A 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente, sub sloganul "Împreună hrănim speranţa"

A 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente, sub sloganul "Împreună hrănim speranţa"

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Federaţia Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) anunţă cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente, sub sloganul "Împreună hrănim speranţa". Campania va avea loc în perioada 19-21 aprilie 2024.

Colecta Naţională de Alimente, una dintre cele mai mari campanii de solidaritate la nivel naţional, organizată de Federaţia Băncilor pentru Alimente din România – FBAR, îm­preună cu cele nouă Bănci Regionale din Bucu­reşti, Cluj, Roman, Braşov, Oradea, Timişoara, Constanţa şi Galaţi, revine şi anul acesta în preajma sărbătorilor de Paşte. Campania mobilizează de fiecare dată mii de voluntari şi sute de organizaţii partenere, uniţi de misiunea de a-i sprijini pe cei mai vulnerabili dintre semenii noştri, iar această ediţie conti­nuă maratonul de solidaritate şi generozitate.

Ediţia de Paşte din acest an se va desfăşura în 828 de magazine ale partenerilor tradiţionali ai Băncilor pentru Alimente, care susţin constant misiunea acestora de a combate şi reduce risipa alimentară şi sărăcia:

– În toate cele 355 magazine Lidl din ţară;

– În toate cele 377 magazine PENNY/ REWE din ţară;

Imagine intercalată
Imagine intercalată

– În 41 magazine Auchan România;

– În 55 magazine Kaufland România.

În judeţele Cluj, Alba, Sibiu şi Bistriţa-Năsăud, deservite de Banca pentru Alimente Cluj, participă la colectă 88 magazine, iar anul trecut la colecta de Crăciun au fost donate în regiunea Cluj 40,2 tone alimente, echivalente a 80.400 porţii de hrană.

O invitaţie la solidaritate: în toate aceste magazine, în cele trei zile de campanie, clienţii sunt invitaţi să facă un gest simplu şi concret de sprijin faţă de cei care au mai mare nevoie, achiziţionând şi donând alimente neperisabile precum făină, orez, mălai, ulei, zahăr, conserve de carne şi peşte, cereale, paste făinoase, patiserie ambalată, biscuiţi, ciocolată, sosuri, gemuri, seminţe şi fructe uscate, ceai şi cafea. Alimentele pot fi donate în cutiile sau coşurile special amenajate, aflate după casele de marcat.

Mii de voluntari implicaţi: ediţia aniversară va beneficia de sprijinul a peste 4.700 voluntari dedicaţi, care vor contribui la colectarea, sortarea, distribuirea donaţiilor,  vor însufleţi campania şi vor oferi sprijin clienţilor din maga­zine. Voluntarii, recunoscuţi după vestele porto­calii, vor fi prezenţi la intrarea şi pe culoarele magazinelor partenere, îndrumând şi oferind sprijin celor care doresc să se implice. Aceştia vor distribui pungile portocalii, simbol al campaniei, în care se pot dona alimentele.

Impactul donaţiilor: toate alimentele donate vor fi distribuite în scurt timp după colectare, prin intermediul Băncilor pentru Alimente şi a numeroaselor organizaţii partenere, către cei mai vulnerabili: copii din centre de zi şi de plasament, familii sărace, vârstnici din cămine şi multe persoane aflate în dificultate.

Un bilanţ impresionant: campania, cunoscută în 30 de state din Europa unde funcţionează Bănci pentru Alimente, a demarat în România în 2019, în parteneriat cu Lidl România. Dacă la prima ediţie erau doar 12 magazine implicate, an de an, s-au alăturat alţi parteneri importanţi, PENNY/REWE, Auchan, Kaufland, iar numărul magazinelor a ajuns astăzi la 832. Peste 423 de tone de alimente donate în cele 9 ediţii desfăşurate până acum, 510 ONG-uri partenere implicate, peste 120.000 de suflete hrănite, sunt doar o parte din cifrele care vorbesc despre impactul semnificativ al acestei campanii.

