De la controversatele evenimente din decembrie 1989 încoace profesorii au reprezentat o categorie care s-a degradat permanent, cu sau fără ajutorul celor ce s-au perindat pe la butoane. Ce sonoritate avea termenul „profesor” în perioada interbelică sau chiar în timpul comunismului și cât de bagatelizat a ajuns azi! De la salarii mizerabile, până la umilințe mai mult sau mai puțin conștientizate, cei care -teoretic- ar trebui să formeze generațiile viitoare, să le modeleze mințile și sufletele, au devenit o tagmă secundară, marginală. Tot acest asalt moral susținut de niște guvernanți needucați a generat și inevitabilele efecte colaterale: demotivare, migrare spre mediul privat în care profesorii erau mai bine plătiți, îmbrățișarea principiului specific perioadei comuniste „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”.

Nu au întârziat ruginirile și decojirile din sistem: calitatea actului didactic a scăzut, corpul profesoral a fost invadat de oameni slab pregătiți, unii dintre ei cu metehne de piețari ce pun țara la cale în colțul străzii. În fond, orice domeniu important ia forma societății, așa că ne-am trezit cu un sistem de învățământ pestriț, șchiopătând. Pe lângă toate astea, Educația a fost un cobai pe care o droaie de inși veleitari au făcut experimente nefericite, emanând flatulații motivaționale, din postura de experți făcuți la apelul bocancilor. Lanțul slăbiciunilor și-a consolidat mereu verigile, astfel că învățăceii au căpătat dreptul de a-și scoate la tablă dascălii, de a-i evalua de la înălțimea genunchiului broaștei. Bineînțeles, nu generalizăm, există destui elevi și studenți dornici să învețe, raționali, cu bun simț. Ei bine, această din urmă categorie e chemată să pună umărul la salvarea economiei românești. Bursele celor ce se pregătesc pentru a deveni susținătorii societății de mâine reprezintă, după părerea guvernanților, o facilitate numai bună de sacrificat pe altarul austerității.

Prea multe motivații pentru a pune burta pe carte oricum nu prea există în România, iar acum pliciul guvernamental a alungat-o și pe cea materială. Nu sunt bani pentru a-i răsplăti pe elevii și studenții conștiincioși, dar sunt bani pentru cheltuielile celor de la CCR, pentru înarmare până în dinți. Nici acest detașament de guvernanți nu a înțeles că Educația trebuie să fie un domeniu prioritar, deoarece viitorul acestei țări depinde de ceea ce acumulează elevii și studenții de azi. Barda suficienței a căzut și asupra veniturilor și așa modeste alocate Învățământului, ca un hohot de râs al unui sărac cu duhul.