Aproximativ 400 de persoane au participat la cea mai mare șezătoare din România, la Avrig

Foto: Dan FRÂNCU, Dan STRĂUȚI

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul „Hai cu lucru la Avrig! Cu traista pe uliță”, inițiat de „Șezătoarea din Bibliotecă”, a ajuns sâmbăta trecută la ediția a VI-a, poate cea mai reușită și importantă dintre cele desfășurate până acum. Reprezentanți ai 29 de șezători tradiționale din întreaga țară, ce au însumat aproximativ 400 de persoane, au răspuns cu entuziasm și mare drag invitației lansate de organizatori și au „bătut drumul” până la Avrig, pentru a participa la întâlnirea de suflet cu oamenii ce împărtășesc aceeași pasiune pentru tradiții, obiceiurile strămoșești, portul popular, cântecul și dansul tradițional.

Vrednicele avrigence din grupul „Șezătoarea din Bibliotecă”, alături de foarte mulți colaboratori și voluntari, au pregătit mese întinse cu bucate și băuturi alese pentru oaspeții în șezătoare, astfel că n-a fost deloc dificil ca atmosfera să fie caldă, primitoare și deosebit de relaxantă, oamenii profitând din plin de „șansa” de se întâlnii unii cu ceilalți, de a socializa și de a „pune țara la cale”. Bineînțeles că nu au lipsit strigăturile tradiționale, glumele și poveștile cu tâlc, toate acestea contribuind din plin la crearea unui cadru general cu adevărat special.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Programul întâlnirii din Sala „Pavilion” a Casei de Cultură a orașului Avrig a fost pigmentat și cu momente artistice deosebite, susținute de Grupul Vocal „Doruri Sibiene” și Ansamblul Folcloric „Purtata Avrigului”, care, alături de colaboratorii lor, au demonstrat, din nou, cât de bogat este izvorul folclorului autentic din această zonă a țării.

Un alt moment deosebit al zilei a fost festivitatea decernării diplomelor ”Maria Spiridon”, distincție destinată celor ce au dovedit „dăruire, mâini harnice, gând bun, timp cu rost în descoperirea, valorificarea, promovarea și transmiterea comorilor din lăzile de zestre”, instituită de Biblioteca Orășenească Avrig și Asociația „Prietenii Avrigului”. Bibliotecara Maria Grancea, inițiatoarea și coordonatoarea „Șezătorii din Bibliotecă” și a proiectului „Hai cu lucru la Avrig! Cu traista pe uliță”, a oferit diploma tuturor șezătorilor participante la întâlnire, precum și celor ce și-au adus contribuția la sprijinirea, promovarea și menținerea tradițiilor și obiceiurilor autentice, părți ale moștenirii și identității naționale. (Maria Spiridon a fost cea mai cunoscută creatoare populară a Avrigului, ce a ridicat arta tradițională a țesutului la rang de mare și importantă comoară națională. De-a lungul vieții, a îndrumat și coordonat numeroase fete din comunitatea locală spre a desluși tainele țesutului tradițional și pentru a se asigura că meșteșugul, obiceiul și tradiția sunt perpetuate. Datorită creatorului și meșteșugarului Maria Spiridon, războiul de țesut din Avrig și meșteșugul țesutului a ajuns și a fost promovat pe multe continente ale lumii.)

La cea mai mare șezătoare din România au ajuns și oaspeți importanți, ministrul culturii, deputatul Raluca Turcan și președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, fiind, pentru mai bine de o oră, alături de primarul orașului Avrig, Adrian Dumitru David și viceprimarul Ciprian Stoișor, în mijlocul participanților. Oaspeții au socializat cu oamenii din toată țara, au gustat din preparatele gătite de boresele din Avrig sau din cele aduse de vizitatori și nu s-au sfiit să intre la joc, la învârtită, hațegană sau sârbă.

