Zilele trecute o voce plină de entuziasm anunța la radio că România ar putea obține două tone de metale rare prin reciclarea electronicelor vechi. În traducere liberă, asta înseamnă că laptopurile, smartphone-urile vechi, aruncate de români și strânse de firmele care se ocupă de colectări și reciclări ar putea contribui la obținerea unor materii prime prețioase. Bineînțeles, lucrurile se fac în stilul caracteristic: voi decartați, noi valorificăm. Dacă Ionescu și Popescu își depun bucuroși telefoanele vechi în cadrul unor campanii de colectare a electronicelor stricate, nu vor primi nimic, însă cei ce își fac mâna greblă pot avea un oarece profit. Desigur, exista si varianta de a vinde electronicele vechi inca functionale, cum ar fi smartphone-urile (pe care oamenii au tendinta sa le schimbe destul de des, avand in vedere ca de la an la an apar noi modele imbunatatite) pe tot felul de aplicatii special create pentru vanzarea bunurilor second-hand (cum ar fi Vinted sau OLX). In felul acesta poti evita firmele care se ocupă de colectări și reciclări.
Nimic de zis, colectarea, transportul și dezmembrarea implică niște costuri, dar valorificarea deșeurilor aduce, probabil, beneficii consistente. Cel care nu capătă nimic de pe urma acestor politici de mângâiere a mediului (în realitate niște afaceri bănoase pentru unii) este omul de rând, cel care furnizează deșeuri electronice, cară saci cu ambalaje reciclabile pentru care a plătit o garanție în prealabil, care spală cutia de iaurt înainte de a o arunca în pubela galbenă. El, acest angajat indirect al companiilor care fac bani din reciclare, nu este răsplătit cu nimic în afară de brașoave despre contribuția lui la un mediu mai curat, despre statutul său de salvator al planetei reînverzite de politicile de mediu. Lăsând la o parte rolul pe care îl poate juca o motivație materială în aderarea omului simplu la politicile de reciclare, lipsa unei recompense cât de mici este și o dovadă a disprețului față de cel pus să spele, să adune, să depoziteze, să transporte până la punctele de reciclare, pe banii și pe timpul lui, tot felul de ambalaje.
E un fel de includere cu japca într-o afacere a altora din care tu nu câștigi nimic, ba mai și investești resurse. Pardon, câștigi o diplomă de furnicuță hărnicuță care a pus umărul la creionarea unei lumi verzi. Asta, în timp ce marilor interese industriale li de fâlfâie de poluare, în timp ce prostia și ticăloșia dau găuri în stratul de ozon al normalității. Ideal ar fi ca fiecare dintre noi să privească prin prisma bunului simț acțiunile de reducere a poluării, doar că omul, în general, este receptiv doar în fața măsurilor coercitive și a recompenselor. E un lucru unanim cunoscut, dar ignorat de cei ce au milioane de angajați fără carte de muncă, neremunerați, puși să colecteze, să spele și să care deșeuri reciclabile.
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Bā, eu nu vreau sā predau telefonul. E al serviciilor…..