Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!

Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale, că profunzimile se risipesc în multiplele canale de divertisment. Pseudocultura își face loc cu coatele mai peste tot, iar cei ce îi toarnă apă la rădăcină o motivează, spunând că e o formă de a-i trimite pe oameni, cât de cât, spre anumite valori culturale. Melodii clasice, care au rezistat în conștiința și sufletul omenirii decenii la rând, sunt schimonosite în numele unei accesibilizări a actului artistic pentru publicul larg.

Bunăoară, melodia lui Aurelian Andreescu „Tu ești primăvara mea” s-a pricopsit cu o variantă așa-zis modernă asezonată cu onomatopeele unui flăcău interpret ce pare mai degrabă că vrea să mâne o turmă de mioare către staul, îndemnându-le repetitiv : „Yo, Yo!”. E doar un exemplu de corceală cu pretenții artistice, prin care generațiile lipite de smartphone ar trebui să descopere creații mai vechi și mai rezistente.

Tot în suita căznelilor prin care se dorește promovarea culturii, se înscriu, mai nou, și parangheliile organizate în instituții de cultură. Nu suntem retrograzi, nu credem că în muzeu sau bibliotecă trebuie să intri cu broboadă sau frac, dar nici că niște incinte cu o anume sobrietate pot fi transformate în cluburi zgomotoase, unde cocktailul dezleagă limbile, destinde musculatura și pune pe foc adrenalina.

Ultimele două petreceri organizate în instituții de cultură sibiene (la Biblioteca Astra și Muzeul de Istorie) au împărțit urbea în susținători și contestatari ai unor astfel de paranghelii, consumate între zidurile ce adăpostesc cărți și exponate vechi, cu valoare istorică. Argumentul că astfel de evenimente îi pot mâna pe petrecăreții de azi către vizitarea de mâine a respectivelor instituții pare, mai degrabă, un alibi pentru o acțiune ușor pripită. Ne e greu să credem că fratele Tate va reveni peste câteva zile la Brukenthal pentru a contempla tablourile din colecția baronului.

Recent, am băut o cafea în curtea unei pinacoteci din Italia, bucurându-mă de atmosfera plăcută și de mirosul acela specific unui muzeu; diferența e că nu duduiau nici bașii, nu se zbenguia nimeni compulsiv și nu curgeau shoturile, râuri-râuri.  Firește, petrecerile își au locul lor în evantaiul activităților de divertisment, nu e un păcat să participi la paranghelii zgomotoase, doar că există locuri unde astfel de evenimente pot fi organizate fără a deranja pe cineva.

Așa cum cluburile din nordul stațiunii Mamaia nu sunt tocmai locul potrivit pentru lansarea unei culegeri de psalmi, nici muzeul sau clădirea monument istoric a unei biblioteci nu sunt spațiile ideale pentru petreceri zgomotoase, cu DJ, băuturi de toate neamurile și proiecții de lumini. Trăim vremuri în care se poartă altoiul și diluarea, dar s-ar putea ca amestecurile în exces să ne dizolve ființa lăuntrică.