„Avrigul a fost astăzi gazdă mare, o adevărată capitală a tradițiilor românești manifestată prin  dragoste pentru  satele noastre și purtată peste  ani. Și peste granițe, chiar!

“Șezătoarea din Bibliotecă” a primit musafiri din întreaga Românie într-un eveniment extraordinar la care am fost onorată să particip in numele Consiliului Județean Sibiu.

M-am bucurat, de asemenea, să primesc alături de ministrul Culturii, Raluca Turcan, diploma “Maria Spiridon” și aprecierile celor prezenți în legătură  cu munca noastră, a Consiliului Județean Sibiu, de păstrare și promovare a tradițiilor.

Dar marile merite aparțin comunităților care nu-și uită rădăcinile! Avrigul este una dintre ele prin tot ceea ce face, neobosită, Maria Grancea.

Le spun și în acest fel bun venit în județul nostru celor peste 300 de oaspeți ai Avrigului, le mulțumesc pentru tot ceea ce fac și pentru prietenia cu Sibiul”, a menționat Daniela Cîmpean, după participarea la evenimentul din Avrig.

„Hai cu lucru la Avrig! Cu traista pe uliță”, cea mai mare și frumoasă șezătoare din România, a fost organizată și coordonată de Biblioteca Orășenească Avrig, împreună cu a sa minunată Șezătoare Avrig și Asociația „Prietenii Avrigului”. Alături de aceștia au fost, și în acest an, parteneri de nădejde din cadrul Grupului Vocal „Doruri Sibiene”, Clubului Copiilor Avrig, Ansamblului Folcloric „Purtata Avrigului”, Școlii Gimnaziale Avrig și reprezentanți ai autorităților locale.

 

Autor
12 mai 2024 la 16:41
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 ore
În ciuda a ceea ce vedem pe stradă, există totuşi reguli pentru trotinete şi trotinetişti. Numai că sunt ignorate
Oricât şi oricum ne-am face că plouă şi oricât am găsi scuze pentru situaţie, trotinetele sunt de mult...
Actualitate
7 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Patru spectacole de la “Radu Stanca”, în selecția Festivalului Național de Teatru organizat de UNITER
Patru dintre cele mai noi producții ale Teatrului Național "Radu Stanca" au fost selectate să participe la cea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Angajaţii ANAF ameninţă cu greva pentru că li s-a diminuat sporul de condiţii vătămătoare
Sindicatul Național Finanțe Publice – SindFISC, a anunţat că, în cazul în care Guvernul va diminua sporuld econdiţii...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Şcoala 23 din Ţiglari intră în renovare
Primăria Municipiului Sibiu a anunţat că va continua intervențiile în clădirile unităților de învățământ "pentru eficientizarea energetică, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 08.07.2025 NEMSA, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 3 ore
Sibiul are o nouă frecvență radio. Sweet FM vine acasă
Piața media locală din Sibiu se îmbogățește cu un nou jucător important. Trustul de Presă Eveniment anunță extinderea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 3 ore
IMM-urile cer o reformă reală, nu doar taxe noi: „Nu mai putem fi pușculița bugetului”
Micii antreprenori trag un semnal de alarmă: noile măsuri fiscale anunțate de guvern ar putea avea efecte de...
Actualitate
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 5 ore
Motociclist italian ucis de urs pe Transfăgărășan
În cursul acestei dimineți, un motociclist și-a pierdut viața pe Transfăgărășan după ce a fost atacat de urs....
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 5 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Mașina Poliției Locale din Avrig s-a izbit de un cap de pod
O mașină a Poliției Locale din Avrig a fost implicată într-un autoaccident în zona localității Bradu. În urma...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Accident lângă Sărata. O femeie de 80 de ani și un bărbat de 81 de ani, transportați la spital
Pe DN1 la intersecția cu drumul spre localitatea Sărata a avut loc astăzi un accident produs ca urmare...
Actualitate
2 min de citit