Locuri pe unde tu nu te plimbi. Ogorului, o stradă frumoasă care nu e din Sibiu

Poți să fii născut-crescut sibian, dar să nu ai idee despre un anumit loc din orașul tău. Fie că nu ți-e în drum, fie că nu ai ce face pe acolo deci nu te interesează, fie că pur și simplu nu știi că există. La fel, poți locui fix în acel loc dar să nu găsești ceva aparte, pentru că te-ai obișnuit cu zona și deja funcționezi la modul „rutină”. Așa că nu e de mirare că și tu, ca sibian, te miri când ajungi prin zone, cum se spune, departe de orice și tocmai prin aceasta foarte interesante. Sau să rămâi surprins de ceva care nu ți-a sărit în ochi când treceai în viteză pe acolo, că azi pe aici, mâine tot pe aici, nu mai are ce să te intereseze. Mai ales că nu erai rupt de curiozitate nici înainte. Însă, dacă o iei la detaliu și mergi relaxat și atent la ce e în jurul tău, vei avea surpriza de a descoperi că majoritatea străzilor Sibiului sunt interesante și au detalii care atrag atenția. Și îți oferă o imagine a Sibiului alta decât cea poleită și ultra-pozată de sus sau de jos, din zona comercial-turistică. Una mult mai reală, mult mai complexă si chiar mult mai frumoasă. Așa că de data aceasta am ales două străzi cumva „istorice”, dar foarte departe una de cealaltă și foarte diferite cumva: Ogorului și Costache Hurmuzachi.

Strada Ogorului, care încă mai dă într-un ogor

Pot paria pe oricât că mulți m-ar întreba unde e și strada asta a Ogorului. La fel cum aș fi întrebat și eu înainte de a face cunoștință cu ea. Păi e simplu. Treci de giratoriul din Turnișor, continui pe Alba Iulia și prima pe dreapta e Ogorului.

E o stradă despre care poți spune că nu este din Sibiu, la cum arată. Dinspre șosea, îți dă impresia de o stradă mai spălată a unui sat săsesc, cu ceva case mai „tunate” pe stil nou, dar nu așa de invaziv și care să zgârie peisajul ca în alte locuri. E normal aspectul acesta rural, pentru că aici e Turnișorul care, până la un anumit moment, era o comună de sine stătătoare, ne-legată de Sibiu. Bun, se vor găsi unii care să spună că în Neppendorf/Turnișor erau landleri, nu sași, dar noi îi știam pe toți de „sașii din Turnișor”. Ogorului este exact asta: o uliță săsească din Turnișor, chiar dacă mai nou e asfaltată și iluminată cu inevitabilele lămpi cu led-uri.

Nu știu cine a botezat strada așa, „Ogorului” dar numele i se potrivește. Ea (încă) dă într-un ogor. Spun „încă” pentru că o parte din el a devenit un mini-cartier de blocuri noi în curs de dezvoltare. Nu a purtat alte nume cel puțin din câte mi-a apărut până acum. Numele de „Ogorului” îi apare de prin 1965 și i-a rămas așa pentru că spre deosebire de alte nume de străzi, nu a fost socotit „comunist” chiar dacă avea cumva sonorități agricol-colectiviste.

Case vechi și frumoase, case noi şi atât

Cum ajungi acolo? Iei oricare autobuz care te duce (și) în Turnișor. Te dai jos, ia ghici, în… Turnișor, la stația aceea de lângă blocuri și mergi sănătos pe Șoseaua Alba Iulia, urci panta aceea legendară de apare și într-o pictură din secolul XIX, iar prima stradă pe dreapta este Ogorului. Nu începe prea promițător: o casă fostă veche devenită nouă, izolată termic, și se pare, cu o mică mansardare, alături de o construcție anexă mai „de epocă”, cu peretele „spart” de o ușă de tablă care pare a spune că aici a fost ori un mic depozit, ori un magazin de anii ’90. Pe partea cealaltă avem, un magazin de piatră naturală, amenajat pe locul unei foste grădini.

