentă zonă de agrement, sînt izbit de peisajul dezolant: mormane de pămînt, urme adînci de tractor, fostul ștrand în totală paragină, cu cabinele transformate în cuiburi de șobolani, cu gardul prăbușit, cu bazinul invadat cu buruieni și gîngănii în plin proces de înmulțire. Broaște orăcăie plictisite, vaci și oi pasc alene, supravegheate de femei tricotînd pulovăre și, sub razele calde ale soarelui, valea, în care se varsă mici pîrâiașe tulburi de sub casele din zonă, emană mirosuri pestilențiale. Cele trei terenuri de sport – care trebuiau să fie mai multe după știința noastră – , la care s-a lucrat, cu surle și trâmbițe, vreo trei ani, stau degeaba, uitate chiar și de cei care le-au amenajat„. scria, la 4 iulie, Tribuna Sibiului.

Sezonul 1978 a fost nefuncțional pentru Ștrandul de la Moara lui Schreyer, pentru că în septembrie, locul era o prezență deplorabilă„, părăsit, „cu cabinele în stare de „dezmembrare„. Și chiar dacă în teren ștrandul este într-o stare perfectă de abandon, oficial mai apare câte o „strâmbă” care dădea de înțeles că treaba se va rezolva în bine. La 28 decembrie 1979, tovarășul Ioan Curta, prim-secretar al Comitetului Județean Sibiu al U.T.C., promitea că la complexul sportiv „Valea Aurie”, „vom reamenaja atît ștrandul cît și terenurile sportive„. În 1980, o veste venită așa, din neant și de pe surse, spunea, la finele lui februarie că „După ce a fost neglijat, apoi lăsat în paragină, apoi desființat, ștrandul de la Valea Aurie se pare că va fi într-un viitor, sperăm, nu prea îndepărtat, reamenajat.„. Nu a fost.

Anii ’90-2000 – colapsul definitiv și dispariția (aproape) completă.

După schimbarea de regim din decembrie 1989 era normal, la cum mergeau lucrurile, ca și aici, la Moara lui Schreyer și fostul ștrand „din Dumbrava”, acum ajuns la câțiva zeci de metri de blocurile din noul cartier Valea Aurie, să nu se petreacă nimic. Anii au trecut uniform și monoton, locul devenind, la felul cum se prezenta, superstarul articolelor pe subiectul „așa nu”. În 1995, de exemplu, conform unui obicei foarte românesc și sibian ca orice gaură este o ladă de gunoi, vechiul ștrand devenise un fel de rampă de gunoi colectat cât se poate de neselectiv. „Din lipsă de apă sau poate din alte rațiuni, ștrandul a fost închis, cabinele distruse ori furate, rămânând doar bazinul gol. Oameni fără Dumnezeu și fără simț civic au transformat această zonă într-un fel de „Groapă a lui Ouatu”, în care aruncă tot ce nu le mai este folositor prin casă„, scria Tribuna. Locul unde lumea mergea să se relaxeze pe timpul verii, al doilea loc de bălăceală din oraș, devenise un „focar de poluare și de infecție, împărăție a muștelor, viermilor și guzganilor„.

Articolul și situația de acolo nu a impresionat pe nimeni, mai ales pe primărie, așa că, la 1998, era la fel de praf, dacă nu mai rău. De la un punct principal al distracției estivale, ștrandul de la Moara lui Schreyer a devenit „un „apendice„ nedorit al cartierului Valea Aurie din Sibiu” sau „adevărat focar de infecție”. În 1999, la fel, însă cu un ornament din partea Primăriei care a anunțat că Direcția Tehnică urma să ia „măsuri concrete pentru eliminarea acelui focar de infecție„.

Eliminare prin demolare. Sau ceva de genul

Ultimul „eveniment” care a avut loc la fostul ștrand din Valea Aurie a fost comedia demolării Morii lui Schreyer. În septembrie 1999, după mai multe nereușite (și ne-încercări) de a evacua locuitorii „flotanți” care invadaseră frumoasa clădire istorică (da era frumoasă, putea fi clasată monument, dar se poate spune că a fost o conspirație anti-mori la Sibiu că nu a mai rămas niciuna în picioare sau așa cum era).

