Când te urci în trenul de București și ajungi la Timișoara

Speranțele celor care mai credeau într-o răsturnare de situație în privința alegerilor din 18 mai s-au spulberat odată cu validarea de către CCR a rezultatelor turului doi al prezidențialelor. Nicușor Dan este președinte al României, cu acte în regulă, așa că speculațiile și discuțiile de studio sunt doar elucubrații ce întrețin artificial o tensiune mocnită. Noul șef al statului a anunțat că urmează conturarea unui nou Guvern, demers care se va întinde pe parcursul a trei – patru săptămâni. Cum era de așteptat, se negociază de pe poziții de forță, PSD neoferind, deocamdată, un răspuns tranșant în privința unei decizii legate de intrarea la guvernare în anumite condiții. Tot cum era de așteptat, s-au produs primele mișcări pe care le anticipasem: mai mulți parlamentari ai POT au părăsit barca politică din care au ajuns în Legislativ și e de așteptat ca și alți aleși din formațiunile învinse, să se reorienteze. Iată de ce nimeni nu se grăbește cu formarea unui nou Guvern înaintea redesenării configurației parlamentare. Migrările de la un partid la altul pot reașeza raporturile de forță, ca să nu mai vorbim despre posibilitatea apariției unui grup parlamentar de tip pro România, compus din demisionari de serviciu, grup care ar putea înclina decisiv balanța în favoarea unei noi majorități parlamentare. Nu e nimic nou, trădările și oportuniștii sunt ceva obișnuit în instituția (sanchi!) fundamentală a democrației. Unii dintre parlamentarii POT care au ajuns în această demnitate publică din cauza unui comportament electoral mai degrabă instinctiv decât rațional, pot deveni cadre de nădejde ale marilor partide. Nu contează că unii dintre ei nu pot lega două fraze sau că nu înțeleg mare lucru din misiunea pe care -teoretic- o au, importantă e aritmetica. Probabil că mulți se gândesc la sentimentele care îi încearcă pe votanți: ai ales împotriva unora, iar cel căruia i-ai dat încrederea a trecut taman de partea celor pe care îi detestai. E doar încă o dovadă a faptului că voința alegătorilor contează doar în etapa electorală, ea fiind modificată ulterior de combinatorii clasei politice. Sper că nu-i mai trece cuiva prin cap să invoce în această discuție valori precum onoarea, consecvența sau loialitatea. Și atunci de ce i-ai condamna pe cei ce refuză să meargă la vot, din moment ce opțiunea lor e bișnițărită cât ai zice pește?