Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de „vai ce bine e să fii sărac”, la fel, cei mai îmbuibaţi amatori sau profesionişti din zona politică sunt cei mai tari în a te lămuri de ce trebuie să îţi fie prost acum ca să-ţi fie bine după aia. Despre cât de bine e ca acum să strângi cureaua câtva timp (adică ani) pentru ca după aia totul să fie mai mult ca perfectul.
Sună frumos, e aşa, cool, are vibe de implicare şi tu crezi (dacă eşti evident, ultimul fraier cu sau fără pene) că aşa contribui şi tu la bunul mers al republicii măreaţă vatră. Şi că uite eşti unic alături de generaţia ta de unici care trăieşte vremuri unice.
Trecem peste faptul că ăştia care te tot îndeamnă la sărăcie voluntară în numele patriei suverane sau dimpotrivă europene şi te consolează cu vrăjeli, o duc excelent. Ei nu au strâns şi nu strâng cureaua. Când tu îţi numeri cât ţi-a mai rămas după ce plăteţti toate alea din salariul tău minor, omul acela te pupă din mers spre o destinaţie de vis unde se petrec chestii fix pentru cei interesaţi în destinaţii de vis, îşi mai aranjează o mufare la o sursă de bani publici, se plânge că lumea e pruastă şi nu-i cumpără al sutădemii-lea volum publicat fix la librăria aia cu prietenii ştiu de ce (sunt publicaţi). Adică înţelegi, el îţi spune cum să sărăceşti în numele în timp ce el îşi rotunjeşte conturile şi relaţiile de peste tot, pe spinarea sărăcirii tale. Că tu eşti, iar, generaţia de sacrificiu care trebuie să.
Dacă nu eşti pasionat de matematică, aşa cum e toată lumea bună acum, ci de istorie, vei vedea că România poate fi în top cu cele mai multe generaţii de sacrificiu care s-au întrepătruns cu alte generaţii de sacrificiu ba chiar câte o generaţie de sacrificiu a prins mai multe perioade de sacrificiu. Primul război mondial şi sărăcia de după el. Criza economică din 1929-1933. Al doilea război mondial şi sărăcia de după el. Instaurarea comunismului şi teroarea stalinistă. Dictatura ceauşistă cu criza economică din anii ’80 cu bonus de Cernobîl, generaţia care a murit la 1989 pentru ca acum să aud securisme că totul a fost aranjat şi că ăia au murit că ce căutau acolo, apoi perioada de sacrificii în lanţ: anii 90 cu Frontul şi devalorizarea leului, alţi ani ’90 cu cei care promiteau reclădirea speranţei dar care au reclădit fix pix că mai mult au dărâmat, perioada confuză din 2000-2000şi, criza generată de măsurile guvernării Boc şi MRU (cu Băsescu la leviere), perioada prosperă economic când patronache îţi spunea că „nimeni nu e indispensabil, pleci tu aşteaptă zece la poartă”, apoi Marea Covideală care a pus pe butuci multe afaceri, apoi dezastrul politicilor verzi care dau bine în poze şi comunicate dar sunt praf în realitate, reapariţia atacurilor oficiale la libera exprimare, şi acum, hopa, să strângem iar cureaua pentru că ţara are nevoie de taxe şi impozite şi de TVA: dar nu pierdeţi sepranţa că oricum banii de pensii sunt pe risc de canci dar nu-i nimic, o rezolvâm cu o nouă mărire a vârstei de pensionare, că tu eşti de sacrificiu, nu special ca să te pensionezi la 40şi de ani.
Ultimele generaţii de dinainte de 1989 sunt veterani în materie de strâns cureaua, prinzând mai multe reprize. Au strâns cureaua degeaba, România s-a dus pe tobogan ca să nu spun pe altceva, îmbuibaţii cu sfaturi de genul „sărăciţi voi ca să ne îmbogăţim noi” au dus-o bine când se anunţa sărăcie şi foarte bine când nu se mai anunţa. Iar când vine vorba de uite bă cum mie mi-a mers rău iar ţie bine, vin cu Marea Replică: „Păi ce să-ţi fac dacă nu te-ai descurcat?”
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Ca sarac e rau si bogat e greu…