"Generozitatea românilor, implicarea partenerilor noştri, devotamentul sutelor de organizaţii şi dedicarea miilor de voluntari ne inspiră şi ne motivează să facem din Colecta Naţională de Alimente un simbol al solidarităţii în România. Cu nouă ediţii în spate, demonstrăm că împreună putem schimba vieţile celor greu încercaţi, fie că este vorba de o familie săracă, un bunic rămas fără sprijin sau o mamă singură cu copiii. Într-un context social şi economic dificil, implicarea fiecăruia dintre noi este crucială. Invităm toţi cetăţenii să se alăture acestei campanii aniversare şi să contribuie la hrănirea speranţei celor care au mai mare nevoie." – Gabriel Sescu, Preşedinte Federaţia Băncilor pentru Alimente din România – FBAR

O realitate îngrijorătoare: în ţara noastră, peste 4 milioane de români, adică 21,2% din populaţie, trăiesc în pragul sărăciei, iar o mare parte dintre aceştia sunt copii (conform datelor INS din 2022). Resursele financiare limitate şi creşterea preţurilor fac din ce în ce mai dificil accesul la o alimentaţie nutritivă şi demnă, afectând în mod semnificativ calitatea vieţii, mai ales pentru categoriile vulnerabile. Campania se desfăşoară în parteneriat cu: Lidl România, PENNY/REWE România, Auchan România, Kaufland România şi este posibilă cu sprijinul CHEP România şi Edenred România.

16 aprilie 2024 la 17:53
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
ARA Kinetoterapie: Recuperarea nu începe în sală, ci în înțelegerea corpului
Este una dintre primele propoziții pe care le auzim foarte des atunci când un pacient ajunge pentru prima...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
Pompierii sibieni au câștigat campionatul militar de fotbal al județului
Lotul sportiv de fotbal al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu a câștigat ediția din acest an a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
„Fără ei, probabil am fi asistat la dispariția serviciului”. Povestea celor 33 de ani în care studenții voluntari au ajutat la construirea SMURD Sibiu
Înainte ca medicina de urgență să devină o specialitate bine definită și înainte ca echipajele SMURD să funcționeze...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
„Paradoxul fotovoltaic”: România a acoperit 70% din consumul de energie cu fotovoltaice, dar curentul nu a fost mai ieftin
Energia produsă de panourile fotovoltaice a acoperit aproximativ 70% din consumul de electricitate al României la prânzul zilei...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 ore
Strada Mitropoliei intră în reabilitare. Proiect de peste 16 milioane de lei, cu pavaj din andezit, arbori noi, rețele schimbate și mai mult spațiu pentru pietoni
Consilierii locali sibieni vor avea pe masă, în ședința ordinară de săptămâna viitoare, un proiect de hotărâre care...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 15 ore
Mii de oameni au ieșit în centrul Sibiului la debutul FITS 2026. Cosmos în Piața Mare, spectacol cu drone, iar copiii l-au căutat pe Maki prin oraș
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a debutat vineri într-o atmosferă care a readus centrul orașului la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Dorinel Munteanu ia cu el la Reşiţa un sibian. A fost format de Interstar
Un atacant de 19 ani va semna, la începutul săptămânii viitoare, cu ACSM Reşiţa, noua echipă a lui...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 20 ore
RĂŞINARI: Se apropie Sibiu Fringe Festival
Sibiu Fringe Festival se află la a 21-a ediție, iar tema propusă în acest an este #suflet rebel....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 20 ore
SĂLIŞTE: FITS ajunge în Parcul „Nicolae Henţiu”
Două duminici la rând, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este prezent și la Săliște, informează Primăria...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 20 ore
VIDEO | Intersecția dintre DN1 și drumul spre Mârșa va fi transformată în sens giratoriu. Lucrările au început la Avrig
Șoferii care circulă prin zona Avrig vor avea, în câteva luni, o intersecție reconfigurată la intrarea pe DN1...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 21 ore
Program prelungit la Palatul Brukenthal pe durata FITS. Vizitatorii pot vedea și expoziția lui Ștefan Câlția
Palatul Brukenthal din Sibiu va avea un program special de vizitare pe durata Festivalului Internațional de Teatru de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 22 ore
Scandal cu pumni într-un magazin din Sibiu. Un sibian, plasat sub control judiciar
Un sibian în vârstă de 35 de ani a fost reținut de polițiști și ulterior plasat sub control...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.