Lucruri pe care odinioară le făceam cu naturalețe au devenit azi activități privite ca fiind exclusiviste. Bunăoară, mersul pe jos sau cu bicicleta nu mai reprezintă doar simple modalități de deplasare, ci abordări „eco – friendly” ori demersuri pentru salvarea planetei. Expresia „Mersul pe joi face piciorul frumos” nu era altceva decât constatarea binefacerilor mișcării fizice și o încurajare a mobilității, dar azi e privită ca o chestie motivațională. La fel ca postul confundat cu o dietă menită să te subțieze întru etalarea unui fizic „de invidiat”, ca să folosim un șablon al neputincioșilor ce parazitează peisajul media. Paradoxal, peste toate îndemnurile de a merge pe jos se suprapune o tendință de îngustare a căilor pe care ai putea umbla în pas grăbit sau de plimbare. Am observat, în ultimii ani, că multe dintre străzile reconfigurate din Sibiu sunt proiectate cu niște trotuare pe care mersul se poate executa doar în șir indian. Tramelor pietonale le iau locul pistele de biciclete sau locurile de parcare, ceea ce generează un disconfort în rândul celor care ar vrea să meargă pe jos, să se plimbe. Nu vom înșira aici o listă lungă de exemple, dar vă invităm să parcurgeți câteva dintre străzile așa-zis modernizate din Sibiu, pe trotuarele mult îngustate (vezi porțiunea dintre Cimitir și Zoo, pe partea stângă cum mergi spre Dumbravă). Că în centrul istoric trotuarele străzilor prevăzute în urmă cu câteva secole sunt înguste e de înțeles. De neînțeles e îngrămădirea pietonilor pe niște trotuare din cale afară de înguste, în zone nou construite ori reamenajate, altele decât cele din perimetrul istoric. Nu e rău să te uiți, din când în când, și prin ogrăzile altora; vei constata că au soluții practice la care nu te-ai gândit, că oamenii pot merge unii pe lângă ceilalți pe trotuar. Deh, trotuarul nu e bârnă pe care să îți etalezi capacitățile de echilibristică, dar la Sibiu pare că cineva ne vrea buni gimnaști. Mersul pe jos, relaxat, în siguranță e o chestiune ce ține de acel confort pe care trebuie să ți-l dea o amenajare urbană făcută în sprijinul contribuabilului. Când mergi pe jos nu trebuie să faci slalom printre pietoni, să te ferești la fiece pas de trecători, să îi depășești coborând pe carosabil, ci ar fi de dorit să poți păși liniștit torcându-ți gândurile. Dar ce mai contează și cât mai prețuiește liniștea, în lumea vacarmului?