Andrei Pandea, artistul care dă viață și personalitate bulgărilor de lut

A venit la Sibiu cu o valiză mică, convins că va sta doar o săptămână. Aproape 15 ani mai târziu, sculptorul Andrei Pandea privește în urmă și zâmbește: „Sibiul m-a ales pe mine”, spune el. Originar din Bistrița, Andrei și-a descoperit iubirea pentru sculptură încă din copilărie, într-un atelier plin de miros de lut.

Nașul lui de botez nu i-a fost doar părinte spiritual, ci și mentor. În atelierul acestuia, Andrei a înțeles ce înseamnă să fii artist și cu ce provocări vine la pachet această lume.

„Mentorul meu este și nașul meu de botez, Mircea. Eram mic când ajungeam la el în atelier și eram impresionat de el ca om. Mă uitam la el cu multă admirație și îl vedeam cum lua o bucată de lut, o frământa și imediat prindea viață un personaj”, povestește Andrei.

Dacă nu ar fi fost el, Andrei ar fi urmat o cu totul altă cale: „Am vrut să merg la liceul militar, ceva complet diferit. Era un contrast. Nașa mea, pictoriță, și mama, la rândul ei înclinată spre artă, au observat că aș putea merge pe acest drum. Mi-am făcut ucenicia la Mircea, mentorul meu. Liceul l-am urmat la Bistrița, iar facultatea la Cluj”, spune artistul.

În 2011, la Cluj, Andrei a dat viață unui proiect impresionant: „Corul inocenților” – 5.000 de chipuri din lut, fiecare cu propria expresie, propria poveste.
„România nu e o țară în care poți trăi ușor din arte plastice. Poți visa, dar te lovești de facturi. Așa că am zis că trebuie să fac un proiect care să mă scoată în față. Așa a apărut Corul inocenților. La început nici nu avea nume. Știam doar că vreau să creez o lume văzută de sus, caricaturizată. Mi-am propus să fac 5.000 de chipuri. După șapte luni, le-am modelat. A fost dificil – am lucrat într-o curte, iar patru luni am locuit într-un cort”, povestește el.

Andrei a realizat cele 5.000 de chipuri și, după ani de experiență, artistul a decis să refacă același proiect, tot cu 5.000 de portrete, însă spune că diferențele sunt vizibile – atât în execuție, cât și în profunzimea mesajului. Experiența și perspectiva asupra artei s-au schimbat, iar proiectul este dedicat unor fundații care sprijină cauze sociale.

„În prima variantă a proiectului, expozițiile au fost stradale. Informația circula greu pe atunci, dar am încercat să promovez lucrarea cât am putut. Comunitatea m-a ajutat dintotdeauna. Acest proiect a reușit să mobilizeze oamenii din jur”, spune artistul.

Printre portretele de culoarea cărămizii se regăsesc și câteva albastre – nu din greșeală, ci cu o semnificație profundă. Cele albastre reprezintă persoanele aflate în dificultate, răsfirate prin societate, precum cei care se confruntă cu dependențe sau cu fenomenul de bullying.

Prima expoziție din acest an a avut loc la Muzeul Național al Literaturii Române din București. Dincolo de succesul artistic, costurile unui asemenea proiect sunt însă foarte mari. Fiecare portret este susținut de tije metalice de un metru și de socluri grele, ceea ce face întregul demers logistic și financiar extrem de provocator.

„Cele 1.000 de portrete expuse la București au presupus cheltuieli uriașe”, mărturisește Andrei, care spune că se auto-susține și că, deși au existat perioade dificile, nu a renunțat niciodată la pasiunea pentru artă.

„Am crescut printre chipuri”

„Sculptez chipuri, în primul rând pentru că și mentorul meu făcea același lucru – mult figurativ. Am crescut printre chipuri și personaje. Toate chipurile mele sunt calme, liniștite. Le modelez așa cum îmi dictează inima. Nu pornesc niciodată la drum cu un chip clar în minte, ci mă las ghidat de forma lutului”, povestește Andrei.

„Sibiul m-a ales pe mine”, spune el zâmbind. Bistrița i-a fost fundamentul, dar la Sibiu a crescut cu adevărat. În 2011, Andrei a venit aici doar pentru o săptămână, invitat de Ioan Ciolan, proprietarul Ambient, la Festivalul Internațional de Teatru (FITS). După eveniment, Ioan Ciolan i-a oferit un apartament în care să stea temporar.

