„Pionier al tehnicii”: un sibian din Mărginime, printre constructorii celor mai importante catedrale ale României

Pe lângă marile și cunoscutele nume ale culturii române, Săliștea a dat țării și un inginer ale cărui merite sunt mai puțin cunoscute publicului larg, dar sunt relevante în industria construcțiilor.

Numele său este Dumitru Marcu (născut în 1884), cel care  avea să devină, după terminarea școlii din Săliște, a studiilor liceale de la Sibiu și a Politehnicii de la Budapesta, unul dintre primii specialiști români în domeniul betonului armat și, mai mult decât atât (și poate chiar mai important), un formator de specialiști deosebit.

„Dumitru Marcu a reușit să formeze o întreagă pleiadă de meșteri în domeniul construcțiilor, împlinind astfel una din cele mai mari lipsuri de care se resimțea lumea inginerească. Majoritatea meșterilor din țară, pe care i-am avut în preajma războiului trecut și imediat după aceea, fuseseră formați la școala lui Marcu”, scria, în 1943, în Buletinul Societății Politehnice din România, inginerul, profesorul și omul de știință Aurel Beleş, membru al Academiei Române, o somitate în domeniul construcțiilor.

De altfel, tot el afirma despre fiul Săliștei: „Dumitru Marcu, prin rolul covârșitor ce l-a avut în dezvoltarea tehnicii românești în ultimul pătrar de veac și-a înscris numele printre pionierii tehnicii românești”.

Cariera lui Dumitru Marcu este legată direct de un alt mare nume al industriei de profil, cel al inginerului Tiberiu Eremia, întemeietorul întreprinderii cu același nume, care a realizat zeci de lucrări de infrastructură în întreaga țară, clădiri publice, fabrici (între care și Românofir din Tălmaciu).

Zeci de poduri esențiale din România au rezistat timpului grație priceperii inginerului Dumitru Marcu, iar ulterior el semnează proiectele planșeelor din beton armat pentru numeroase edificii cunoscute din țară. Între cele importante se numără clădirea Hotelului Capitol din București (pe atunci Luvru), reconfigurat după un incendiu de proporții și extins. A urmat Teatrul de pe Lipscani, acolo unde, în 1912, planșeul superior a fost calculat astfel încât să reziste la vibrații, adică la „trepidațiuni provenite din dans”.

Introducerea elementelor de beton armat în proiectarea și execuția structurilor de biserici are legătură cu inginerul din Săliște.

Dr. ing. Gheorghe M. Croitoru, membru titular al Diviziei de Istoria Tehnicii (DIS)/ Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) din Academia Română, explică, într-un studiu publicat în 2024, că primul obiectiv important din domeniul construcției de biserici, la care inginerul Dumitru Marcu a participat, a fost chiar Catedrala Încoronării din Alba Iulia. I-au urmat catedrala din Cluj-Napoca, cea din Timișoara, cea din Turda, Catedrala din Sighișoara, cea din Orăștie și cea din Blaj.

„Proiectul de structură, inclusiv proiectul pentru elementele de beton armat, a fost elaborat de inginerul Dumitru Marcu în colaborare cu inginerul Aurel A. Beleş, iar conducerea lucrărilor de structură a fost efectuată cu mare profesionalism și puternică dăruire de inginerul Dumitru Marcu”, explică, în lucrarea sa, referindu-se la Catedrala Încoronării, inginerul Croitoru.

Structurile din beton ale Facultății de Drept din București, ale Sălii Dalles, ale Bibliotecii Centrale Universitare din Iași, ale Hotelului Ambasador din București, la Sibiu cladirea Prima Ardeleana (cunoscută pentru Farmacia 24) – toate au avut la bază proiecte semnate de Dumitru Marcu.

„Doborât la pat în februarie, sforțările prea târzii ale medicilor nu l-au mai putut scăpa și, la 17 Mai 1942, în plină vigoare a forțelor intelectuale, Marcu a părăsit lumea aceasta, regretat de toți care au avut ocaziunea să colaboreze sau să lucreze sub ordinele lui”, scria academicianul Aurel Beleş. Dumitru Marcu a murit la nici 60 de ani.