De aici încolo, strada este un mozaic de vechi și nou. Vile etajate, cu arhitectură seacă sau pline de unghiuri ascuțite la care nu le înțeleg utilitatea, curți largi și pavate, inevitabilul gard ca de unitate militară care să ascundă bine interiorul, sau cel din fier forjat și ornamentat din abundență cu evident „fundalul” de plexiglas. Lângă ele, câte o bijuterie de casă tradițională, rămasă așa cum era, databilă la ochi prin secolul al XIX-lea sau ceva mai târziu dar nu mult, cu curte, anexe, grădină, poartă metalică de anii ’70 (știu că și noi aveam ceva asemănător) și un gard din scânduri și lați cum încă mai vezi prin zonele de case. Mai avem și locuințe adaptate vremurilor actuale, cu panourile solare pe acoperiș, sau renovate cu mansardă și acoperiș din țigle „moderne”. Pe ici-pe colo dar nu în multe locuri, în fața porților mai apar bucăți de pământ cruțate de asfaltare sau pavare care mai amintesc că aici se cultivau flori. La fel, strada (încă) maia re două podețe care amintesc de „canalizarea” pluvială veche, adică șanțul din fața casei ori de un pârâu acum secat.

Foto: Dumitru CHISELIȚĂ

…Și mai ales case vechi

Sunt destule case noi – sau înnoite – pe aici. Însă cele vechi sunt adevărate bijuterii pe care le-aș clasa oricând ca monumente istorice, deoarece ele reprezintă Turnișorul acela de dinainte de blocurile socialiste dinspre Alba Iulia. Au cumva o alură de loc abandonat, dar, dacă privești atent, sunt doar ne-modernizate conform cerințelor actuale. În rest sunt curate, îngrijite, cu „tablele” (obloanele) originale de dinainte de varianta reglabilă, „becul” de pe colț, amintire din vremea când te mai căuta cineva pe la poartă seara și trebuia să vezi cine e sau că lumina lămpii arăta că este totuși cineva acasă, podul cu aerirsire. Lipsesc complet legendarii „ochi ai Sibiului”, poate pentru că aici este Turnișorul. De remarcat vegetația nu multă dar suficientă ca să de a un sentiment de confortabil.

Apare și o mică intersecție, cu strada Frunzei și cu o ramificație tot a Ogorului, care, ambele duc în zone rezidențială cu blocuri sau vile. Aici apare un element interesant pentru istoria recentă a orașului: un indicator vechi și ruginit care te îndruma spre un depozit de bere Silva care era prin zonă, probabil prin zona postului de transformare de pe ramificație sau chiar actualul Floradi. Ramificație pe care nu am fost că nu prea aveai ce vedea interesant, plus că era o un loc prea „privat” ca să te apuci să faci poze. De fapt aici este o enclavă de chestii „private”. În dreapta, zona „Alma”, în stânga, „Green Residence” (da, sunt niște copaci pe acolo) și diverse indicatoare care interzic și te avertizează că nu ai ce căuta pe acolo. Însă te strada principală, casele vechi, „tunate” sau nu, continuă să dețină majoritatea, chiar dacă vilele multietajate pe stil nou sunt și ele vizibile. Iar dacă te uiți atent peste garduri, mai poți vedea fragmente din tradiționala șură, unde gospodarul îți ținea caii, vitele, depozita fânul sau alte bunuri recoltate, de pe vremea când nu erai dependent de mall, ci de ceea ce produceai.

Un loc care nu mai este Sibiu

Alternanța asta case vechi-bloculețe imobiliare este întreruptă într-un punct unde orice element din peisaj îți spune că nu mai ești în Sibiu, ci pe undeva la margine de București ori printr-un orășel din Câmpia Română. După ce trei panouri rutiere îți semnalează că o să dai de o trecere de nivel, apare și indicatorul principal, triunghiul cu locomotivă cu abur (acum inexistentă) și un semn cu oprirea interzisă. Normal că îți sare în față o cale ferată, numai bine ca să te întrebi ce e aia, de udne vine, unde duce,ce trenuri trec pe ea și când.  Aici, în dreapta, este un loc care dă o identitate unică străzii și este chiar unic în tot Sibiul.

Inițial, se pare că era un atelier de reparații sau ceva asemănător. Unul serios, că avea poartă largă pentru intrat-ieșit vehicule mari, punct de control/gheretă de portar și o macara cu braț pivotant care „dădea” spre exterior, spre calea ferată. Ulterior, spațiul a fost împărțit, o parte devenind autoservice cu un nume simpatic – S.C. Ciobănel SRL și locul abandonat de lângă linie. Acum, avem așa: o parte spațiile firmei „Bucur Rally & Tuning”, iar curtea și o parte din magazii au cedat locul unui magazin care inițial făcea parte din rețeaua „La doi Pași”, acum fiind aici „Gustul de Acasă”.

