Și lumii i se face sete

Fără doar și poate, Papa Francisc a fost unul dintre cei mai îndrăgiți dintre papi, cu atât mai mult cu cât predecesorul său nu s-a bucurat de prea mare simpatie. De când l-am auzit vorbind, în urmă cu 12 ani, acest om mi-a livrat o porție sănătoasă de optimism, de bucurie. Și nu sunt singurul care l-a perceput ca pe un adevărat trimis al divinității, am o mulțime de prieteni, de toate confesiunile, pentru care papa Francisc a fost o apariție tămăduitoare.

Vestea tristă a morții sale a decojit sentimentul la fel de trist al unei resemnări, căci lumea are din ce în ce mai puține figuri providențiale publice. M-am gândit (și sunt convins că la fel au făcut mulți alții) la oamenii care, printr-un gest, un enunț, o prezență într-un anume loc la momentul potrivit mi-au schimbat viața. Cu siguranță, toți avem într-un catastif sufletesc o mână de semeni a căror trecere prin viața noastră a însemnat ceva. Pe unii îi mai avem în preajmă, alții nu mai sunt printre noi sau, pur și simplu drumurile noastre au avut traiectorii diferite; cei care au însemnat ceva, cei care au tăiat un nod gordian rămân, mereu, undeva, într-un ungher al minții, legat printr-un coridor de un alt ungher al sufletului.

Despre Papa Francisc se spun lucruri frumoase, cred, din convingere, nu din complezență, nu pentru a urma un val de simpatie revărsat peste memoria lui. E unul dintre acei puțini oameni îndrăgiți necondiționat, iar asta se datorează faptului că a reușit să miște în mulți câte ceva, să-i facă să fie puțin mai buni, mai toleranți. Se pot spune multe, se poate face risipă de enunțuri patetice, dar, într-adevăr papa Francisc a plecat din această lume într-un moment în care omenirea are mare nevoie de astfel de oameni.

Din fericire, uitarea ne e, de multe ori, un aliat ce ne ajută să mergem mai departe; din nefericire, tot ea ne strivește acele amintiri vindecătoare, acele stări ce ne înălțau deasupra relelor lumii. Nu peste multă vreme, imaginea Papei Francisc se va estompa, iar oamenilor deschiși la minte și la suflet le va fi sete de  cineva care să le dea încredere că lumea poate fi îmblânzită. Rămâne de văzut dacă vremurile vor îngădui o vreme mai bună…