Evenimente pentru sănătatea și siguranța comunităților din Bradu și Glâmboaca

Evenimente pentru sănătatea și siguranța comunităților din Bradu și Glâmboaca

Proiectul „Educație pentru sănătate în mediul rural”, ce a fost înscris de Asociația „Timp și Suflet” Avrig pe lista cauzelor de susținut în cadrul ediției din acest an a Maratonului Internațional Sibiu, a ajuns la faza implementării în teritoriu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vineri, 4 octombrie, începând cu ora 17, la Căminul Cultural din Bradu se va desfășura primul eveniment sanitar public inclus în respectiva inițiativă, în cadrul căruia participanții vor afla de la diverși specialiști informații deosebit de interesante din domeniul educației pentru sănătate și vor fi instruiți în tehnicile esențiale de prim ajutor.

Cel de-al doilea eveniment similar se va desfășura peste o săptămână (11 octombrie), începând cu ora 17, la Căminul Cultural Glâmboaca.

Evenimentele vor include: sesiuni de instruire teoretică și practică, conduse de medici specializați în ortopedie, chirurgie și stomatologie; demonstrații de prim-ajutor oferite de colaboratorii asociației (reprezentanții crucii Roșii Sibiu), în cadrul cărora vor fi predate manevre salvatoare esențiale; prezentări ale programelor de screening gratuit pentru depistarea precoce a cancerului, oferite de Asociația Sus Inima; monitorizarea funcțiilor vitale ale participanților doritori, realizată de cadre medicale medii; distribuirea gratuită a unor ghiduri de bune practici în situații de urgență, pentru ca fiecare participant să aibă acces la informații esențiale.

„Scopul acestui eveniment este de a împuternici cetățenii să acționeze eficient în cazuri de urgență, fie ele la locul de muncă, acasă sau în timpul liber. Educația pentru sănătate este un pilon esențial al unei comunități puternice și bine pregătite, mai ales în mediul rural unde accesul la serviciile medicale este redus. Ne dorim să creăm un impact pozitiv și durabil asupra comunității noastre, oferind fiecărei persoane oportunitatea de a deveni un potențial salvator și de a sprijini pe cei aflați în nevoie”, transmit organizatorii evenimentelor.

Proiectul „Educație pentru sănătate în mediul rural” este finanțat prin fondurile strânse de alergători și susținători prin intermediul Maratonului Internațional Sibiu 2024, un program al Fundației Comunitare Sibiu.

D.F.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
03 octombrie 2024 la 12:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 5 ore
MIERCUREA SIBIULUI: Condiţii de studiu mai bune la Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Silvatex, clubul cu rădăcini în anii ’50. Despre istoria, prezentul şi viitorul acestuia. Cine a fost cel care dă numele arenei de fotbal din Orlat
* acest articol a fost publicat în Tribuna Sporturilor PLUS, supliment al cotidianului TRIBUNA * La Orlat, fotbalul se...
Actualitate
14 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Șapte pompieri sibieni, trimiși în misiune în Serbia
Șapte pompieri din cadrul ISU Sibiu fac parte din echipa de intervenție mobilizată de România în Republica Serbia,...
Actualitate
1 min de citit
acum 8 ore
Platfusul la copii: când este normal și când trebuie tratat
„Mi se pare că nu are deloc boltă la picior. Oare are platfus?” Este o întrebare pe care mulți...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 9 ore
TURNU ROŞU: Analiză Crucea Roşie pentru Ţara Făgăraşului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Mii de ore în sala de operație și vieți salvate. Povestea chirurgului Ciprian Tănăsescu
Mii de ore petrecute în spital, nopți în sala de operație, pacienți salvați, dar și cazuri în fața...
Actualitate
4 min de citit
acum 14 ore
Înființat în vremea imperiului, abandonat în socialism și distrus în democrație. Gloria și decăderea ștrandului de la Moara lui Schreyer
În trecut, Sibiul stătea mult mai bine la capitolul ștranduri decât acum. Pe lângă ștrandul "principal" din cartierul...
Actualitate
12 min de citit
acum 14 ore
Accident între Șura Mică și Ocna Sibiului. O femeie a fost transportată la spital
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106B, la intersecția dintre strada Drumul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 15 ore
Patrimoniul sportiv al Sibiului s-a „scumpit” cu 82 de milioane de lei după reevaluare. Cât valorează acum Stadionul Municipal
Patrimoniul sportiv al municipiului Sibiu a fost reevaluat, iar valoarea bunurilor aflate în administrarea Serviciului Public Sport și...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
Incendiu provocat intenționat la Târnava. Un saivan de 400 de metri pătrați a ars în totalitate
Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Târnava, unde un saivan cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 15 ore
Aproape 93 de metri cubi de lemn, tăiați pentru culoarul unei linii electrice de 400 kV, vor fi vânduți de Primăria Sibiu
Primăria Sibiu propune vânzarea prin licitație a 92,8 metri cubi de masă lemnoasă aflați pe un teren al...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 16 ore
Primăria schimbă regulile pentru terasele din Sibiu. Cât va costa ocuparea domeniului public și cine va putea câștiga licitațiile
Primăria Sibiu propune un nou regulament pentru închirierea terenurilor din domeniul public și privat destinate teraselor sezoniere. Documentul...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.