Foto: Fred NUSS/Arhiva TRIBUNA

La 8 septembrie, Tribuna titra că „Au demarat de-adevăratelea lucrările de dezafectare a Morii Schreier!„. Cu primarul titular Dan Condurat aflat în concediu, echipele de la SC Drumuri și Prestări în Construcții SA au început să adune țiglele de pe casă, iar viceprimarul Ioan Ittu declara că acțiunea va fi dusă la bun sfârșit. După o lună, autoritățile au realizat că au muncit degeaba. Moara a fost demolată, dar locatarii ei s-au mutat mai încolo, în locuințe improvizate: „cotețe, colibe, bordeie, numai case nu…„. Ștrandul a fost lăsat să se ruineze, nemaifiind interesant.

În 2000, candidatul independent la funcția de primar al Sibiului, Ioan Virgil Ispas, promitea la o întâlnire cu alegătorii din Valea Aurie care a avut loc pe 19 mai, că printre obiectivele sale vor fi „realizarea unui hotel și amenajarea unei zone de agrement la Moara Schreier” și „amenajarea luciului de apă din zonă și reabilitarea pârâului Morii Schreier„. Evident că nu s-a realizat nimic din acestea. Pe 22 august, altă surpriză: Primăria vrea să se bage asociat(ă) în construirea unui mini-hotel cu 40 de locuri care va fi construit pe terenul Morii lui Schreier. S-a făcut și PUD, s-au discutat caietul de sarcini și alte detalii. De ce voia Primăria să o dea și ea pe horeca? Pentru că avea interes. În viitorul hotel urmau să fie cazați mai ieftin „oaspeții” Sibiului, care trebuiau săs e cazeze la diverse hoteluri, pe bani mai mulți. S-a emis și un proiect de HCL, inițiat de însuși primarul Klaus Iohannis, „privind avizarea documentației Amenajare complex turistic – moara Schreier – Valea Aurie„. Anul următor s-a încercat să se pună Hotelul Vieții acela și „pe proiect”, prin programul PHARE „Politici regionale și de coeziune” Turism (TR)”. Denumirea era „Amenajarea complexului turistic „Moara Schreier” Valea Aurie Sibiu – Primăria Sibiu, studiu de prefezabilitate„, iar povestea ar fi avut o valoare de 40.600 Euro.

Ștrandul, sau ce a mai rămas din el, acum

Am fost recent (adică nu chiar așa de recent dar nu contează asta) să revăd locul unde odinioară se afla ștrandul de la Moara lui Schreyer. În principiu, la vechimea lui și la campaniile de dărâmare, amenajare, reamenajare, configurare, reconfigurare și alte chestii din vocabularul edilitar, trebuia să nu mai fie, practic, nimic. Dacă treci pe acolo și te uiți, în principiu, chiar nu e nimic. Asta mai ales pentru cineva care nu caută urme de ștranduri din Valea Aurie numite Moara lui Schreyer. Totuși, dacă ești atent, apar unele detalii cam nelalocul lor în decorul actual.

Foto: Dumitru CHISELIȚĂ

Ca un fel de ruine moderne ale unui trecut glorios. De exemplu, un mic bazin din beton, cu un decupaj în față și o gaură (prin care trecea o țeavă?) în lateral. care „ținea” pe vremuri, de alimentarea cu apă a ștrandului. Dacă vrei să ajungi mai aproape, grijă mare că terenul este cam denivelat. Se mai observă cât se poate de clar „valea” pe unde trecea apa care a fost „cauza” înființării ștrandului (un pârâu secat acum, care alimenta ștrandul, apoi se vărsa în zona parcului Sub Arini în Trinkbach. Cu ceva timp înainte mai erau în picioare și câteva corpuri de iluminat exterior care erau destul de vechi ca să îți dais eama că ele deserveau (și) ștrandul. Acum au fost schimbate cu unele pe LED, care au rupt legătura cu rămășițele trecutului. Dacă spui cuiva că aiai a fost unul dintre cele mai populare ștranduri ale orașului, se va uita mirat la tine, pentru că locul a dispărut aproape complet din memoria colectivă. Și nici nu e de mirare.

Poate când vă faceți plimbarea prin zonă, ori în drum spre cabană, ori spre zoo, uitați-vă în dreapta, cum treci de locul de joacă, „sub” biserică. Cu puțin efort mai poți vedea ceea ce a ,mai rămas din unul dintre punctele fierbinți vreme de decenii ale distracției sibienilor: Ștrandul „Dumbrava” sau „Moara Schreyer” Sau ștrandul de la moara lui Schreyer.

Foto: Dumitru CHISELIȚĂ