Concertul extraordinar al Corului Mixt din Veszprém, în deschiderea festivalului maghiar de la Sibiu

Concertul extraordinar al Corului Mixt din Veszprém, în deschiderea festivalului maghiar de la Sibiu

Ceremonia oficială de deschidere a festivalului Zilele Hungarikum va avea loc joi, 4 iulie, de la ora 19:00, în Biserica romano-catolică Sf. Treime din Sibiu, unde corul orașului Veszprém din Ungaria va asigura programul și concertul festiv. Grupul este unul dintre cele mai importante coruri mari din Ungaria, foarte popular atât în țară cât și peste hotare. Au obținut rezultate profesionale semnificative la numeroase concursuri naționale și internaționale iar concertele lor sunt foarte bine primite de publicul larg. Repertoriul include bijuterii a cappella ale literaturii muzicale, prelucrări din muzică religioasă și capodopere internaționale. Coordonatorul orchestrei este Ágnes Érdélyi.

 
Sunt așteptați la Sibiu participanți din România și alte 4 țări vecine
 
Cea de-a 15-a ediție a Zilelor Hungarikum este specială din punctul de vedere al participării internaționale. În perioada 4-7 iulie, pe lângă participanții din țară vor fi prezenți la festivalul maghiar din Sibiu oaspeți din alte 4 țări: Ungaria, Serbia, Slovacia și Slovenia cu diferite programe culturale și culinare. 

Custom Image

Un bogat program cultural, care se adresează deopotrivă adulților cât și copiilor sunt, de asemenea atracția acestui festival așteptat de comunitatea maghiară și apreciat de publicul larg. Vizitatorii Muzeului în aer liber ASTRA din Dumbrava Sibiului vor putea degusta o mare varietate de preparate și produse specifice maghiare.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

32 echipe gătesc și 29 înscrise la Concursul de gătit din cadrul festivalului maghiar

Custom Image

 La Concursul de gătit de sâmbătă s-au înscris 29 echipe, iar duminică 12 echipe de profesioniști și invitați ai organiyatorilor atât din țară cât și de peste hotare vor prepara atracții culinare deosebite. Pe lângă vestitul gulyás – preparat din carne de mânzat, porc sau chiar din miel, printre preparate se vor regăsi: tocăniță de cocoș, tocăniță de porc cu șoric și garnitură, supă de iepure, bogrács de Sibiu, deserturi, fasole boabe ca la Mohács, haluska din Slovacia sau tocană de mangaliță fiartă în bere artizanală Augusta. Pentru potolirea papilelor gustative ne vor ajuta vinurile din zona Aiudului de la Crama Takács, berea artzanală de la Bere SB și pălinca de la Orbán Pálinka.

Custom Image

Zilele Hungarikum este un festival organizat de Asociaţia HÍD – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu și Muzeul ASTRA.

 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

PROGRAM:

Biserica romano catolică Sfânta Treime din Piața Mare Sibiu

     Joi, 4 iulie 2024 – 19:00

Deschiderea oficială a festivalului

Imagine intercalată
Imagine intercalată

          Corul Mixt din Veszprém (Ungaria)

  

Muzeul în Aer Liber ASTRA – Program

     Vineri, 5 iulie 2024 – 10:00 – 20:00

          Strada meșteșugarilor – deschidere oficială – expozanți maghiari, meșteșugari tradiționali locali și din toate colțurile țării, precum și de peste hotare, prezentări și demonstrații live.

          Ateliere meșteșugărești

         Târgul GastroHU – gastronomie maghiară, deschidere

        CraftHU Tasting – degustări de bere artizanală, pálinka, vinuri și alte produse tradiționale ungurești

Evenimente culturale:

12:00 – 17:00      Melodii populare maghiare – Előd Kónya și prietenii

18:00                    Concert – Cimpoierii din Transilvania

 

 

Sâmbătă, 6 iulie 2024 – Program

CONCURS DE GĂTIT – 09:00 – 20:00

La concursul de gătit din cadrul festivalului se înscriu, de regulă echipe de amatori, dar acest duel al ceaunelor este atractiv și pentru profesioniști în domeniul gastronomiei, reprezentanți de instituții, firme și chiar politicieni. Juriul va degusta și vor

premia primele trei echipe de la fiecare categorie (gulyás și alte preparate maghiare gătite în ceaun), se vor acorda și premii speciale.

