Copiii instituționalizați au nevoie de 20 de voluntari care să-i ajute să își îndeplinească visurile

Copiii instituționalizați au nevoie de 20 de voluntari care să-i ajute să își îndeplinească visurile

Ajungem MARI, cel mai mare program educațional din România care vine în sprijinul copiilor din sistemul de protecție, pornește o nouă campanie de recrutare de voluntari care să ofere șansa la o viață normală copiilor din Sibiu și Turnu Roșu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Copiii așteaptă 20 de oameni cu suflet bun care să-i încurajeze să-și descopere pasiunile, să le arate că lumea are și părți bune, să le fie colegi la teme și joacă, dar, cel mai important, să le devină prieteni.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În momentul în care sunt instituționalizați, copiii pierd dragostea și protecția familiei, își pierd direcția și puterea de a visa. Odată ce intră în sistemul de protecție, dispare tot ce era până atunci normal, pentru că atenția lor este concentrată asupra nevoii de supraviețuire într-un sistem care nu este pregătit suficient să le ofere un mediu securizant și într-o societate care nu știe cum să-i integreze, convinsă fiind că nu au abilitățile necesare.

 

„Învață-mă să visez este un apel adresat persoanelor peste 16 ani care își doresc o schimbare sau care vor să facă lucruri cu impact mare în viața celorlalți. Copiii instituționalizați au mare nevoie de acest sprijin. Au trecut prin multe dezamăgiri dureroase, încât pentru ei a devenit un lux să viseze. Nu au o plasă de siguranță: dacă lucrurile nu funcționează, nu au o persoană alături care să-i ajute să-și îndeplinească visul. E greu să te întorci la școală după ce ai repetat de două sau trei ori clasa pentru

Imagine intercalată
Imagine intercalată

că ai fost mutat din centru în centru, să mai mergi la cursul de canto când colegii râd de tine că nu ai părinți. Toate împrejurările i-au făcut să creadă că nu au șansa să reușească. Noi ne-am propus să le redăm bucuria și determinarea de a-și descoperi visul, a-l urma și a deveni cineva” – Vivianda Nicolae, Vicepreședinte Ajungem MARI.

 

Voluntariatul pentru copiii vulnerabili, superputerea oamenilor

De 10 ani, programul educațional Ajungem MARI, desfășurat de Asociația Lindenfeld,  sprijină copiii și tinerii instituționalizați să devină adulți responsabili, independenți și fericiți. Voluntarii Ajungem MARI sunt vocea copiilor instituționalizați care strigă după ajutor.

 

„Dincolo de pregătirea pentru școală, ieșiri la film și teatru sau înscrierea la diverse cursuri, cred că cea mai importantă este relația pe care am creat-o cu copiii. Le ofer timp, îi ascult atunci când au nevoie, îi sfătuiesc și mă sfătuiesc cu ei, le dau încredere în ei și le reamintesc constant că pot face orice își doresc” – Laura Ghecenco, voluntar Ajungem MARI.

 

Până în prezent, peste 10.000 de voluntari și-au dedicat 3 ore pe săptămână din timpul lor pentru a ajuta copiii instituționalizați să aibă o viață mai bună. Le-au oferit pregătire școlară, au organizat ateliere de dezvoltare personală, ateliere creative, excursii și ieșiri. I-au însoțit în tabere de viață independentă, i-au dus la ședințele de psihoterapie și de consiliere vocațională, i-au ajutat să-și descopere pasiunile pe care mulți le-au transformat în joburi. 

 

„Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o e că ei se bucură enorm de lucrurile care nouă ni se par deja banale: să mergi cu ei la cumpărături, să-i însoțești la activități, să le fii alături. Pentru ei contează mult să îi asculți și să fii atent la ceea ce-ți povestesc” – Alina Șandor, voluntar și coordonator Ajungem MARI.

 

Ce trebuie să știți dacă vreți să deveniți voluntar Ajungem MARI

Copiii instituționalizați au nevoie de stabilitate. Au nevoie să aibă din nou încredere în cei din jur, în faptul că nu vor fi abandonați din nou. Nu sunt deloc pretențioși, au nevoie doar de un prieten care să-i încurajeze, să-i accepte așa cum sunt, să-i ajute să-și identifice nevoile și visurile.

 

Modulul de voluntariat dedicat copiilor și tinerilor aflați în sistemul de protecție – centre de plasament, centre de zi, centre de primire a copilului în regim de urgență, centre maternale, apartamente și case de tip familial – începe pe 15 noiembrie 2024 și se încheie pe 30 iunie 2025, cu opțiunea de a fi prelungit dacă există implicare și dorință.

