Conflictul dintre generaţii în cazul lui "să ne simţim bine"

De fiecare dată când scriu despre problemele sonore (ca decibeli) sau ecologice sau de comportament la unele evenimente din spaţiul public sau din spaţiul public în general, eu şi cei care susţin ideea că dacă e public, e şi al meu, nu doar al tău, că dacă eu nu te deranjez – nu mă deranja nici tu, că dacă vrei să te respect sau să îţi resepct părerea, fă şi tu reciproca, ne trezim cu eticheta aceea de moşi ciufuţi sau doar de ciufuţi. Care nu au avut bucurii în viaţa lor (care este), stau ascunşi în hrube întunecate de unde aruncă venin şi noroi (vorba unui ex-superior ierarhic, "la ăsta totul îi pute"). Care nu rezonează cu starea de bine, de happy, extazul, frumuseţea, zenul şi "fain"-ul Sibiului evoluat care priveşte cu sete înainte spre zorii luminoşi ai comunismului verde. Care critică tot, chiar şi un şurub strâmb pentru că aşa sunt ăştia, haters gonna "hate". Şi care efectiv nu vor ca generaţia lui smartfon şi selfie să se simtă bine, să aibă şi ea bucurii, să se manifeste în  public. La care se adaugă, precum sosurile din categoria "de toate" pe shaormă, remarcile despre faptul că noi ar trebui, ca să se simtă şi oamenii bine când le cântă cu "p" şi "p" sau le urlă pe beat de se aude până lângă aeroport: plecăm din oraş (asta o spun mai ales cei care au devenit orăşeni graţie facultăţii din Sibiu); la ţară; la azil: la cimitir, partea de suprafaţă sau de subsol, "unde-i linişte dacă vreţi linişte!".  Şi nefiind destul că am fi moşi (şi babe) mai suntem, în plus, comunişti, înapoiaţi în gândire şi concepţii, neinformaţi, neadaptaţi, lipsiţi de empatie, habarnişti în materie de muzică. A, mai suntem din ăia care împrăşie răutate gratuită sau gratuitare rea. Aşa că marş bă expiraţilor, boşorogi proşti cărora le plce mai mult Dan Spătaru şi Gică Petrescu faţă de muzica nemaipolonică a secolului 21 la care dacă îi tai curentul, plânge ăla pe scenă, singur sau în grup.

Deci conflictul între generaţii a ajuns şi la capitolul "loisir" ("digitalii" să dea cu goagle dacă nu ştiu ce e). Da băi, suntem nişe boşorogi băşinoşi şi înapoiaţi la gusturi. Ne place mai nou (că nu ne plăceau) Gică Petrescu şi Dan Spătaru pentru că la ce calităţi muzicale aveau ei, uite că refuză să dispară. Ba plac chiar şi tinerilor, ba sunt şi remixaţi, dar asta nu ai cum să ştii dacă te îndpoi cu shoturi şi apoi dai din mâini prin teritoriu. Şi ca să vă spun un secret, Gică Petrescu era bătrân şi când noi eram de vârsta voastră. Apoi, venind vorba de muzică, pe vremea noastră de boşorogi, ea era altceva decât ce e acum în majoritatea cazurilor: o miorlăială pe beat, aşa de uniformă de nu mai ştii cine ce cântă, că e tot aia. Plus de asta, atunci se ajungea celebru în muzică prin calităţi personale, nu puterea managerului şi a casei de discuri din spate. Piesele alea din vremea când rupeam discotecile, altele şi mai vechi, de când lumea purta perciuni şi mustaţă şi permanent tip "oaie", au rămas pânăa cum. Ce a fost anul trecut în top, s-a uitat însă la modul superb. Hai să mai şi comparăm textele de "atunci" cu cele de acum şi să vedem care au mai mult creier.
Nu ştim să ne distrăm şi nu empatizăm cu simţitul de bine? La pariu că nu aţi prins un chef în care ore întregi lumea spărgeam de râs la glume la care şi acum ne spargem de râs pentru că avem umor. De aia nu râdem nici la stand up comedy, penrtu că umorul de acolo te face să plângi sau să îl cauţi pe sub mese, că la comedian nu e.  
Noi, moşii şi babele, suntem ăia care s-au lăsat de Subcarpaţi şi de hiphop atunci când voi aţi aflat că există. Care au prins concerte cu Bregovici când componenţa orchestrei lui nu era, ca număr de instrumentişti ca al lui Holograf. Nu mai pomenim de bagajul de cuvinte, de exprimarea liberă, de cultură generală, de a face foc cu lemne şi de a nu da în isterie dacă moare netul sau se ia curentul.  
Da, e un onflict dintre generaţii în cazul lui "să ne simţim bine": Ni-l asumăm şi să vedem cât şi câţi puteţi să-i faceţi faţă.