În paralel:        Strada meşteşugarilor, târg, ateliere, demonstrații și prezentări

          Târgul GastroHU – gastronomie maghiară

          CraftHU Tasting – degustări de bere artizanală, pálinka, vinuri și alte produse tradiționale ungurești

          Atelier gastronomic, prezentare Creanga de Nuntă din Micfalău (Covasna)

          Construcție iurtă și activități în iurtă pentru copii, cu Asociația Kalibáskő

          BoGAs – cabana pentru copii – evenimente pentru copii

         Jocuri medievale – Cimpoierii din Transilvania

 

Evenimente culturale:

Spectacol de dansuri și muzică populară – Bokortanyák Lakosságáért Egyesület Nyíregyháza, Ungaria

Concert – Dobronaki Nótázók, Slovenia

Concert – Árvalányhaj Felvidék, Slovacia

Concert – Cimpoierii din Transilvania

Spectacol de dansuri și muzică populară – Ansamlul Zöld Fenyő (Bradul Verde)

          Atelier de dansuri populare maghiare

 

 

Duminică, 7 iulie 2024 – Program

CHEFI MAGHIARI LA CEAUNE – 09:00 – 18:00

Bucătari profesioniști vor găti preparate specific maghiare, după care acestea se vor putea degusta de publicul vizitator.

În paralel:        Strada meşteşugarilor, târg, ateliere, demonstrații și prezentări

          Târgul GastroHU – gastronomie maghiară

          CraftHU Tasting – degustări de bere artizanală, pálinka, vinuri și alte produse tradiționale ungurești

          Atelier gastronomic, prezentare Creanga de Nuntă din Micfalău (Covasna)

          Activități în iurtă pentru copii, cu Asociația Kalibáskő

          Cabana pentru copii BoGAs – evenimente pentru copii

 

Evenimente culturale:

Concert – Grupul de Țițere din Sibiu (instructor și conducător de grup: Júlia Bucz)

Concert – Grupul de țițere Dió Héj din Slovacia

Concert – Dobronaki Nótázók, Slovenia

Spectacol de dansuri și muzică populară – Bokortanyák Nyíregyháza, Ungaria

Concert – Éva Bíró și Zoltán Fülöp, acompaniați de orchestra lui Lőrincz Szőcs

03 iulie 2024 la 21:10
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu, 70 de goluri în victoria cu LPS Alba Iulia şi salt pe primul loc. Juniorii 3, înfrângere la Bistriţa
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu urcă pe primul loc în clasamentul Seriei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
Pompierii au avut nevoie de peste 90 de ore pentru stingerea incendiului de la Șura Mică. 4.500 de tone de deșeuri au ars
Incendiul izbucnit la stația de sortare a deșeurilor din Șura Mică a fost lichidat după aproximativ 90 de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
Semaforizarea inteligentă din centrul Sibiului, oprită după doar două ore. Primăria anunță când va fi repornit
Sistemul de semaforizare inteligentă introdus pentru testare în centrul Sibiului a funcționat aproximativ două ore, după care a...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Sibiu: Ultima dezinsecție împotriva căpușelor din acest an, în 7 și 8 octombrie
În municipiul Sibiu va avea loc, în 7 și 8 octombrie, ultima acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor programată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești: lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni au ajuns la 18,89%. Se pregătește montarea primei freze-gigant pentru un tunel rutier din România
Lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 18,89%, potrivit unei...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Festivalul Egalității de Gen începe mâine la Sibiu. Sănătatea reproducerii, tema ediției din acest an
Festivalul Egalității de Gen revine la Sibiu în perioada 7-10 octombrie, cu o ediție dedicată sănătății și drepturilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Șase bărbați au fost reținuți într-un dosar de proxenetism. Percheziții la Sibiu și Roșia
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au efectuat, duminică, nouă percheziții domiciliare într-un dosar penal de proxenetism. Acțiunile...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 14 ore
Elevi sibieni, lecție despre natură în Munții Făgăraș. Drumeția face parte dintr-un proiect al Consiliului Județean Sibiu
40 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Andreiană” din Sibiu au urcat la peste 2.000 de...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 15 ore
Advertorial PSD: Organizația Femeilor Social Democrate a Municipiului Sibiu a organizat o activitate educativă dedicată celor mici
Sibiu, 5 octombrie 2026 – Cartea, poveștile și imaginația au fost în centrul unei întâlniri dedicate copiilor, organizată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
RĂȘINARI: Primarul Bogdan Bucur răspunde criticilor privind informarea publică despre proiectul MPI
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
VIDEO | Semafoarele inteligente au fost pornite în centrul Sibiului. Haos generalizat în trafic
La scurt timp după punerea în funcțiune parțială a semaforizării adaptive de pe axa de trafic Vasile Milea...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.