 

Voluntarii își vor petrece 3 ore pe săptămână cu copiii, în format fizic, oferindu-le ajutor la teme, meditații, sprijin moral și emoțional, șansa la o viață normală și la un viitor mai bun. Vârsta minimă de recrutare este de 16 ani, fără limită superioară de vârstă. Voluntarii Ajungem MARI sunt în general adulți, studenți sau liceeni care au în comun dorința de a ajuta copiii vulnerabili.

 

Voluntarii vor trece printr-un proces inițial de pregătire necesar pentru toți cei care ajung să lucreze cu copiii instituționalizați. Acestea sunt etape menite să ajute în procesul de selecție a oamenilor potriviți, care înțeleg angajamentul și sunt deciși să le fie alături copiilor pe termen lung.

 

Termenul limită pentru înscrierea ca voluntar Ajungem MARI este 30 septembrie

Ajungem MARI își propune să-și extindă activitatea și în alte județe, dacă în timpul campaniei de recrutare se înscriu în județele respective cel puțin 15 persoane dornice să fie alături de copiii instituționalizați.

 

Oricine își dorește să se alăture poate aplica în programul de voluntariat până pe 30 septembrie pe https://www.ajungemmari.ro/devinovoluntar/.

 

Despre Ajungem MARI

Ajungem MARI este cel mai mare program naţional care susţine pe termen lung copiii şi tinerii instituţionalizaţi şi din medii defavorizate să devină adulţi responsabili, independenţi şi fericiți. Peste 3.000 de copii sunt sprijiniţi educațional, moral și emoțional de o echipă de 1.400 de voluntari, în Bucureşti şi 24 de judeţe din ţară. Mai multe informații despre organizație și proiectele desfășurate puteți citi aici pe www.ajungemmari.ro.

 

05 august 2024 la 09:58
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu, 70 de goluri în victoria cu LPS Alba Iulia şi salt pe primul loc. Juniorii 3, înfrângere la Bistriţa
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu urcă pe primul loc în clasamentul Seriei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
Pompierii au avut nevoie de peste 90 de ore pentru stingerea incendiului de la Șura Mică. 4.500 de tone de deșeuri au ars
Incendiul izbucnit la stația de sortare a deșeurilor din Șura Mică a fost lichidat după aproximativ 90 de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
Semaforizarea inteligentă din centrul Sibiului, oprită după doar două ore. Primăria anunță când va fi repornit
Sistemul de semaforizare inteligentă introdus pentru testare în centrul Sibiului a funcționat aproximativ două ore, după care a...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Sibiu: Ultima dezinsecție împotriva căpușelor din acest an, în 7 și 8 octombrie
În municipiul Sibiu va avea loc, în 7 și 8 octombrie, ultima acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor programată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești: lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni au ajuns la 18,89%. Se pregătește montarea primei freze-gigant pentru un tunel rutier din România
Lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 18,89%, potrivit unei...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Festivalul Egalității de Gen începe mâine la Sibiu. Sănătatea reproducerii, tema ediției din acest an
Festivalul Egalității de Gen revine la Sibiu în perioada 7-10 octombrie, cu o ediție dedicată sănătății și drepturilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Șase bărbați au fost reținuți într-un dosar de proxenetism. Percheziții la Sibiu și Roșia
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au efectuat, duminică, nouă percheziții domiciliare într-un dosar penal de proxenetism. Acțiunile...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 16 ore
Elevi sibieni, lecție despre natură în Munții Făgăraș. Drumeția face parte dintr-un proiect al Consiliului Județean Sibiu
40 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Andreiană” din Sibiu au urcat la peste 2.000 de...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 16 ore
Advertorial PSD: Organizația Femeilor Social Democrate a Municipiului Sibiu a organizat o activitate educativă dedicată celor mici
Sibiu, 5 octombrie 2026 – Cartea, poveștile și imaginația au fost în centrul unei întâlniri dedicate copiilor, organizată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
RĂȘINARI: Primarul Bogdan Bucur răspunde criticilor privind informarea publică despre proiectul MPI
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
VIDEO | Semafoarele inteligente au fost pornite în centrul Sibiului. Haos generalizat în trafic
La scurt timp după punerea în funcțiune parțială a semaforizării adaptive de pe axa de trafic Vasile Milea...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.