Plimbându-mă pe malul unui pârâu de munte, cu fundalul sonor asigurat de păsări și niște pale de vânt ce gâdilau frunzișul verde, am avut acel sentiment plăcut al reîntoarcerii la natură și mi-am dat seama că nici măcar un batalion de aplicații ce funcționează pe bază de inteligență artificială nu ar putea livra trăirile pe care ni le oferă mediul natural.
Oricât ar declara unii, plini de exaltare, că inteligența artificială face și drege, că imită perfect orice, rămân la părerea că niciodată o mașinărie fără suflet nu-ți va umple nările de mirosul de iarbă cosită, așa cum o face o pajiște călcată de un cosaș. Se spune că inteligența artificială a creat atâta conținut încât ajunge să se autodevoreze, ceea ce îi doresc din tot sufletul. Nimic de zis, tehnologia poate fi un aliat, doar că ea ar trebui folosită inteligent (cu inteligență naturală), nu să ne lăsăm de bună voie în captivitatea unor aplicații despre care credem că ne fac viața mai ușoară, dar în realitate ne robotizează. Lăsând la o parte erorile pe care le poate da un astfel de instrument, platitudinile livrate, trebuie să ținem cont de posibilele lui efecte toxice asupra dezvoltării fiecărui individ.
Zilele trecute s-a vorbit în spațiul public despre erorile unei fresce istorice dintr-o instituție, greșeli a căror vină o poartă, pare-se, utilizarea inteligenței artificiale. Iar de aici, au izbucnit, pe bună dreptate, o serie de reproșuri ce invocau batjocorirea istoriei Sibiului. Totul s-ar fi putut evita, folosindu-se inteligența omului, capacitatea lui de a crea și a stabili conexiuni între diferite momente importante din viața burgului. Este, probabil, o lecție grăitoare despre cum ar trebui să folosim acest instrument pe care unii ar dori să îl cocoațe pe podiumul preocupărilor de zi cu zi.
Din nou, drumul de mijloc e ocolit cu grație, preferându-se extremele: fie ne punem toată încrederea în inteligența artificială, fie o demonizăm cu năduf. Dacă omul e părintele ei, ar putea să o folosească responsabil, în așa fel încât să nu i se urce în cap. Sincer să fiu, mi-e teamă de vremurile în care inteligența artificială va fi lăsată să trateze, să opereze de capul ei bolnavi ce suferă de afecțiuni grave. Oricum, până atunci inteligența artificială va mai face destule victime și îi va îndepărta pe mulți de pâraiele ce năvălesc printre pietre, de frunzele din „orchestra” codrilor.