„După o săptămână ne-am văzut la o cafea, ca să-i predau cheile și să plec. M-a întrebat dacă mă grăbesc să plec, iar eu i-am spus că nu. Atunci mi-a propus să mai rămân. Valiza era lângă mine, dar ideea de a rămâne începuse deja să prindă contur. Problema era că nu aveam cum să mă descurc financiar. Apoi, viața l-a adus în cale pe Augustin Rusu, care mi-a spus că mă poate ajuta cu un atelier. Au fost oamenii potriviți, la momentul potrivit. Am primit mult sprijin din partea lor – niște persoane minunate”, povestește Andrei.

Niciodată nu a plecat la drum cu gândul de a vinde sau de a sculpta pentru faimă. Pentru Andrei, arta nu a fost o afacere, ci o formă de exprimare sinceră. În prezent, cele mai multe oportunități vin dinspre București, însă artistul rămâne ancorat în ritmul său de lucru, cu disciplină și rigoare. „E multă muncă, dar sunt foarte strict cu mine. Am un program bine stabilit și încerc să fiu mereu organizat”, mărturisește el.

Petrecând ore în șir printre chipurile modelate, l-am întrebat pe Andrei dacă nu se simte uneori „urmărit” de privirile lor. A zâmbit: „Poate că mă simt mai mult urmărit de propria mea minte. Mintea mea nu-mi dă pace. Iau un bulgăre de lut și încerc să-i dau forma unui ou, apoi, în funcție de proporții, îl transform într-un chip. Niciunul nu e la fel. Uneori îi fac nasul mai cârn, alteori mai ascuțit – mă joc cu forma, după cum îmi dictează lutul”.

Arta poate vindeca

Sculptorul Andrei Pandea crede cu tărie că arta are puterea de a vindeca – mai întâi pe creator, apoi pe cei care o privesc. „Mă bucur când clienții mei îmi scriu, chiar și după ani, că se bucură zilnic de lucrarea mea. E o satisfacție profundă. Încurajez oamenii să creeze, nu neapărat artă, ci orice le aduce liniște și sens”, spune artistul.

Cu ce artiști s-ar întâlni Andrei Pandea

Dacă ar putea sta de vorbă cu orice artist din toate timpurile, Andrei Pandea ar alege să se întâlnească cu pictorul italian Amedeo Modigliani, cu pictorul și decoratorul austriac Gustav Klimt, dar și cu marele sculptor român Constantin Brâncuși.

„De când am venit în Sibiu, nu am luat legătura cu alți artiști – nu pentru că n-aș fi vrut. Ne știm între noi, dar mai mult din vedere. Cred că asta se întâmplă pentru că suntem prea prinși în lucru. Simți nevoia de a socializa, dar volumul de muncă e foarte mare și ies foarte rar”, mărturisește Andrei Pandea.

Andrei are și un băiețel și recunoaște că și-ar dori ca, într-o zi, acesta să-i calce pe urme. Totuși, artistul știe cât de dificil este drumul creației. „Este un drum frumos, dar presărat cu multe dificultăți. Ai toate șansele să nu reușești dacă nu faci sacrificii. Fără muncă și perseverență, nu se poate”.

Crede cu tărie că arta poate fi o formă de terapie: „Îi încurajez pe oameni să fie creativi. Recomand asta tuturor, pentru că o parte din frustrările și stresul acumulat se sting prin artă. Chiar dacă nu o faci pentru bani, trebuie să vezi dincolo de asta – ca pe o vindecare a sinelui”.

Recent, artistul a început o colaborare cu o galerie de artă din Londra, căreia i-a oferit o serie de 150 de portrete. Galeria a participat la unul dintre cele mai mari târguri de artă din Anglia, unde au fost expuse și puse la vânzare două dintre lucrările sale – fiecare la prețul de 950 de lire sterline.

„Le-am dat în regim de expoziție, iar ei mi-au propus să le vindem. Ca să vând în afara Uniunii Europene, însă, e nevoie de foarte multe documente”, explică artistul.

Lucrările lui Andrei au călătorit deja și în Italia, Austria și Germania, și au dus cu ele o parte din spiritul său creativ și din emoția care îl definește.