Ei, dacă privești de dincolo de calea ferată locul acesta observi că nu îți apare ceva care să fie Sibiu. Spațiul comercial pe un singur nivel, piațeta cu macaraua părăsită, calea ferată pustie, toate sunt elementele care NU definesc Sibiul-Hermannstadt burg medieval, magnet pentru turiști și super-oraș european. Prin asta aș spune că e și atractiv. Pentru că e altceva. Aștepți din moment în moment să oprească aici un tren și să coboare din vagoane câțiva călători care să intre să-și ia ceva de prin magazin apoi să se piardă în decorul de case. O viziune nu chiar așa de fantezistă, dat fiind că aici ar putea una dintre „gările” viitorului posibil ipotetic și mult-trâmbițat tren „periurban”. Întrebarea ar fi cine ar urca și coborî de acolo, dat fiind că cei care locuiesc în zonă au cam toți mașini proprii. Dar așa, ca idee e interesant. Tot interesant este că această cale ferată era una uzinală care lega gara Turnișor de fabricile și depozitele din Platforma Industrială Vest (cae exista și înainte)

Foto: Dumitru CHISELIȚĂ

Ogorul din strada Ogorului. Și niște blocuri

Ajuns aici, la capătul ei, realizezi de ce strada Ogorului se numește așa. pPentru că se termina fix într-un ogor. Chiar și acum, undeva în stânga, este (încă) un ogor, cultivat cu porumb, cum era în vremurile bune pe Valea Săpunului, unde era tot un ogor agricol, nu de blocuri.

O parte din acel ogor de la capătul lui Ogorului a devenit „residence”: „Neppendorf Residence”. Deși știam că nu e cine știe ce pitoresc, am trecut și pe acolo, probabil lâsînd din nou o dâră de suspiciuni că cine e ăla care umblă așa fără mașină și pozează chestii în loc să se pozeze pe el.

Ca orice (semi)cartier nou, locul nu te impresionează cu nimic, pentru că este același lucru ca peste tot pe unde s-a construit în ultimul deceniu: blocuri, locuri de parcare, pavaj asfalt sau biscuiți, un maidan ca să nu se spună că zona nu are spații verzi, iar blocuri și iar locuri de parcare.

Dar dacă depășești blocurile ajungi iar la ogor, devenit, din punct de vedere agricol, „pârloagă”. Tradus, teren agricol necultivat, lăsat de izbeliște. Dincolo de el, poți vedea spre Drumul Hoților, numit oficial Calea Șurii Mici. Poti si merge, că e și un drum din acela neamenajat, de câmpie, care are meritul de a duce undeva, vezi tu unde. Locul ar fi ideal pentru plajă, dacă ar fi după mine. Asta cât va mai ține, că în ritmul ăsta se va pierde și el.

Foto: Dumitru CHISELIȚĂ

De întors m-am întors pe același drum (nu de altădat’, vorba romanței) după ce am mai admirat calea aceea ferată posibil periurbană pe care nu mai trece de decenii nimic și „Stația CFR” de la margine de Turnișor.

Pe drumul de întoarcere, mai remarc o pensiune numită „Villa Hermani” (deși localitatea aceea ar fi, isotric vorbind, la câțiva kilometri buni mai încolo, un punct tip easybox și un nene care crede DIN NOU că pozez mașini și care îmi arată un gipan parcat așa, la aroganță, pe trotuar, spunând că ăla tot timpul parchează așa. Nenea are chef de vorbă și eu la fel. Pe la podețe stăm la o conversație, îi spun că am venit acolo pentru că nu am fost niciodată și eram curios, el nu prea crede asta nu din suspiciune, ci pentru că i se părea ilogic ceea ce fac. Până la urmă i-am zis „meseria” mea, el mi-a zis-o pe a lui („șofer la ITA”) de fapt fosta că era pensionar, ne-am mai întreținut la rubrica „diverse” apoi ne-am despărțit aproape prieteni.

Foto: Dumitru CHISELIȚĂ

Concluzie: Strada Ogorului nu este cea mai frumoasă din Sibiu, dar este agreabilă și relativ liniștită. pentru că nu e circulată prea mult rutier, iar pietonal aproape deloc. Casele vechi câte mai sunt și rămășițele uliței de odinioară (care nici nu era asfaltată) merită văzute, pentru că reprezintă exact ce și cum era Turnișorul „săsesc”. Calea ferată cu magazinul au un farmec aparte. Depărtarea de centru este aici un avantaj. Problema este că liniștea și atmosfera aceea de străduță mărginașă vor dispărea, odată cu apariția și dezvoltarea a noi zone imobiliare. Dar, momentan, merită.

Apropo, zona Hermanndtadt Residence pare a fi zona cu cele mai multe indicatoare rutiere raportat la suprafaţa ei. Interesant este şi că toate îşi au rostul…