Nu ai fi nostalgic dacă nu ai avea după ce să fii. Asta cu sau fără Ceauşescu

Observ o campanie tot mai vehementă şi violentă împotriva a tot ce e istorie sau doar amintire plăcută a trecutului, fie personal sau comunitar. De parcă cel mai mare duşman al lumii sau al ţării i-ar fi trecutul. S-a ajuns chiar ca, atunci când îţi permiţi să emiţi o opinie de genul că, înainte, "tradiţionala ciorbă de burtă" făcea mai puţin decât acum, să fii acuzat de toate fărădelegile şi trădările din lume, de s-ar simţi frustrat şi cu complxe de inferioritate orice acuzator al poporului din anii 50. Ahaaa, eşti nostalgic? Eşti comunist,  securist, şef de PCR, ai făcut oszânză în regim în vreme ce luptătorii din munţi se stinegau de vii în Fortul 13, ai turnat pe mă-ta şi pe tac-tu la DGSP (adică la secu, pe stiul vechi) şi  eşti şi ceauşist. Automat, eşti şi fesenist, pesedist, cu Dragnia, cu Dăncilă, cu Firea şi Ciolacu şi Ciucă numai cu Barna Cioloş şi Drulă nu, şi mai ales, pe stil nou eşti putinist. 
De ce ai fi putinist? Ce are sula cu reprezentanţa guvernului în teritoriu? După cerierii ăstora de acum, dacă îţi aminteşti cu plăcere de discoteca din Studenţi ude băga Fancy, Scotch, Sandra, Miko Mission şi "Laifizlaif" a lui Opus, automat eşti un adept al României socialiste, care era cu ruşii, deci era cu Putin. Dacă spui că atunci România avea fabricile proprii dintre care unele mai şi produceau pe când acum produc alţii sau eşti în topul fabricării de abbalaşe cu dopu' prins de sticlă că aşa salevază UE planeta, eşti un suvernist anti-valori europene. Din asta are de câştigat Putin, că ştie el exact că ai postat tu poza aia cu tractoare de la Tractorul şi autobuze de la Autobuzul şi ai comentat ce ai comentat lască ştim noi, deci eşti, din nou putinist. Dacă mai pomeneşti şi ceva că pe atunci gazul era al nostru nu al nostru exploatat de alţii şi vândut ţie la suprapreţ ca fiind gazul lor, că pâinea nu era umflată cu pompa şi nu dădea alergii la gluten, că bancurile erau mult mai faine, copacii mult mai mulţi, iar, zbaing, eşti bun de trimis între baionete la zid şi să ţi se dea glonţul, că nu se mai poate cu atâta trădare, nostalgii, ceauşisme, conspiraţionisme, narative putiniste şi că nu mai muriţi şi voi o dată bă expiraţilor că lumea vrea să se simtă bine. Că acum e bine că e mâncare, de băut, ai wifi, concerte moca sau pe bani şi poţi merge să lucri dincolo şi în concediu la Grecea şi Dubai. 
Măi copii şi maturi, nimeni nu ar fi nostalgic dacă nu ar avea după ce. Nimeni nu ar fi nostalgic dacă nu i s-ar da motive să fie sau dacă acum ar fi nemaipomenit de bine. Nu suntem nostalgici de dor că atunci se slăvea Ceausescu, că şi acum slăveştii zeci şi sute de Ceauşeşti, interni şi externi. Nici după limba de lemn, că acum avem o limbă nouă de lemn, europeană, sustenabilă şi rezilientă. Nici după cartele, nici după programul de două ore de la TV, nici după şedinţele de sindicat de la fabrică ce diferă completd e briefingurile din companiile de acum (Diferă? Chiar), nici după defilarea de la 23 august. Ci după altele, ce nu ţin de umplerea burţii, umflarea muşchilor şi a buzelor, epatarea luxului de debitor la bancă. Şi nu "pentru că eram mai tineri" că asta nu are a face, poate eram mai tineri dar mai proşti. 
Suntem nostalgici, de exemplu, după soarele acela care lumina vara galben, nu alb şi după aerul cald care nu ardea. După cărţile care costau de îşi permitea şi ultimul muncitor să cumpere.  De oamenii cu care puteai duce o discuţie dincolo de câţi bani fac, unde au fost în concediu şi ce au băgat la maţ la all-inclusive. De muzică ce suna normal, a muzică, nu miorlăieli şi rahat pe beat. De parcuri unde să te relaxezi nu să te enervezi la ce faună ne-animală vezi pe acolo. De restaurante şi terase cu veselie nu locuri de halit în grup pe muţeşte şi de privit hipnotizat în smartphone. De străzi liniştite, cu maşini băgate în garaje, nu lăsate poponeţ în mijlocul trotuarului. De plaja nepoluată de şezlonguri şi umbrele. De umorul programelor de revelion care dincolo porţia de limbi date patrtidului şi iubitului conducător, erau un regal de muzică şi prestaţie actoricească. De bucuria unui cinematograf sau a unei discoteci. De un chef unde nu neaparat trebuie să te faci muci pe manele şi să te babardeşti din prima. De o mulţime de chestii pe care oricum majoritatea compnentelor umane de acum nu le pricep. Şi mai ales, nostalgia este după oamenii care atunci erau mult mai normali în comportament faţă de ce avem acum în stoc.