Bucuria lucrurilor mărunte şi a gesturilor mici

Bucuria lucrurilor mărunte şi a gesturilor mici

Îmi place cum în fiecare perioadă a sărbătorilor e la modă sentimentalismul acesta artificial, cu „să fim mai buni”, să „ajutăm”, „să donăm”, „dăruieşte” şi alte umanitarisme care ţin de, nu-i aşa, vrăjeala, pardon magia sărbătorilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Faptul că eşti îndemnat să dai în ţara în care de obicei ţi se ia este doar o ironie. Faptul că tu trebuie să dai anonim pentru ca alţii să se laude cu donaţia ta, este doar o culme a făţărniciei. Faptul că unii mimează generozitatea doar ca să se audă despre ei pentru că ce dau ei costă mai puţin decât un contract de publicitate sau o campanie de PR nici nu este revoltător, pentru că este unul dintre mecanismele acestei lumi iar bisnisul e bisnis. Că în cazul unor campanii din acestea de promovare a generozităţii, gala aceea costă cam cât ar mânca o familie de necăjiţi într-o lună, cu desert, ţigară şi bere cu tot, e alt aspect al societăţii bazate pe aparenţe. Faptul că a da şi a primi nu mai e o bucurie ci orice altcveva, e doar trist.

Cel care dă aşa, în lumina reflectoarelor, a pozarilor de curte şi a live-urilor, oare are în el bucuria de a da? Aia reală, nu ce vedem noi în public? Ştie cum e să dai fără a mai dori să primeşti pentru că cel care îţi primeşte te va hrăni cu bucuria lui de a primi? E conştient că prin ceea ce face aduce o bucurie unora care nu au ce au ei?

Cel mai uşor de observat şi de verificat această trăire este la necuvântătoare. Ai remarcat bucuria unei vietăţi din aceasta a nimănui sau, na, a străzii, atunci când îi dai ceva să mănânce? Eşti conştient că bucuria ei este tot ceea ce îţi poate da? Da. Te bucuri de bucuria ei? Da. Te-a făcut o avere treaba asta şi ai sărăcit? Nu. No, ăsta e un pas înainte. Ai prins bucuria gesturilor mici care fac mult. Poţi trece la nivelul următor, de a dărui oamenilor. Ceea ce este mult mai dificil. De ce?

Uite de ce. Pentru că omul nu se mai bucură de ceea ce primeşte. Înainte, pe când îmbuibarea nu era aşa de aproape generalizată, orice primeai era prilej de bucurie. De la copilul căruia i se dădeau câţiva lei să-şi ia ciocolată, îngheţată sau timbre, sau câteva bile din sticlă, sau un măr sau o maşinuţă de plastic la 3.50 lei, la adultul bucuros că a primit o sticlă de ceva, o ţigară mai fină sau un batic sau ceva crici-craci de pe la bâlci ori din staţiune, o ilustrată ori nişte poze de pe la un chef, trăiau acea bucurie de a primi. Acum ai de toate, doar bucuria asta ai pierdut-o. Iar cei care ar avea nevoie de aşa ceva sunt aşa de ascunşi prin cotloanele societăţii încât pur şi simplu nu îi ştii şi nu îi găseşti.

Bucuria lucrurilor mărunte şi a gesturilor mici era când era, dar uite că am evoluat şi ne-am dispensat de ea. Acum, majoritatea au. Iar când primesc, o fac de parcă ar fi normal să fie aşa, ba mai şi strâmbă din nas după aia. Chiar şi homeleşii au devenit pretenţioşi şi-ţi aruncă mâncarea ce le-od ai, preferând cash-ul, că doar cu el îţi poţi lua băutura necesară.

La fel, să dai ceva unui copil, aşa cum primeam şi noi când eram copii de la tot felul de neni anonimi, este tratat ca un gest susceptibil de orice, în paranoia asta a noului parenting invaziv. Pentru că aşa cum arată prin tot felul de filme şi la ştiri, oricine dă ceva, dezinteresat, este un mare suspect. Precis urmăreşte ceva.aşa că „mulţumesc, nu, avem şi noi acasă”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

S-a dus toată bucuria aceea mare de a primi lucruri mici. Ne-am boierit. O boierie care ne costă calitatea de a fi om.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
10 decembrie 2025 la 22:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
Pentru unii, jurnaliștii fac doar știri și atât
Printre narativele sau mai degrabă fixațiile unor consumatori de presă, indiferent dacă e scrisă, audio-vizuală sau online, este...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 săptămâni
De ce nu mai poți scrie așa cum scria Caragiale pe vremuri
Sau, ca variantă, de ce nu va mai putea scrie Caragiale lucrările lui geniale de atunci. Păi chiar...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 săptămâni
Cum să (re)descoperi apa caldă Și soarele. Și nisipul
Citesc într-o publicație în principiu serioasă, o știre așa de șocantă, încât am râs mult la mea. Nu...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Testul răbdării. Să ai de-a face cu robotul de la call-center
"Bine ai venit la..." Este introducerea care, cel puțin mie, îmi dă certitudinea că după ce îmi dau...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Cereți respect. Dar cât respect dați?
De mai mult timp văd o propagandă din aceasta vehementă a diverselor categorii nu știu cum să le...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Să mergi la un concert unde se înjură și să te miri că se înjură
Ca de obicei când apare în calendar evenimentul "Beach Please!" (tradus în două sensuri, nu-ți trebuie diplomă în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Arta și ambiția unora de a înțelege pe lângă
Inițial am vrut să scriu "de a înțelege în gură", pentru că expresia aceasta era de mare succes...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Marea maneleală auto de vară, ediția 2026
Am mai abordat subiectul acesta al manelelor, care au ajuns ca partidul pe vremuri, în tot și în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Nu contează că e rău, e de-al nostru. Sau despre un anumit spirit de castă
Am evoluat, ne-am civilizat iar acum suntem mult mai așa și pe dincolo decât cei de dinainte. Cel...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Campanii cu trotinetiști sau cum funcționează frecția la un picior de lemn
Când eram elevi de generală, la un moment dat în clasă a venit un milițian. Era îmbrăcat ca...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 lună
Când vii pe la Sibiu, ai grijă să nu-ți cadă ceva în cap
...Și nu doar când vii tu, nesibianul, la Sibiu, să vezi ditamai minunăția ce n-a văzut-o Parisul de...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.